ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Acum 50 de ani, generalul Şerb a vîndut sovieticilor secrete militare pentru un tranzistor, cîteva sticle cu coniac şi relaţii cu 11 femei

Generalul Ioan Şerb a fost cel mai cunoscut militar care a trădat la ruşişi unul dintre puţinii care au făcut închisoare pentru asta. Povestea trădării e istorisită de el însuşi, într-o declaraţie înregistrată la Securitate în 6 octombrie 1971, pe care am găsit-o în arhiva acesteia.

9283 afişări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Acum 50 de ani, generalul Şerb a vîndut sovieticilor secrete militare pentru un tranzistor, cîteva sticle cu coniac şi relaţii cu 11 femei

ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Acum 50 de ani, generalul Şerb a vîndut sovieticior secrete militare pentru un tranzistor, cîteva sticle cu coniac şi relaţii cu 11 femei

Trădător la ruşi în 1971, primar în comuna natală, în 1996

Generalul Şerb s-a născut în 11 ianuarie 1926, la Malu cu Flori în Dîmboviţa. A fost militar în termen în Divizia ”Tudor Vladimirescu, organizată de sovietici în lagărele de prizonieri de război români, de unde a ajuns apoi în jandarmerie pînă în 1848, cînd, precum mulţi dintre soldaţii diviziei, a fost recrutat pentru a intra în M.A.I.: a făcut şcoala de ofiţeri timp de un an şi a ajuns sublocotenet şi locţiitor politic la Centrul de Instrucţie pentru Grăniceri de la Rădăuţi, în 23 august 1949. Între 1950 - 1952  a urmat cursurile Academiei Militare "Klement Voroşilov" de la Moscova şi peste trei ani, în 30 iulie 1955, a ajuns general-maior şi comandant al trupelor de grăniceri, care lucrau în tandem cu cele ale Securităţii, cît şi adjunct al ministrului de interne Alexandru Drăghici. A condus grănicerii (care predau Securităţii orice român prins în încercarea de a fugi în Vest, infracţiunea fiind pe atunci una politică) şi după trecerea acestora în cadrul Ministerului Apărării, în 1960. A fost avansat comandant al Armatei a II-a (din zona Bucureşti) şi apoi, din 1969, a ajuns locţiitor al acesteia şi comandant al garnizoanei din capitală.

Potrivit mărturiei lui Ion Mihai Pacepa, ge­neralul Şerb a fost contactat de fosta lui amantă din vremea studiilor la Moscova: ”Celor de la GRU le place să bată fieru’ cît e cald. La prima lui întîlnire cu Şerb, în timp ce Nastasia îi strîngea picioarele lui Şerb între genunchii ei, sub masă”, agentul GRU ”i-a cerut documente secrete aparent ino­fensive”. ”Documentele inofensive” erau de fapt planurile de apărare ale Bucureştiului. Intrate pe fir, organele de contrainformaţii ale Securităţii pregătiseră hărţi şi informaţii false ale apărării capitalei, cu care au înlocuit originalele, sustrase de Şerb pentru a fi fotografiate de ruşi. Documentele au fost găsite în locuinţa sa în septembrie 1971 şi Şerb a ajuns în faţa Tribunalului Militar.

Deşi a fost prins în flagrant delict, trimis în judecată şi condamnat de un tribunal militar deoarece a deţinut în mod ilegal documente şi a divulgat secrete de stat (spionaj militar în favoarea URSS), generalul Ion Şerb nu a fost condamnat la moarte, ci la şapte ani de închisoare. Ceauşescu nu voia nici să-i supere prea tare pe ”tovarăşii sovietici”, deşi l-ar fi vrut pedepsit mult mai dur, dar tot el însuşi anunţase cu puţin timp înainte că în România nu mai există deţinuţi politici.

În august 1976 generalul a fost eliberat din închisoare, la cererea lui Brejnev, cu care Ceauşescu se întîlnise în Crimeea şi a fost trimis să lucreze într-un IAS, departe de Bucureşti. Pentru scurtă vreme: de aici, a ajuns director în cadrul Întreprinderii Miniere Rovinari. După 1989, generalul Şerb s-a înscris în Partidul Socialist al Muncii, înfiinţat de fostul premier comunist, Ilie Verdeţ. În iunie 1996 a ajuns primar în comuna natală Malu cu Flori, unde a mai candidat şi în 2000, din partea PRM-ului lui Vadim Tudor. Dar a pierdut şi s-a retras din politică. A murit patru ani mai tîrziu, în  5 ianuarie 2004 şi a fost îngropat la Malu cu Flori.

Spionajul şi propaganda: povestea generalului trădător a apărut în 1972 în ”Time” 

După 1989, în spaţiul public mai mulţi securişti, în frunte cu Nicolae Pleşiţă, au lansat tot felul de scenarii privind trădarea lui Şerb, ajungîndu-se pînă acolo încît el a fost transformat într-un erou, folosit de fapt împotriva ruşilor. Nimic mai fals. Securitatea a fost departe de o asemenea performanţă. Într-adevăr, intrat pe fir, contraspionajul militar a falsificat hărţile militare la care Şerb a avut acces, astfel că ruşii au fost mai degrabă dezinformaţi, dar Şerb n-a fost un agent al acestei dezinformări. A fost doar un om slab, căruia ruşii i-au exploatat din plin înclinaţia spre femei şi băutură, care a ajuns astfel să-şi trădeze ţara, pe care, în general, securiştii spun că au apărat-o. Povestea trădării  sale a fost istorisită de el însuşi într-o lungă ”Declaraţie” confesivă, din 6 octombrie 1971, înregistrată, transcrisă şi păstrată în arhivele Securităţii.

Colaborarea cu anchetatorii i-a salvat practic viaţa. Recunoscînd fără ezitări faptele şi ”regretîndu-le”, a scăpat de o condamnare la moarte, iar Ceauşescu a ales să folosească cazul pentru a-şi face propagandă în Occident, reacreditînd ideea „independenţei” Românei faţă de Moscova: Şerb a fost prezentat ca primul general din Pactul de la Varşovia, condamnat pentru trădare în favoarea sovieticilor: prima ştire din presa americană referitoare la cazul de spionaj al generalului a apărut la 28 februarie 1972, în revista „Time”.

Şerb a început prin a relata în toamna anului 1971 că a fost contactat de spionajul militar sovietic pe un fond al frustrării sale: fusese înlocuit de doi ani de la comanda Armatei a II-a. Invitat în acest context în toamna anului 1970, de 7 noiembrie, la o recepţie la Ambasada sovietică, ”generalul Romanov, printre alţii, stătea chiar în sala principală, unde erau miniştrii şi celelalte personalităţi, chiar lîngă un calorifer. A venit la mine, găsindu-mă aşa, a zis că poate stăm de vorbă. La început a spus că vrea să mai mă vadă, să mai stea de vorbă cu mine, eventual să schimbăm o convorbire telefonică, nu ştia cum să mă ia”. Au fost ezitări de ambele părţi şi ”contactul” a rămas în aer.

Curînd s-au reîntîlnit, cu altă ocazie oficială, o colaborare inter-arme: ”la consfătuirea aceasta pe linia de luptă, la aeroport mi-a făcut reproşuri că nu l-am mai căutat niciodată, că nu am mai avut cu el nici o discuţie, că nu m-a mai văzut, unde am fost? Am fost plecat în acţiuni de teren şi aşa mai departe. Deci aceasta a fost a doua discuţie, cînd mi-a făcut acest reproş. Reproş, într-un fel, că de ce n-am continuat să-l caut, sau să ne vedem”. Pe parcursul aplicaţiilor, generalul Romanov, rezidentul GRU (agentura de spionaj militară sovietică în România) a avut ocazia să-l abordeze din nou: ”m-a întrebat ce unităţi au participat la aplicaţii. Atunci, pe asfaltul pe care mergeam către comandamentul diviziunii, m-am scăpat şi am spus că a fost Diviziunea 18 şi Diviziunea 81 Mecanizată. EI: kakaia, kakaia? Mi-am dat seama că nu cunoştea de Divizia 81 mecanizată. Era o diviziune nou-înfiinţată. A fost tîrziu să mai revin asupra acestei probleme...”

După ce a divulgat accidental această informaţie militară secretă, generalul Şerb ”a doua zi, a treia zi, la terminare, am rugat mult să nu fiu în maşină cu Romanov. Dar am ajuns în maşină cu el, însă era şi un cetăţean de al nostru şi probabil cunoştea problemele (ştiau ambii că era de la Securitate – n.n.).  La terminarea vizitei, Romanov era cazat la căminul partidului din Constanţa. A insistat să intru în cameră. Am ezitat, dar am intrat în cameră, am stat în picioare la uşă şi i-am spus: tov.Romanov trebuie să plec, că eu am de lucru, mult nu pot să stau, am problemele mele, şi aşa mai departe. Bei un coniac? Zic: nu pot acuma, vă rog foarte mult să nu insistaţi pe treaba asta, şi atunci mi-a dat o sticlă de coniac. A zis: dacă nu vrei să bei, poftim o sticlă de coniac şi o bei după ce termini treaba. Şi am luat sticla de coniac. Cu acest prilej, mi-a dat numărul de telefon al lui de acasă, de la domiciliu”. Pasul spre trădare fusese făcut.

”Simţeam nevoia de a-l informa, o nevoie nebunească”

Eu l-am căutat. V-am spus de la început că eu îl căutam”, măsturisea Şerb în 6 octombrie 1971. ”Nu aveam nimic planificat dinainte, îi dădeam eu telefon şi el îmi spunea nu treci pe la mine? Vedeţi dumneavoastră, toată murdăria în care am intrat, de acum, mă făcea să fiu foarte docil de a-l informa. Simţeam nevoia de a-l informa, o nevoie nebunească”. El însuşi căuta astfel să se convingă că procedase corect, iar ceilalţi greşeau: în 1968, cînd sovieticii au invadat Cehoslovacia şi Ceauşescu a ieşit cu celebrul său discurs de condamnare a invaziei, generalul Şerb, comandantul Armatei a II-a, purta încă la piept insigna de absolvent al Academiei Militare ”Voroşilov”. Perceput ca filosovietic, iar, după debarcarea lui Alexandru Drăghici în martie ’68 din funcţiile de partid şi de stat deţinute, ca fost adjunct al acestuia, generalul a fost retrogradat din funcţie, devenind din comandant de corp de armată, comandant al garnizoanei Bucureşti. Frustrarea a avut un rol important în trădarea sa.   

”Am început să fiu prins într-o cursă, în mine a să se nască o anumită frică, pe de o parte, că am divulgat un secret, cu Divizia 81. M-a frămîntat gîndul să raportez totuşi, dar n-am raportat, nu a învins latura aceasta şi am mers pe calea cealaltă, respectiv şi anume de a căuta mai mult să mă folosească el şi sa ma duc la... în fine, i-am dat telefon. Eu i-am dat telefon. Cred că primul telefon i l-am dat la birou şi mi-a spus să mă duc la el acasă, să mă duc seara, cînd se întunecă. Şi m-am dus la el în luna aprilie, precis data nu o reţin”. Au fost multe asemenea întîlniri, la una din ele ”m-a întrebat foarte insistent despre vizita din R.P. Chineză. Programul ei şi ce se face. N-am cunoscut problema. Ştiam numai că (Nicolae Ceauşescu) revine pe 22 august, pentru a participa şi la parada militară, dar i-am spus că, dacă o să am date după ce se termină vizita, o să-i spun. Ştiam că o să însoţească delegaţia generalului Şută din comandament şi, în cazul că el va fi şi o să aflu mai multe elemente, o să-l informez. De acum, să spun aşa, am intrat pe direcţia informării şi a devenit, să zic aşa, o obişnuinţă pentru mine. Intrasem în băltoacă şi căutam să-l informez cu problemele pe care le cunoşteam. A fost greu la prima, la a doua, după aceea n-am mai avut tăria să mai ţin nimic despre ce am cunoscut”.

Nu intru în detalii militare, care ocupă marea parte a declaraţiei dată de generalul Şerb în toamna anului 1971. E vorba şi de secrete politice, precum ordinul lui Ceauşescu ca pe parcursul întîlnirii din acel an cu şefii statelor socialiste din Crimeea, armata să intre în stare de alertă, ”să se ştie unde sînt comandanţii, să fie în garnizoana, să se ia măsuri ca la nevoie să fie adunaţi. Adică l-am informat despre măsurile luate. Toate acestea le ştiam întîmplător, chiar în noaptea aceea am fost de serviciu la cabinetul ministrului”.

Actul de trădare e greu explicat, deşi acum, din perspectiva timpului el apare mai degrabă ca o răzbunare pe cei ce i-au frînt ascensiunea în carieră. Probabil că şi-o fi spus ”dacă mă consider filosovietic, atunci aşa să fiu!”. Asta nu justifica însă trădarea. Nici Şerb nu ştia, în noiembrie 1971, ce s-a întîmplat cu el: ”Nu vă pot spune ce s-a întîmplat cu mine, pentru că, cinstit vorbind, pînă în martie acest an nu am avut nimic de nici un fel de abatere de această natură”.

Slăbiciunile generalului – femeile şi băutura

”Am avut abateri de altă natură, probabil că şi astea au contribuit la această chestiune, abateri de la morală. cu femei. Cu diferite femei şi aşa mai departe, dar nu am avut nici un fel de... nici un dubiu. v-am spus încă odată şi jur pe ce am mai scump şi sfînt”. Nu i-au servit la nimic aceste jurăminte. Pacepa susţine că o anumită femeie, Nastasia, amanta sa din vremea studiilor la Moscova, adusă la Bucureşti, a avut un rol important în recrutarea generalului Şerb de către sovietici: ”şeful Garnizoanei Militare Bucureşti a fost contactat de fosta lui amantă din Moscova (...) Celor de la GRU le place să bată fieru’ cît e cald. La prima întîlnire cu Şerb, în timp ce Nastasia îi strîngea picioarele lui Şerb între genunchii ei, sub masă”, acesta a acceptat să pună toate secretele pe care le ştia pe masa generalului Romanov.

Generalul român era perfect conştient că realizează un act de trădare de patrie, prin informaţiile furnizate generalului sovietic: ”La mine a fost un proces continuu de frămîntare. De luptă. Că-mi dădeam seama că fac o greşeală foarte gravă. O abatere gravă. Vedeţi, aici, nici eu personal nu-mi pot explica cum s-au putut aceste chestiuni. N-am avut tăria morală să ies din aceste frămîntări. Eram prea compromis faţă de el cu aceste date care le-am dat. Dacă-mi dădeam seama de la prima întîlnire, cînd am dat organizat ... Am vrut să scriu, am şi pus mîna pe stilou să fac raport, am şi făcut conspectul. Dar l-am rupt, n-am găsit tăria morală. Ce s-a întîmplat nu pot să vă spun, nu pot, practic nu ştiu ce s-a întîmplat, nu pot să-mi dau explicaţia. Vă rog să mă credeţi”.

N-a fost vorba de o cointeresare materială, ci de exploatarea unui orgoliu rănit şi a slăbiciunii pentru femei şi alcool. Sovieticii ştiau foarte bine din ce motive fusese schimbat de la comanda Armatei a II-a, aşa că, pentru a nu-i cultiva un sentiment acut de vinovăţie, n-au insistat cu ”cadourile”: ”La prima întîlnire mi-a dat un tranzistor de vreo mie şi ceva de lei şi două sticle de coniac şi la alte întîlniri tot sticle de coniac. A vrut odată să-mi dea o maşină de bărbierit electrică. Zic: nu mă bărbieresc cu maşină electrică. Tranzistorul primit îl am acasă, este de producţie rusească. Din coniacul primit nu cred că mai am, nu mi-a dat cantităţi mari”.

Cealaltă slăbiciune, cea cu femeile, a fost însă mult mai puternică. Ruşii aveau propriile ”resurse”, dar şi generalul Şerb le avea pe ale lui. ”Cînd am dus prima dată acasă o sticlă de coniac şi o sticlă de votcă, am avut o discuţie cu soţia, m-a luat la zor, a crezut că e de la vreo femeie. Ea bănuia că am fost cu femei”. Ştia de amanta sa rusoaică. ”Ea a crezut şi atunci că e vorba de vreo femeie, de vreo rusoaică. Aşa a bănuit ea şi mi-a atras atenţia să nu cumva să fac vreo prostie. Eu n-am discutat cu ea şi cred că şi aici e o greşeală, că, dacă discutam cu ea, aş fi avut mai multă tărie să mă... Am fugit de toţi din jurul meu. N-am reuşit să mă destăinui cuiva, să ies din această încurcătură. Nu am spus nimănui că am legături cu Romanov”.

Pe o listă aflată în posesia ministrului apărării Ion Coman, se aflau 11 femei cu care generalul Şerb întreţinuse în acel an relaţii extraconjugale. ”N-am spus la nici o femeie de pe lista de la tov.Coman. Cu aceste femei n-am discutat decît problemele amoroase. Sînt multe al dracului, aţi dat o listă de vreo 11, parcă. Printre relaţiile mele, am o femeie şi de la Securitate, n-am povestit lui Romanov despre ea, o cunosc de cînd eram la Direcţia Trupelor de Grăniceri şi ea era la cadre, la M.A.I., nu i-am spus nimic despre legăturile mele cu Romanov. Romanov nu ştia nici că sora mea lucrează la Securitate. Nici nu m-a întrebat despre rude”.

La finalul declaraţiei date, regretele lui Şerb par sincere, ca şi căinţa sa. ”Eu am făcut-o, n-a făcut-o altcineva, eu o trag. Nu e nimeni de vină. Sînt un iubitor de copii groaznic, groaznic şi i-am nenorocit. Asta e singura problemă care mă roade . Pe el (fiul lui – n.n.) este cert că-l vor scoate de la şcoala militară, e clar, s-a dus viaţa lui, şi restul familiei o trag după mine. Toţi vor trage după mine, din cauza unei prostii. Asta e tragedia. Ce se întîmplă cu mine, nu mi-e milă de mine cu nimic. Dacă mîine mă pune în faţa plutonului de execuţie, că aşa merit, pentru mine nu mă doare nimic. Da, e adevărat că mă condamn pe mine, mă condamn nu pentru familie, mă condamn pentru ţară, faţă de ţară eu sînt vinovat. Ţara a luat măsuri împotriva mea, faţă de ce sînt eu vinovat. Faţă de familie, în sensul că suferă ea. Am să dau tot ce pot. Nu mai am nimic de pierdut, totul am pierdut, în sensul onoarei mele, a demnităţii, tot ce are un cetăţean, decît poate dacă mai pot să ajut cu ceva. Ăsta e singurul gînd care mi-a rămas. (Cere să-i fie anunţată familia, să nu creadă altceva – nota Securităţii). Adică, să nu se creadă că a fost ”lichidat”.

”Să ştiţi că – îşi continua Şerb confesiunea – chiar aici observ foarte mare umanism şi chiar faţă de mine. Ieri, la Sibiu, mă puteau aresta, chiar din gară, însă au atîta grijă şi frumos s-au purtat, de m-au lăsat să vorbesc cu copilul. Adică i-am văzut pe toţi, acuma poate şi pentru ultima dată cand i-am văzut. Sînt perfect conştient acum. Aşa că, dacă tăiaţi din mine, nu curge nici pic de sînge, pentru că văd acum ce sînt eu pentru ţara asta. Am vrut să-mi pun pistolul odată la cap, dar am zis că nici asta nu merit, să-I pună cei care au acest drept”.

Nu i l-au pus. Generalul Şerb, interceptat la timp ca şi Romanov de cei de la Contrainformaţii, participase, fără să ştie la o ”intoxicare” a inamicului. Actul lui de trădare însă existase – din răzbunarea orgoliului rănit, dar şi pentru femei, un tranzistor şi cîteva sticle de coniac.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici