Ion Cristoiu: Politicienilor tineri nu le-ar strica experienţa de a fi ghizi

Contra lui Victor Eftimiu. Tudor Arghezi are ce are cu Victor Eftimiu. Citez din tableta Victor Eftimiu publicată în Insula, 25 martie 1912:

„Eftimiu nu scrie; Eftimiu înşiră. În această privinţă, opera care i-a deschis reputaţia şi i-a ridicat creditul la croitorie e mai mult decît de reprezentativă: Înşir’te mărgărite nu desfăşură numai aşa-zisul talent al lui Eftimiu, dar şi sufletul lui însuşi.

Eftimiu înşiră mereu. Priviţi-l cînd merge; e o înşiruire de paşi şi o înşiruire de haine. Ascultaţi-l cînd vorbeşte: o înşiruire de articulaţii de scene uşoare, de raporturi ieftine.

Citiţi-l: o înşiruire de forme împrumutate şi o înşiruire de articulaţii de scene uşoare, de raporturi ieftine. (…)

O înşiruire continuă, neisprăvită, mereu aceeaşi, ameninţătoare şi umilită, o înşiruire de haine, de fotografii şi de versuri – acesta e Eftimiu, pe care paginile măsurate ale revistei noastre nu-l poate înşirui pe deplin.”

*

La Humuleşti. La Casa memorială Ion Creangă de la Humuleşti descopăr ce înseamnă un ghid care are chimie cu subiectul locului. La Ipoteşti, ghid s-a pretins a fi o fătucă insipidă, care a recitat mecanic, asemenea unei crainice în difuzorul gării, banalităţi de Wikipedia. M-aş fi aşteptat ca prezentarea să aibă atîta forţă a căldurii încît, la finele vizitei, toţi cei de acolo să dea fuga să-l citească sau să-l recitească pe Eminescu. Ghida şi-a îndeplinit menirea searbăd, grăbită parcă să scape de noi. La Humuleşti, ghidul ne-a tras afară din casă, unde nu încăpeam cu toţii, într-un colţ al livezii, şi ne-a descris atît de bine, atît de pasionat interiorul şi mai ales traiul familiei Creangă, încît n-am simţit nevoia să mai intrăm. Îmi dau seama acum de ce înseamnă pentru turismul românesc şi pentru turism în general ghidul, atît cel de la faţa locului, cît şi cel din fruntea Grupului.

Cred că mai toate notele definitorii ale unui ghid se întîlnesc la omul politic. Asemenea omului politic, ghidul trebuie să cucerească pe loc, fără prea multe cunoştinţe prealabile, grupuri mai mari sau mai mici de oameni. Ca printr-o scăpărare, cei din grup trebuie să fie seduşi de ghid, de ceea ce le povesteşte el, ba chiar şi de ceea ce le porunceşte el. Ca şi omul politic, ghidul trebuie să inducă în personalităţile din jur pasiunea, dacă nu chiar patima, pentru un subiect, pentru o teză. După ce pleacă de la Humuleşti, vizitatorul trebuie să dea fuga şi să citească sau să recitească Amintiri din copilărie. Eu, de exemplu. aşa voi face, după ce ghidul ne-a prezentat casa din Humuleşti cu atîta putere de convingere că nici nu mai era nevoie s-o vizităm. O vizitasem cu ochii minţii. Pentru aceasta, ghidul, ca şi politicianul, trebuie să creadă în spunerea sa, să lase cel puţin impresia că locul despre care vorbeşte e unic în lume. Mă gîndesc că politicienilor tineri nu le-ar strica experienţa de a fi ghid, mai ales de grup plecat prin ţară. Aproape toate chestiunile pe care trebuie să le rezolve el ca ghid îi dau posibilitatea unui exerciţiu util pentru viitoarea funcţie:

Necesitatea de a rezolva pe loc zeci de probleme de organizare, forţa de a ţine în mînă un grup de oameni care au plătit pentru excursie şi prin urmare deloc dispuşi să se supună unei autorităţi arbitrare, puterea de convingere, dar mai ales carisma.

Dacă un tînăr politician supravieţuieşte unei călătorii ca ghid de grup turistic, mai mult ca sigur va supravieţui şi ca om politic.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro