COMENTARIU Valeriu Şuhan: Psihologia crimei de Covid

Mai e încă o cale, aceea a celor puternici formal care, lipsit de abilitate, induc spaima şi de aici, disponibilitatea spre acte extreme din partea celor asupra cărora îşi exercită puterea.

Doi francezi, Hélène Romano, psiholog şi eseist precum şi psihologul specializat în sănătate şi muncă Bénédicte Pichard, au făcut o analiză, din care aş vrea să vă împărtăşesc câte ceva.

Important, aş spune.

În Franţa a făcut vâlvă cazul uciderii unui şofer de autobuz de către indivizi care au s-au opus solicitării sale de a purta masca, mergând până la a-i lua viaţa.

Din perspectiva psihologică a lui Hélène Romano, refuzul de a purta mască are conotaţii adânci în inconştient, dar şi în pattern-ul cultural specific.

„Simbolic, masca a fost multă vreme o mască mortuară. Această dimensiune legată de moarte, apare în toate culturile şi este îngropată profund în inconştientul colectiv”.

Prin urmare, „obligaţia actuală de a purta o mască este o reamintire constantă că virusul este încă aici, că circulă şi că acest virus prezintă un risc de deces, ceea ce, pentru multe persoane, este insuportabil”, indică ea.

Refuzul măştii semnifică deasemenea, opoziţia faţă de autoritate, o manifestare de eliberare după o îndelungată perioadă de constrângeri care au subliniat neputinţa.

Sigur, majoritatea oamenilor nu se manifestă agresiv urmare a acestor trăiri inconştiente, chiar dacă masca le-ar evoca în continuare, constrângerea.

Cu siguranţă însă, masca are o componentă pregnantă de percepţie negativă, de temeri şi frici ascunse faţă de acest mic nemernic, insistent până peste răbdarea noastră.

Experienţa nefastă a infantilizării din perioada izolării, reprezintă o altă problemă care macină rezistenţa psihică a mulţimii, care resimte nevoia exprimării individuale explicite a modului de viaţă propriu, anterior.

Oamenii sunt obosiţi fizic, dar mai ales psihic, urmare a provocărilor care le-au deturnat sensul vieţii şi această stare i-a făcut să devină agresivi.

Din acest punct de vedere, izolarea, interdicţiile, constrângerile au avut un rol substantial în formarea unei stări de profundă angoasă, de tensiune, constituindu-se în motive real-posibile ale agresivităţii.

Ca urmare, un conflict spontan referitor la purtarea sau nu a unei măşti, ar putea izbucni oricând, generând agresiuni greu de controlat, ca modalitate de descărcare a stresului, angoasei şi frustrării, prin sfidarea legii, a autorităţii.

Pericolul major în contextul acesta aiuritor, delirant chiar, ar putea duce la violenţe de neimaginat mergând până la omor şi dezordini grave, dintr-un motiv absurd, purtatul sau nu, al măştii.

E suficientă o scânteie sub forma unei inconştienţe, sau a unei tulburări psihopate, sau de ce nu, a unei intenţii vinovate de destabilizare, pentru a genera o explozie socială.

„Oamenii se concentrează mult pe zâmbet, dar masca te împiedică să vezi zâmbetul” spune Hélène Romano.

Interacţiunea umană se regăseşte în proporţie de 98 % în limbajul non-verbal, dar masca, acoperind mare parte a feţei, ”sabotează relaţiile umane” şi prin urmare, ”masca este purtătorul de incoerenţe comportamentale şi de aceea, este subiectul multor respingeri”.

Concluzia lui Bénédicte Pichard este că asistăm la o ”schimbare culturală” determinată de blestemata de mască.

A o purta, nu este deloc obişnuit la noi, spre deosebire de Asia, unde sentimentul apartenenţei la comunitate este mult mai prezent, aşa încât masca e un element de protecţie individual dar, în folosul mai larg, al comunităţii.

Philippe Maniere, specialist în comunicare strategică, se preocupă de întrebarea ”până unde ar trebui să speriem oamenii ?” şi spune că ”menţinerea prudenţei este un lucru, a lăsa anxietatea, chiar panica, să se instaleze, este un altul”.

Pentru a evita un prăbuşire socială, este absolut imperativ ca guvernul să trimită alte semnale, decât cele de pericol general şi iminent.

Aceasta este concluzia principală a specialistului francez.

Spuneţi-i asta lui Arafat…