Ion Cristoiu: Dictatura protocolului

Nicăieri în altă parte nu se poate vedea anchilozarea regimului ceauşist ca în impasul atins la un moment dat:

Realitatea Protocolului ia locul realităţii propriu-zise. Prin Protocol se înţelege forma, clişeul, chichiţa birocratică. Partidul Comunist s-a golit de conţinut. Acţiunii izvorîte din realitate şi întoarse asupra realităţii, pentru a o modifica, i s-a substituit acţiunea pentru îndeplinirea Protocolului.

Şedinţele sunt tot mai numeroase şi mai lungi. N-ar fi un rău primordial. În regimul pe ducă, şedinţele se desfăşurau însă sub semnul unei singure, cotropitoare obsesii: de a respecta Protocolul de desfăşurare a şedinţei. N-avea importanţă ce se discuta. N-avea importanţă ce se întîmpla dincolo de ferestre. Cei din prezidiu, cei din sală, cei care organizau şedinţa n-aveau decît o singură grijă: să se respecte pînă la ultimul amănunt Protocolul de desfăşurare. Dacă, de exemplu, cineva făcea un infarct în aerul închis, pentru toţi participanţii era o adevărată nenorocire. Nu pentru că murise un cunoscut, un prieten, un apropiat, ci pentru că în desfăşurarea mecanică, rigidă, a şedinţei intervenise ceva neprevăzut; ceva care nu fusese înscris în Protocolul de desfăşurare a unei şedinţe.

Această realitate a politicii din ultimii ani ai regimului Ceauşescu dezleagă ceea ce mulţi istorici şi analişti au numit enigma unităţii de monolit a Partidului Comunist. Practic, la nici o şedinţă, la nici un Congres, nu s-a ridicat nimeni ca să ceară nu demisia lui Nicolae Ceauşescu, ci măcar unele schimbări în politica Partidului. Pînă şi la Congresul al XIV-lea, ţinut în zilele de 20-24 noiembrie 1989, cînd aproape toate regimurile din Est se prăbuşiseră, nici unul dintre participanţi n-are curajul să abordeze problema unei minime adaptări la realitate.

Se temeau de Ceauşescu?
Nu.
Se temeau să nu încalce Protocolul!

Respectarea Protocolului devine esenţa vieţii de partid. În nici un act al Puterii, al presei, ba chiar şi al administraţiei, nu se mai regăseşte grija de a ţine cont de realitate. Raportările de jos în sus, de la municipii la judeţe şi de la judeţe la Comitetul Central, sunt falsificate nu atît din nevoia activiştilor de a ascunde realitatea, ci din nevoia de a respecta Protocolul raportărilor. Protocolul absolut funcţiona şi în relatările vizitelor lui Ceauşescu în ţară şi în străinătate, şi în articolele despre Ceauşescu sau despre partid. Ca om care am lucrat în conducerea unei redacţii, pot depune mărturie că era imposibil – dacă s-ar fi găsit vreun amator! – să se publice un text de sinceră admiraţie faţă de Nicolae Ceauşescu. Omagiile nu puteau fi făcute la întîmplare. Se cuvenea ca ele să respecte reguli stricte. Altfel spus, să se supună unui Protocol. Protocolul de Omagiere a Conducătorului!

*
Scriam pe 6 iulie 2014. Cum îşi bate joc Elena Udrea de candidatul PMP, Cristian Diaconescu

Elena Udrea traversează cred o bulimie mediatică. În săptămîna care a trecut a putut fi văzută la România Tv, la Realitatea Tv, făcînd gimnastică de înviorare după-amiaza, în parc, ţinînd discursuri şi întocmind scrisori deschise. Partidul Mişcarea Populară are drept candidat la Preşedinţie pe Cristian Diaconescu. Om serios, Cristian Diaconescu şi-a făcut un program de campanie, pe care-l respectă cu sfinţenie. Apariţiile sale la tv de pînă acum au confirmat un candidat redutabil, avînd drept punct crucial de Program întărirea statului de drept. Pe fondul bulibăşelii care domneşte în PNL şi PDL, Cristian Diaconescu pare a avea şanse serioase de a intra în turul al doilea. Elena Udrea e preşedinta partidului al cărui candidat se numeşte Cristian Diaconescu. Aşa cum spuneam într-o seară la Realitatea Tv, la Jocuri de putere, intrarea lui Cristian Diaconescu în turul al doilea ar însemna consacrarea Elenei Udrea ca lider de partid. În aceste condiţii, te-ai fi aşteptat ca în zilele din urmă Elena Udrea să folosească apariţiile sale publice pentru a face campanie în favoarea lui Cristian Diaconescu, candidatul PMP. Nici vorbă de aşa ceva. Pentru Elena Udrea, candidatul PMP nu există.

Mai mult, distinsa a început să facă aluzii la o posibilă candidatură a sa din partea PMP la prezidenţiale, întărind astfel zvonurile că nici nu-i trece prin cap să-l lase pe Cristian Diaconescu să candideze pînă la capăt. La Constanţa, Elena Udrea a vorbit pe larg despre un candidat la Preşedinţie. Nu, nu despre candidatul PMP, ci despre candidatul PDL-PNL, anunţînd condiţiile în care partidul îl va sprijini în turul al doilea pe Crin Antonescu. Să-ţi faci cruce nu alta! Liderul unui partid nu poate concepe un alt cîştigător al scrutinului decît candidatul partidului. Elena Udrea anunţă public de pe acum că propriul candidat nu va intra nici măcar în turul al doilea. Vrea Elena Udrea să candideze ea la Preşedinţie? Foarte bine! Să aibă însă bunul simţ şi să-i spună şi lui Cristian Diaconescu. Fostul ministru de Externe şi fostul consilier al lui Traian Băsescu nu merită să fie bătaia de joc a nimănui. Nici măcar a Elenei Udrea. N. B. Să facă asta Elena Udrea cu acceptul lui Traian Băsescu? Dvs ce credeţi?