Ion Cristoiu: Două morţi prin execuţie: a lui Ludovic al XVI-lea şi a lui Nicolae Ceauşescu

Hoinărind prin Paris, într-una din iernile trecute, iată-mă în Place de la Concorde. E o vreme închisă. Bate un vînt tăios, ale cărui limbi ascuţite vin spre Piaţă de pe toate marile bulevarde. Cu ani în urmă am prins Place de la Concorde în plin soare. Fîntîna ridicată de Hittorff în secolul al XIX-lea funcţiona. Acum zace părăsită. Spre iarnă, toate fîntînile pariziene tac. Asemenea monumentelor, sunt fie închise, fie acoperite cu rogojini. Nu e singura diferenţă între momentul de atunci şi momentul de acum. Place de la Concorde a fost pe vremea Revoluţiei franceze locul faimoasei ghilotine. Cu ani în urmă, păşind în vastul spaţiu, mi-am amintit că aici au fost executaţi Danton şi Robespierre. Era pe vremea cînd, sub influenţa piesei lui Camil Petrescu, „Danton”, citisem aproape totul despre Revoluţia de la 1789. Şi mă apucasem să-l îndrăgesc pe Danton. Fireşte că Ludovic al XVI-lea şi amărîta de nevastă-sa, regina ghilotinată şi ea, mă lăsau indiferent. Acum însă gîndul mă duce tocmai la Ludovic al XVI-lea. O modificare datorată nu numai faptului că, trecînd într-o vîrstă mai coaptă, nu-l mai iubesc atîta pe Camil Petrescu şi, nu mă mai interesează atît de tare Danton şi Robespierre, cît şi unei experienţe pe care am traversat-o alături de toţi românii:

Execuţia lui Nicolae Ceauşescu.

 Îmbogăţit cu această istorie recentă, nu pot să nu mă opresc acum asupra procesului şi execuţiei lui Ludovic al XVI-lea. Amîndouă lesne de raportat la procesul şi execuţia lui Ceauşescu. Operaţiunea e în favoarea francezilor. Ceauşescu e judecat printr-o parodie de proces. Un preşedinte de complet care e mai degrabă, procuror decît judecător. Un avocat care, în loc să apare, acuză. Participanţi care, precum generalul Stănculescu, fac avioane de hîrtie sau se uită în tavan. Dar, mai ales meschinăria întregii afaceri. Judecători, procurori, avocaţi, toţi sunt grăbiţi să dea gata procesul cît mai repede. Sala e strîmtă. Acuzaţii – Elena şi Nicolae Ceauşescu – înghesuiţi într-un colţ. Totul pare o şedinţă de birou raional de pe vremuri. Sau, mă rog, ca să mă apropii în timp, o şedinţă de la o comisie de împăciuire dintr-un cartier bucureştean.

Procesul lui Ludovic al XVI-lea e însă măreţ. Regele e adus, pe 11 decembrie 1792, în faţa Convenţiei. El se poate apăra şi confrunta cu aproape 800 de persoane. Decizia în procesul Ceauşescu a fost luată de un grup de oameni restrîns, în frunte cu Ion Iliescu. Nici unul dintre aceştia n-a avut curajul să vină la Tîrgovişte şi să arate cu degetul. Au preferat să-l omoare pe fostul conducător prin intermediul unor amărîţi în flanele. În cazul lui Ludovic al XVI-lea, dezbaterile durează aproape o lună. Punctele de vedere se confruntă public. La votul decisiv, din 15 ianuarie 1793, fiecare deputat trebuie să urce la tribună, chemat nominal, şi să se pronunţe categoric asupra a trei chestiuni: culpabilitate, consultare populară în ce priveşte judecata Convenţiei, pedeapsa. Culpabilitatea e stabilită în cvasiunanimitate: 707 deputaţi din 749. Consultarea populară e respinsă cu 423 de voturi la 281. Pedeapsa cu moartea e decisă, pe 16 februarie 1793, cu o majoritate de 53 de voturi. Atenţie! Doar 53 de voturi pentru ghilotinarea unui rege!

Există o uriaşă diferenţă şi în ce priveşte măreţia execuţiei. Ceauşescu e împuşcat în curtea interioară a unei cazărmi, cu spatele lipit de zid. Caseta cu procesul provoacă o lungă dispută dacă să fie sau nu dată ulterior pe post pentru întreaga naţiune. Noii stăpîni ai ţării şovăiau să arate poporului, prin intermediul filmului, execuţia. Ludovic al XVI-lea e ghilotinat în Place de la Concorde, pe 21 ianuarie 1793, la ora zece şi douăzeci de minute, în mijlocul unei mulţimi uriaşe, în răpăitul infernal al tobelor. După ce ghilotina îşi face treaba, capul regelui e ridicat în sus şi arătat mulţimii care strigă: Trăiască Republica! Trăiască libertatea!

Ei da, parcă aşa mai merită să fii executat!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro