COMENTARIU Marius Oprea: Sindromul ”Mioriţa”

5062 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea: Sindromul ”Mioriţa”

COMENTARIU Marius Oprea: Sindromul ”Mioriţa”

Un magistrat miltar, fost judecător în instanţe militare care au pronunţat milenii de puşcărie în anii comunismului, care a ajuns după 1989 să lucreze în Ministerul Justiţiei, fiind pus în situaţia de a elibera adeverinţe foştilor deţinuţi politici, îmi mărturisea prin luna aprilie a anului 1992 că “înainte eu îi băgam la puşcărie şi acum tot eu le dau pensii… am ajuns să transform anii de condamări în ani de pensie:”.
 
Colaboram, pe atunci, sub coordonarea lui Eugen Vasiliu, şeful al Direcţiei I-a din Procuratura Generală, cu colectivul care investiga crimele fostei Securităţi, pentru a instrumenta aşa-zisul “proces al comunismului”. Un proces care însă n-a avut loc niciodată. Am avut tot atunci ocazia să cunosc un securist aidoma magistratului pomenit. Eram în acea vreme ziarist la revista Cuvîntul, condus de  regretatul Radu G. Ţeposu şi am ajuns la Cluj, după o noapte de călătorie cu trenul, nedormit, dar deloc obosit. Eram surescitat de acceptarea mea ca “expert” şi am ajuns nerăbdător la întîlnirea programată să aibe loc la sediul Procuraturii clujene, între un procuror delegat al Procuraturii Generale, Alexandru Niculescu şi fostul colonel de securitate Nicolae Briceag, acuzat de un lung şir de crime.
 
De astă dată însă, la prima întîlnire, acesta urma să fie audiat doar ca martor în procesul care avea să-i fie intentat, în lipsă, fostului ministru de interne Alexandru Drăgici. Contextul investigaţiilor era favorabil: opinia publică urmărea pe atunci încă cu atenţie orice mărturie nouă în legătură cu crimele fostei Securităţi, intrate azi într-un binecuvîntat con de umbră (din perspectiva domnilor tovarăşi de la Securitate). 
 
Despre colonelul Briceag adunasem cîteva date, pe care le-am pus la dispoziţia procurorului, din documente de arhivă. Briceag, fost croitor, intrase după 1945 chestor în Siguranţă la Cluj, iar după înfiinţarea Direcţiei Generale a Securităţii Poporului a condus Biroul de Securitate din Dej. Era caracterizat chiar de foştii colegi din Securitate drept “om fără demnitate, mărginit, incult”. Una dintre crimele sale mi-a rămas adînc întipărită în memorie: în 1949 a arestat un tînăr care a fugit de la încorporarea în armată. Ce s-a întîmplat apoi frizează absurdul, după cum relevă limba seacă şi cinică a documentelor Securităţii: “după aceasta l-a dus alături cu patru rude la marginea unei păduri, unde au fost toţi împuşcaţi”. Pare o scenă dintr-un război civil, ajuns în fazele sale critice, cînd nimic nu este nepermis. Şi într-adevăr, să fie doar întîmplare? Unul dintre participanţii la crimă, subaltern al lui Briceag, fost comunist ilegalist, pe numele său Constantin Isac, luptase în războiul civil din Spania. 
 
În 1992, nu mai trăia decît Briceag şi la audiere fostul colonel de Securitate nu îşi mai amintea nimic. “Ca de moarte nu-mi aduc aminte”, repeta într-una, aproape obsesiv, la fiecare întrebare a procurorului. Din nefericire pentru el, se păstraseră mai multe acte şi declaraţii pe care şi-a recunoscut propria semnătură, dar de care se despărţea ca de un vis, spunînd că nu le recunoaşte, pentru că nu îşi aminteşte să fi dat vreo declaraţie. Contextul îi dezvolta acum, după ce decenii întregi se aflase de partea cealaltă a mesei, reflexele de apărare ale celor pe care îi anchetase. Dar noile împrejurări în care era pus nu au produs nici o revelaţie majoră, cum în general nu au determinat nici o dezertare din rîndul compact al torţionarilor - şi nici măcar păreri de rău. Poate doar o anumită furie şi încrîncenare, care a lovit aerul ca un cuţit, atunci cînd Briceag ni s-a adresat, mie şi procurorului Niculescu cu vocea sa spartă, de om bătrîn, şi privindu-ne senin în ochi: “pe vremuri, noi vă băgam la puşcărie; acum a venit rîndul vostru. Spuneţi că securiştii sînt criminali. Dar noi n-am făcut altceva, decît să apărăm patria”. 
 
Patria rămînea raţiunea şi fundalul şirului funest de crime, pe care mintea sa refuza să le scoată din context şi să le asume, în ciuda numeroaselor evidenţe. Ori Patria trebuia să rămînă pură, indiferent de context. Anii au trecut, împrejurările sînt astăzi altele. Nicolae Briceag a murit la doi-trei ani după această depoziţie, ca şi “procesul comunismului” în care a fost pînă la urmă inculpat, crezînd probabil pînă în ultimul ceas cu tărie că de vină au fost acele timpuri. Luat cu ale vieţii, n-am aflat niciodată numele tuturor celorlalţi care au participat la ececuţia celor cinci nefericiţi ucişi la comanda lui Briceag, care au ajuns, alături de victimele lor, în groapa cu chipuri fără nume a istoriei.
 
”Contextul” cîştigă întodeauna, ca şi interesele superioare ale statului, în raport cu destinul unui simplu cetăţean. Nimic nu se schimbă, astfel încît azi, de pildă, aflăm cîţi au mai murit de ”covid”, dar nimic despre cîţi au murit de cancer, ori de infarct. Ieri a fost comunismul, azi e o altă pandemie. Mîine, se va găsi cu siguranţă altceva, o altă ”raţiune superioară” căreia va trebui să ne supunem: e în destinul nostru, în ”gena” noastră. Şi o vom face, pentru că aşa am fost şi sîntem crescuţi. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici