COMENTARIU Marius Oprea: Generozitatea ca afacere

O ştire anunţa cu ceva vreme în urmă că o primărie i-a plătit unei foste realizatoare TV de mare succes 5.000 de euro pe lună, pentru activităţi de promovare. Banii au fost încasaţi vreme de mai multe luni. În trecut, diva şi-a făcut un titlu de glorie şi un nume în cariera sa din susţinerea proiectelor umanitare ca prezentatoare de succes a unei emisiuni în care erau erau prezentate necazurile unor oameni sărmani şi aceştia erau ajutaţi. De astă dată, a ales să facă publicitate unui centru medical pentru tratarea nevoiaşilor, finanţat cu bani de la bugetul local. Dar pe mulţi bani. Contactată, fosta divă a declarat că a găsit “întîmplător” informaţia despre complexul medical pentru cei săraci pe internet, dar nu a menţionat nimic în legătură cu contractele de PR cu primăria cu care a încheiat contractul şi nici despre banii încasaţi. Stranie ”întîmplare”. Şi profitabilă pentru divă.

Pandemia de Covid-19 a scos la iveală nenumărate gesturi care sînt cel puţin cinice. De la cei care au falsificat spirt, aflat la mare căutare, cauzînd moartea unor ”inocenţi” consumatori care au transformat acest produs destinat exclusiv uzului extern într-unul menit ”dezinfectării” interne după reţeta preşedintelui american Donald Trump, pînă la importatorii unor măşti de doi bani, care nu protejează nimic, în afara propriilor profituri ale respectivilor întreprinzători, sau a celor ce au folosit din plin posibilitatea de a încheia contracte prin atribuire directă în perioada stării de urgenţă, pentru a vinde sau cumpăra, cu comisionul adecvat, produsele necesare în timpul pandemiei. Toţi aceştia poartă masca ticăloşiei. Care n-ar trebui să-i protejeze în faţa legii. Căci de propria conştiinţă, e inutil să mai vorbesc.

Nu pot să-mi imaginez însă ce poate fi în sufletul acestor oameni, de unde atîta lipsă de empatie faţă de semenii lor, mai ales acum, cînd am văzut cu toţii îndeaproape chipul morţii. E ca şi cum ei nu trăiesc pe această lume, între oameni, ci simt că trăiesc numai cînd sînt înconjuraţi de foşnetul banilor, singurul capabil să le dea senzaţia că respiră, dar le şi dă iluzia că-i face imuni şi nemuritori. Istoria e plină de exemple de cinism şi de cruzime, la care a împins lăcomia. Dar parcă la asemenea extreme nu s-a ajuns. Sînt produse ale unei alienări a umanităţii, care s-a născut ca urmare a faptului că banul, în acest post-capitalism, nu mai este un mijloc, ci un scop. În atingerea căruia nu mai există pentru unii oameni nicio piedică, niciun impediment.

Niciunul din preceptele morale, din trăsăturile general umane nu poate împiedica răspîndirea acestui nou tip de comportament. Arghirofilia nu mai e o boală, ci o trăsătură a unor categorii tot mai largi de oameni şi se extinde pe o scară la fel de mare, ca şi coronavirusul. Dacă de coronavirus te poţi vindeca, de lăcomie nu. Banii pot oferi iluzia unei imunităţi, şi am văzut cum trăieşte atins de aceasta şi un cunoscut om de afaceri, care face paradă de ea; dar nu oferă imunitatea în sine. Poate că un soi de imunitate poate aduce averea în faţa legii, dar nu întodeauna, căci ea atrage şi o expunere pe măsură; dar cu siguranţă banii nu au nicio putere în faţa morţii. Epidemia de lăcomie va spori, pe măsură ce lumea va avea de înfruntat, după boală, şi sărăcia. Nu vom avea o lume nici mai bună, nici mai rea decît înainte de pandemie. Poate că va fi doar mai vizibilă diferenţa între buni şi răi. Între oameni şi cîini.

Masa bogatului e întodeauna înţesată. Dar masa săracului e întodeauna mult mai preţuită. Şi mai plină de gust. Între ele e o graniţă clară, care nu poate fi trecută. Diva la care m-am referit a încercat să laude masa săracului, stînd aşezată la o masă înţesată. Generozitatea şi bogăţia nu stau decît foarte rar în aceeaşi casă, dar în nici un caz la aceeaşi masă. Nu au stat nici în cazul divei, care printr-o singură alegere a consimţit să-şi pună la bătaie preţuirea de care se bucura, pentru preţul pe care l-a fixat pe propria imagine. Şi a pierdut. A face din generozitate o afacere duce întodeauna, după părerea mea, la faliment moral.