COMENTARIU Marius Oprea/ Pentru cine mai crede în patriotism

De fiecare dată, în aceste zile de decembrie, de trei decenii încoace, mă cuprinde un soi de febrilitate interioară. Parcă am fluturi în stomac. O stare de emoţie şi un mare drag, pentru tot ce e împrejur. Mai e o săptămînă. Simt cum, ceas de ceas, se apropie aniversarea zilelor care mi-au schimbat viaţa şi m-au învăţat să-mi iubesc ţara, cu adevărat – şi poporul ei, care m-au făcut să trăiesc, din decembrie 1989 încoace, o altă viaţă.

4345 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU  Marius Oprea/ Pentru cine mai crede în patriotism
Chiar dacă e cenuşiu ”de pandemie”, chiar dacă pe bulevardele oraşelor nu mai sînt atîtea beculeţe, sau tîrguri, tot e bine. Am şi scris acum doi ani o carte, despre această iubire, ”Studiu de fezabilitate pentru mîntuire. O sută de povestiri despre România”.
 
Generaţia mea (sînt născut la mijlocul anilor ’60, odată cu regimul Ceauşescu) are un motiv fundamental să se socotească una fericită şi împlinită. Toate deziluziile trăite sînt mult mai mărunte, în comparaţie cu acest unic motiv, pentru care trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu. Noi am avut îndeajuns de mulţi ani de experienţă cotidiană în comunism şi tot pe atîţia în tranziţie. Sîntem unici, în noua paradigmă a istoriei: am trăit, cu îndeajuns de multă maturitate, o schimbare fundamentală de regim politic.
 
Am fost printre primii care am simţit, în toată profunzimea şi entuziasmul ei, fericirea de neegalat de a vedea cum se prăbuşeşte şandramaua, acum trei decenii, dar şi nefericirea profundă de a constata cum se dă o ”lovitură de stat” revoluţiei anticomuniste şi începe restauraţia de catifea a regimului, întreruptă definitiv numai pentru că şi colosul numit Uniunea Sovietică s-a destrămat, doi ani mai tîrziu.
 
Sîntem totuşi, printre românii fericiţi care, atunci cînd întîmpină o greutate în zilele noastre, se gîndesc că "ole, ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!" şi, dintr-o dată, ni se ia o piatră de pe inimă, pentru că nimic nu poate fi mai rău ca atunci, în timpul domniei lui. Noi am simţit din răsputeri cum patria a fost numai un cuvînt între altele, terfelit de propagandă şi ca urmare detestat, ca şi cîntecele care o proslăveau, mocirlită prin asocierea ei cu Ceauşescu. Nu ne mai gîndeam la ea. Ne era deajuns că sîntem siliţi să-i trăim calvarul. La fel ca şi noi abia mai respira, copleşită de regim. Dar a supravieţuit, la fel ca şi noi frigului, întunericului, fricii şi cozilor.  Tot noi am trăit să o redescoperim, încet, după ce a fost lăsată în pace şi de comunişti, ocupaţi cu ”privatizarea”, şi de securiştii de la ”Vatra Românească”.   
 
Pe la finele anilor ’80, bunul meu prieten şi coleg de liceu Andrei Bodiu, a cărui pierdere prematură o regret nespus şi o voi regreta toată viaţa, a rostit o propoziţie memorabilă, care mi a rămas întipărită drept cea mai bună definiţie a coşmarului în care ne aflam în comunism, pe care am mai citat-o şi o să o mai citez, pînă intră în conştiinţa publică: „Noi, aici, trăim cu un picior în Balcani şi cu celălalt în groapă”. O altă definiţie memorabilă a comunismului şi a Epocii Ceauşescu am ascultat-o, alături de Andrei, prin 1991 la Sibiu, din gura poetului Mircea Ivănescu: ”am fost 22 de milioane, trăind în subconştientul unui nebun”.   
 
Dar am reuşit. Ne-am ”emancipat” de sub frică, după expresia pe care am auzit-o de la Corneliu Coposu. Nu mai sîntem, ca în 1989, în pragul unei come profunde şi la capătul unei lungi schizofrenii colective, inoculată de regimul comunist, în care am fost învăţaţi, într-un mod firesc, să trăim nefiresc: una să spunem, alta să facem şi cu totul altceva să credem, pentru a putea supravieţui, la limita decenţei morale.
 
Scriu aceste rînduri din patriotism: nu mai sîntem în pragul unei morţi istorice. Dimpotrivă, sîntem o naţiune tînără. Acum avem totuşi un viitor, o viaţă în faţă, chiar dacă lumea se schimbă sub ochii noştri şi nu ştim încă să ţinem pasul cu ea. Dar facem parte şi noi din această schimbare, cu avantajul de a fi mai vii. Cînd  solidari, cînd dezbinaţi, mişcîndu-ne apparent haotic şi "gregar", cum spunea despre români Constantin Rădulescu-Motru. Dar ne mişcăm, plini de vitalitate. Cînd ne contemplăm măreţia, cînd ne plîngem nimicnicia – e doar în aparenţă contradictoriu. Totul face parte din veşnica mişcare ”dialectică” în care ne aflăm, ca naţiune tînără. Abia am împlinit o sută de ani.
 
Cu o mare mobilitate şi cu o mare capacitate de adaptare, nu ne-am blocat istoric într-un proiect, pentru că nici nu l-am conturat încă. Asta nici nu contează, cît sîntem foarte vii. Sîntem plini de contradicţii, şi ce e important e că putem să ne mişcăm liberi prin această lume a noastră, care s-a schimbat atît de mult. E mult mai frumoasă. Din ce în ce mai frumoasă – şi mult, mult mai blîndă. Chiar dacă, la fel ca şi înainte de 1989, nu ne mai prea aparţine: Patria noastră, frumoasa satului, a fost peţită de un străin, dar nici aşa dragostea dintre noi nu se poate rupe. Dimpotrivă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici