Ion Cristoiu: Un sondaj pentru liniştea lui Marcel Ciolacu

  • Ion Cristoiu: Pentru Marcel Ciolacu marea problemă pentru 2024 e dată nu de parlamentare, ci de prezidenţiale. Candidatul PSD trebuie ales de Marcel Ciolacu astfel încît dacă va cîştiga, să nu-i devină duşman, iar dacă va pierde să nu afecteze imaginea partidului.
  • Ion Cristoiu: Şi ca să aibă mînă liberă trebuie ca nici un candidat să nu-i fie impus de o grupare din partid. Gabriela Firea a fost chiar de la debutul noii conduceri, cea mai îndreptăţită să candideze la prezidenţiale.
  • Ion Cristoiu: Cum putea scăpa Marcel Ciolacu de Gabriela Firea? Convingînd-o că trebuie să candideze la primărie şi nu la preşedinţie. Gabriela Firea s-a văzut nevoită să opteze. Şi pentru ca ea să nu renunţe cumva trebuia convinsă că sigur va cîştiva alegerile. Sondajul Avangarde face parte din această operaţiune.
1436 afișări

 Un sondaj Avangarde comandat de Digi 24 (am trăit să văd şi minunea asta, postul TeFeList dînd bani lui Marius Pieleanu) şi realizat în perioada 7 septembrie 2022 - 14 septembrie 2022, proclamă PSD ca sigur cîştigător al alegerilor pe Bucureşti, cu 34%, iar dacă din partea PSD ar candida Gabriela Firea, aceasta i-ar învinge pe contracandidaţii propuşi de alte partide, cu scorul de 22%.

Ce mai încolo şi încoace, zicem noi, după ce am făcut socoteli nu doar cu calculatorul, dar şi cu abacul, folosit de mulţi în Rusia, Gabriela Firea e ca şi cîştigătoare a Primăriei la alegerile din 2024.

Cu o singură condiţie:

Să vrea să candideze la Primărie.

De ce n-ar vrea? s-ar întreba fanii Gabrielei Firea, nu se ocupă ea de felul cum merge Primăria, mai mult decît se ocupă de felul în care merge Ministerul Familiei?

Cine a urmărit-o atent pe Gabriela Firea de a lungul carierei sale politice, în prelungirea celei jurnalistice, va fi intuit că ambiţiile ei bat mult mai departe decît primăria Capitalei. Ca şi în cazul lui Traian Băsescu, Primăria Capitalei a fost, în strategia de destin asumată de Gabriela Firea, o etapă, una necesară, în drumul spre funcţii mai înalte. Eşecul de la scrutinul din 2020 nu i-a retezat această ambiţie. Pur şi simplu a temperat-o. Iar eşecul de proporţii al lui Nicuşor Dan i-au adus simpatia absolut necesară pentru a uita o înfrîngere.

Despre această ambiţie ştie însă Marcel Ciolacu. Nu ştiu ce va face Marcel Ciolacu în clipa cînd, prin norma rotaţiei, va ajunge premier. Ştiu însă ce a făcut şi ce face ca şef de partid. Cunoscătorii spun despre el că are talentul uriaş, unii spun chiar geniul, lucrăturii politice perfecte. Altfel spus, Marcel Ciolacu te poate trimite la ghilotină cu atîta abilitate încît, cînd tăişul fatal se va îndrepta spre gîtul tău, în ultima clipă a vieţii, să-ţi vină în minte chipul prietenos al lui Marcel Ciolacu. Astfel, el a reuşit să-şi înlăture fără a stîrni ură toţi competitorii din partid şi să conducă de facto Guvernul României lăsîndu-i lui Nicolae Ciucă iluzia că el e premierul.

 Pentru Marcel Ciolacu marea problemă pentru 2024 e dată nu de parlamentare, ci de prezidenţiale. Candidatul PSD trebuie ales de Marcel Ciolacu astfel încît dacă va cîştiga, să nu-i devină duşman, iar dacă va pierde să nu afecteze imaginea partidului. Dar cel mai important la acest candidat e ca el să nu devină în campania electorală persoana cea mai importantă din partid. Pentru aceasta Marcel Ciolacu trebuie să aibă mînă liberă. Şi ca să aibă mînă liberă trebuie ca nici un candidat să nu-i fie impus de o grupare din partid. Gabriela Firea a fost chiar de la debutul noii conduceri, cea mai îndreptăţită să candideze la prezidenţiale. Pentru a avea mînă liberă Marcel Ciolacu trebuia să scape de Gabriela Firea candidat la preşedinţie. Nu oricum, ci printr-o operaţiune făcută în stilul dorit de el. Victima să rămînă cu impresia că Marcel Ciolacu i-a vrut Binele.

Cum putea scăpa Marcel Ciolacu de Gabriela Firea?

Convingînd-o că trebuie să candideze la primărie şi nu la preşedinţie. Pentru aceasta, Marcel Ciolacu a declarat că liderii PSD trebuie să se decidă încă de pe acum unde şi cum candidează. Gabriela Firea s-a văzut nevoită să opteze. Şi pentru ca ea să nu renunţe cumva trebuia convinsă că sigur va cîştiva alegerile. Sondajul Avangarde face parte din această operaţiune. Rezultatul sondajului e pentru liniştea lui Marcel Ciolacu şi nu pentru liniştea Gabrielei Firea.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici