COMENTARIU Marius Oprea: Mască, politică şi libertate

Eu port mască. Nu o fac nici pentru că mi-a spus Klaus Iohannis, nici pentu că mi-e excesiv de frică de îmbolnăvire, sau că neapărat cred în eficienţa ei. O port mai ales pentru confortul celor din jur, pentru cei care cred neapărat şi neabătut că ea te poate apăra de boală. Nu mă simt prea bine cu ea, din cauza unei sinuzite cronice pe care o am din copilările, dar totuşi o port.

Asta nu mă împiedică să iau în considerare şi să respect şi revolta celor care, asumat, refuză să o poarte. Nu sînt nici ”inconştienţi”, nici ”imbecili”. E modul lor de a protesta faţă de un gest care le-a fost impus, fără prea multe menajamente, de către autorităţi. E un reflex de apărare a propriei libertăţi. Aşa am citit gestul lui Cristi Puiu la TIF, sau protestele publice ale lui Iulian Capsali, el însuşi fost infectat cu SARSCOV2. Faţă de aceşti protestatari, ca pe vremuri în cazul aplaudacilor băsişti, acum, susţinătorii lui Klaus Iohannis sînt la fel de necruţători şi lipsiţi de eleganţă. Eu socotesc că nu e o ”imbecilitate” să nu porţi mască, ci să pui la zid fără drept de apel asemenea opţiuni, mai ales într-un avînt de ”mînie proletară”. Un om care nu poartă mască nu-i poate infecta, dacă masca este atît de eficientă pe cît se spune, teoretic, decît pe cei care, asemenea lui, nu o poartă. E ca la primii creştini, cînd credinţa mergea de la unul la altul şi ei se recunoşteau prin semne ascunse, cum ar fi simbolul peştelui. Acum, se pare că refuzul purtării măştii a devenit aidoma unui asemenea semn. Atunci cînd refuzul este asumat şi motivat, nu cînd e accidental sau un semn de totală absenţă socială.

Nici progresul şi nici pandemia nu se realizează, sau nu se înfrîng prin ordine şi dispoziţii. Presiunea pusă asupra populaţiei în timpul ”stării de urgenţă”, străzile pustii, sirenele şi ”ordonanţele militare” care se succdeau halucinant mi-au creat atunci sentimentul că m-am întors în anii ’80 ai lui Ceauşescu şi senzaţia încercată, lipsa de reacţei de atunci îşi spun acum cuvîntul. Oameni raţionali şi de bun simţ, precum cei doi amintiţi mai sus, refuză să se mai supună şi îşi asumă riscurile. Cei care spun că un asemenea gest e prostesc şi reprezintă ”un risc” pentru restul semenilor, pentru că ”să nu porţi mască înseamnă să-i îmbolnăveşti pe ceilalţi” sînt asemenea fariseilor, pentru că n-ai pe cine îmbolnăvi, dacă cei din jur o poară şi se protejează. Riscul e al lor şi numai al lor. Nu sînt neapărat de admirat, dar nici de condamnat. E doar opţiunea lor, care ar trebui pur şi simplu respectată tacit.

Din purtatul sau nepurtatul măştii s-a făcut la noi o opţiune politică. Este locul în care am ajuns din cauza preşedintelui Iohannis, care a adus lumea la exasperare cu apelurile sale care s-au repetat pînă ce au creat o stare de saţietate, prin lipsa lor de orice fel de charismă şi convingere. El şi ”guvernul său”, pe care nu-l lasă să respire nicio clipă fără să-l conecteze la aparate, transformînd Palatul Cotroceni sub pretexul combaterii Covid-19 într-un fel de salon ATI în care ţine guvernul sub control, au făcut din mască un stindard politic şi au transformat un act simplu şi banal într-un gest care înseamnă fie să fii ”cu puterea”, fie cu ”opoziţia”.

”Poartă mască: arată că-ţi pasă”, spune un slogan compus de specialiştii în ”comunicare” ai SRI-ului din ”Grupul de comunicare strategică”, o entitate care i-a luat guvernului pînă şi puterea de a mai deschide gura, după ce Iohannis l-a pus pe aparatele la butoanele cărora stă el. E o prostie care a devenit deja enervantă, socotindu-i nesimţiţi pe cei fără mască. Şi, ca replică la o asemenea stare de saţietate, la un nivel de ingerinţă a autorităţii în viaţa privată, sub imperiul ”combaterii Covid-19”, e absolut de înţeles că asemenea conştiinţe libere precum Cristi Puiu, dar şi mulţi alţii au optat pentru o altă variantă. Să respire liber, pe riscul lor. Eu le respect opţiunea, chiar dacă port mască.