Ion Cristoiu: Pe 27 septembrie 2020 n-a fost nici o Revoluţie. Au fost alegeri locale ca oricare altele în postdecembrism

  • Ion Cristoiu: Intoxicarea presei occidentale pentru a fi unealtă de manipulare în decembrie 1989 e deja o axiomă a Istoriei contemporane. Cum de a fost intoxicată însă presa occidentală după 22 decembrie 1989? Nevoia copleşitoare de a trăi şi a relata evenimente ieşite din comun, de a fi martorii unor clipe istorice.
  • Ion Cristoiu: Aceeaşi nevoie de a trăi şi consemna un eveniment ieşit din comun explică şi bombasticismul ridicol cu care sînt abordate în aceste zile alegerile locale din 27 septembrie 2020. N-a fost nici o Revoluţie!
  • Ion Cristoiu: Poporul român e acelaşi ca în toţi anii postdecembrişti de pînă acum. Un popor vesel care poate vota cu toată seriozitatea drept primar un mort convins că respectivul va administra bine de pe Lumea Ailaltă problemele localităţii.
1305 afişări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Pe 27 septembrie 2020 n-a fost nici o Revoluţie. Au fost alegeri locale ca oricare altele în postdecembrism

Publicistul Ion Cristoiu reaminteşte cum a fost manipulată presa occidentală în decembrie 1989, precum şi dezamăgirea şi pesimismul care i-au urmat, pentru a tempera abordarea revoluţionară a alegerilor din 27 septembrie, considerate un moment istoric din punct de vedere electoral. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Intoxicarea presei occidentale pentru a fi unealtă de manipulare în decembrie 1989 e deja o axiomă a Istoriei contemporane. Mînioasă c-a fost trasă pe sfoară de români (în realitate, Regizorul a fost la Moscova), presa occidentală, cea franceză îndeosebi, s-a grăbit să-şi facă autocritica pe întreg parcursul lui 1990.

Intoxicării i s-au dedicat colocvii, cum ar fi, de exemplu, <Roumanie qui a menti!> organizat în 6 aprilie 1990, la Paris, de Nouvel Observateur, Médecins de Monde şi Reporters Sans Frontiéres, dosare de presă, precum cel publicat în numărul pe 1990 al revistei La Lettre des Reporters sans Frontiéres. Pe lîngă acestea, intoxicarea presei occidentale a fost abordată pe larg în patru eseuri faimoase din 1990:

 Un mensonge gros comme le siècle: Roumanie, histoire d'une manipulation (O minciună mare cît secolul: România – istoria unei manipulări) de Michel Castex, carte apărută la Albin Michel, <Mythes et délires des médias. Télévision nécrophille> (Mituri şi deliruri media. Televiziunea necrofilă) de Ignacio Ramonet, eseu publicat în Le Monde Diplomatique din martie 1990, <La révolution n'a pas eu lieu: Roumanie, l'histoire d'un coup d'Etat> (Revoluţia n-a avut loc. România, istoria unei lovituri de stat, de Victor Loupan, editura Robert Laffont, şi Autopsie du coup d'état roumain: Au pays du mensonge triomphant (Autopsia unei lovituri de stat româneşti; În ţara minciunii triumfătoare), de Radu Portocală, eseu apărut la Calmann-Lévy.

Potrivit acestor lucrări, intoxicarea a trecut prin două etape. Cea de dinainte de 22 decembrie 1989, şi cea de după 22 decembrie 1989, mai precis de după 22 decembrie, ora 12,30, cînd Plecarea lui Ceauşescu a dus automat la deschiderea graniţelor. Jurnaliştii străini, care aşteptau deja de vreo zi, s-au năpustit pur şi simplu ca lăcustele în România. Unii au dat fuga la Timişoara. Alţii, cei mai mulţi, s-au grăbit spre Bucureşti. Lor li s-au adăugat corespondenţi străini veniţi cu avionul în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, şi, în zilele următoare (inclusiv cu maşina, Michel Castex, ca şoferul echipei AFP, a trecut graniţa pe la Giurgiu, în 24 decembrie 1989).

Mii de jurnalişti străini, înarmaţi cu stilouri şi blocnotesuri, cu camere video, au stat la Bucureşti aproape o săptămînă. Cu mici excepţii, toţi au fost traşi pe sfoară, astfel că ziarele şi televiziunile lumii s-au umplut de depeşe şi reportaje despre luptele crîncene dintre forţele trecute de partea Revoluţiei şi forţele rămase loiale Dictatorului. Sub porecla de terorişti membrii acestor forţe trăgeau în Popor, incendiau Biblioteca Universitară şi Muzeul de artă, ucideau cu sînge rece copii, luau cu asalt spitalele. Aduşi la spitale, teroriştii, deşi răniţi de moarte şi legaţi cu lanţuri de patul de spital, săreau în sus, rupeau lanţurile şi plecau strigînd Trăiască Nicolae Ceauşescu!

Intoxicarea din prima etapă, cea de dinainte de 22 decembrie 1989, mai are o justificare. Presei occidentale îi fusese interzis accesul în România. În absenţa contactului direct, prin intermediul Reuters, UPI, A.P., presa din Vest s-a lăsat intoxicată cu fake news -urile ziariştilor din Est, care pretindeau că transmit din România sau că au conexiuni în România.

Cum de a fost intoxicată însă presa occidentală după 22 decembrie 1989? O întrebare legitimă dacă ne gîndim că miile de corespondenţi străini se aflau la faţa locului. Vedeau cum sînt ocoliţi de tragerile teroriştilor liderii CFSN, constatau că împuşcăturile începeau după căderea întunericului, realizau că, deşi noua putere invoca ofensiva teroriştilor, totuşi corespondenţilor străini nu li se prezentase timp de o săptămînă nici măcar un terorist în carne şi oase, reţinut de Armată.

Răspunsul la întrebare trimite la o slăbiciune a jurnaliştilor din toate timpurile:

Nevoia copleşitoare de a trăi şi a relata evenimente ieşite din comun, de a fi martorii unor clipe istorice.

Un asemenea eveniment oferit pe tavă de Regizor era Revoluţia română.

Poporul se ridicase împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi cu mîinile goale răsturnase Dictatura.

Preţul de sînge:

60.000 de morţi!

Acelaşi Popor, înarmat de data asta, marcat de brasarda tricoloră, se luptă, alături de Armată, cu forţele loiale lui Ceauşescu pentru a „apăra cuceririle Revoluţiei”.

Ce mai încolo şi încoace!

Mosfilm cu acte în regulă.

Aceeaşi nevoie de a trăi şi consemna un eveniment ieşit din comun explică şi bombasticismul ridicol cu care sînt abordate în aceste zile alegerile locale din 27 septembrie 2020.

Formulele cel mai des întîlnite pentru a desemna întîmplările din 27 septembrie 2020 sînt Revoluţia la urne!, Bate vîntul Schimbării!, Victoria istorică a PNL! Înfrîngere istorică a PSD! Românii au optat pentru un Altfel de politică!

Analiştii occidentali susţineau că revolta românilor faţă de cei care le contestă Revoluţia îşi avea rădăcinile în orgoliul naţional.

Ipoteza unei Revoluţii în decembrie 1989 era un mijloc de a scărpina pe burtă Poporul Român.

O astfel de alintare e deosebit de periculoasă. Pentru că din iluzie se naşte dezamăgirea. Şi din dezamăgire se naşte exagerarea în sens invers.

Acelaşi Popor care făcuse Revoluţia l-a votat pe Ion Iliescu la 20 mai 1990 cu un scor istoric, a luat cu asalt sediile partidelor istorice, a ciomăgit partidele şi presa de Opoziţie la cîteva luni după ce - vorba presei străine- înfruntase tancurile şi mitralierele cu mîinile goale.

Dezamăgită, presa occidentală a exagerat de îndată în sens invers răpindu-i Poporului român orice urmă de curaj.

Pentru a preîntîmpina asemenea dezamăgiri din care izvorăsc apoi exagerări în direcţia contrară, a pesimismului, se impune să temperăm romantismul revoluţionar în abordarea lui 27 septembrie 2020 şi să declarăm:

N-a fost nici o Revoluţie!

N-a fost nici o Schimbare în bine!

Nici mai mică!

Nici mai mare!

N-a fost o trezire a Poporului Român!

N-a fost o opţiune pentru un Altfel de Politică!

A fost vorba pur şi simplu de un vot la locale.

Care locale n-au diferit de altele din postdecembrism.

Un vot împotriva primarilor care nu au satisfăcut aşteptările cetăţenilor şi un vot pentru cei pe care aceiaşi cetăţeni i-au creditat cu  posibilitatea de a rezolva mai bine decît precedesorii problemele localităţii.

Peste patru ani primarii aleşi acum vor fi votaţi pentru un nou mandat sau daţi jos tot de cetăţeni în favoarea altora.

Puteam vorbi despre o Revoluţie dacă prezenţa la vot ar fi fost uriaşă. 46,2% pe Naţional e cea mai mică prezenţă la locale din postdecembrism. Pe Bucureşti e o prezenţă un pic mai mare decît în 2016 (an cu slabă prezenţă), în nici un caz de mărimea celei din 2 iunie 1996 (51, 48%). A fost o prezenţă mai mică decît la europarlamentarele din mai 2019 (51,7 %) . Pentru a înţelege ce înseamnă prezenţă masivă la vot, determinată de voinţa unei schimbări politice trebuie să ne raportăm la prezenţa din 1996. 1996 a fost anul Schimbării. Anul în care prin Revoluţia de la urne s-a pus capăt celor şase ani de regim FSN-ist, care părea etern. La primul tur al localelor, cel din 2 iunie 1996, prezenţa pe ţară a fost de 56,47%, iar pe Bucureşti, de 51,48%. De asemenea, să reamintim că europarlamentarele sînt alegeri fără miză. Dacă prezenţa la vot pentru primari, cei care răspund de administrarea comunităţilor e mai mică decît la un scrutin fără miză putem vorbi de o Revoluţie la urne? Invocarea Pandemiei n-are rost. Cînd e Revoluţie mergi la vot şi în condiţii de Apocalipsă.

Putem vorbi de o Revoluţie dacă am descoperi o trăsătură comună a tuturor învingătorilor sub semnul lui un altfel de politică.

Putem vorbi plecînd de la victoria unor candidaţi USRPLUS de rezultate ca expresia unei Schimbări în bine, în direcţia oamenilor noi, fără păcatele politicienilor vechi?

Fireşte că nu.

La Timişoara a pierdut în faţa unui om nou, din USRPLUS, Nicolae Robu, baron PNL.

Da, dar la Iaşi, omul nou din USRPLUS, Cosette Chichirău a pierdut în faţa baronului local Mihai Chirica, fost PSD-ist, actualmente PNL-ist.

La Vrancea, la preşedinţia Consiliului judeţean a pierdut Marian Oprişan.

Categorisit drept baron local.

Da, dar la Suceava a cîştigat Gheorghe Flutur, preşedinte al CJ al treilea mandat, un alt baron local.

Poate că singura trăsătură comună a învinşilor constă în faptul c-a nemulţumit cetăţenii în anii de mandat. În cazul baronilor PNL, cîştigători au fost necunoscuţii de la USR, pentru că ei au trecut ca fiind tot de Dreapta, într-o comunitate eminamente anti-PSD.

Putem vorbi de o Revoluţie în sensul victoriei unui partid, PNL?

Luni seara, Klaus Iohannis, încălcînd încă o dată Constituţia şi cutumele, a ieşit în spaţiul public pentru a vorbi în numele PNL, Partidul Meu.

Din nevoia de a-l ocroti pe Ludovic Orban, el a proclamat rezultatele PNL la locale drept o victorie istorică a PNL, cel mai mare scor în postdecembrism.

Mai avea puţin şi sărea într-un picior de entuziasm.

Cînd a trecut la USRPLUS, s-a mulţumit cu un formal Felicitări!

Raportat la PNL tradiţional, cel de pînă la fuziunea cu PDL, putem vorbi de un scor unic. Numai că PNL nu e PNL tradiţional, PNL e PNL+PDL, din 2014. Scorul de 34% pe ţară la vot politic e mai mic decît scorul PNL+PDL din 2008, să-i spunem. Atunci PNL a făcut 28,92%, iar PDL 18,20%. Împreună fac 47%.

Să fim bine înţeleşi.

Nu vreau să umbresc bucuria victoriei la partidele care au obţinut succese surprinzătoare.

Vreau să atrag atenţia că  folosirea unor cuvinte mari pentru a defini rezultatele de la locale, e nu numai improprie, dar şi periculoasă.

Nu avut loc nici o Revoluţie.

Poporul român e acelaşi ca în toţi anii postdecembrişti de pînă acum.

Un popor vesel care poate vota cu toată seriozitatea drept primar un mort convins că respectivul va administra bine de pe Lumea Ailaltă problemele localităţii”.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici