ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Evreii din România, în timpul comunismului: ”în 1950, o minoritate de 2% ocupa peste 25% din posturile cheie ale regimului”, dar apoi asupra lor s-a abăutut ”pogromul rece”

3298 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Evreii din România, în timpul comunismului: ”în 1950, o minoritate de 2% ocupa peste 25% din posturile cheie ale regimului”, dar apoi asupra lor s-a abăutut ”pogromul rece”

Un document secret din posesia rezidenţei CIA la Bucureşti, datat noiembrie 1964 şi intitulat ”Evreii din România – o minoritate care dispare” prezenta persecutarea minorităţii evreieşti din România comunistă, asupra căreia autorităţile au năpustit un adevărat ”pogrom tăcut”, după ce o perioadă, de şapte ani, după instalarea ocupaţiei sovieto-comunistă a ţării aceasta ocupase poziţii de putere în statul comunist. 

”Toate argumentele ce serveau la denigrarea evreilor erau bune, chiar dacă se băteau cap în cap”

”Această poziţie dominantă a evreimil române consta în faptul că ei fuseseră oprimaţi atît de dur în regimul nazist, încît după eliberare s-au ataşat de noul regim, fiind consideraţi drept elementul cel mai de încredere pentru sovietici, cu atît mai mult cu cît şi în (partidul comunist din) ilegalitate majoritatea activiştilor fuseseră evrei. Structura populaţiei evreieşti (majoritatea aveau o calificare superioară sau medie) favoriza şi ea poziţia preponderentă a minorităţii evreieşti faţă de masele româneşti, la care proporţia celor necalificati era mare.
 
Primul val de emigratie a evreilor de după război (emigraţie clandestină sau prin acţiunile sioniste. între 1945 şi 1948, şi cu paşaport individual, între 1948-1951) nu a afectat prea mult importanţa şi influenţa minorităţii evreieşti, pe  care a diminuat-o numeric cu circa 100.000 de oameni. Aceasta se explică prin faptul că aceia care plecau aparţineau mai ales negustorimii sau unui tineret care nu se încadrase în instituţiile create de noul regim. De altfel, evreii din conducerea comunistă aveau grijă să se desolidarizeze de cei care plecau, considerîndu-i dezertori de la construirea socialismului. 
 
Prin intermediul Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) ei îi chemau pe toţi cei în aparatul regimului să se desolidarizeze de burghezia evreiască, vinovată de trădare. Anii 1951-1956 au constituit o perioadă de stabilitate pentru evreii ce rămăseseră în România. Trebuie menţionat că mulţi dintre cei rămaşi doreau să plece şi ei, dar nu-şi manifestau aceasta, din cauză că acei ce-şi arătaseră dorinţa să plece fuseseră determinaţi prin măsuri de convingere  (subliniere în text, ca şi următarele – n.n.) să renunţe. Procesul de emigrare încetase între 1958-1968 aproape cu desăvîrşire, dar, în acelaşi timp, mii de tineri intelectuali şi tehnicieni autohtoni erau pregătiţi pe toate căile pentru a-i înlocui pe străini. În această perioadă, antisemitismul oficial nu a putut fi detectat nici de cel mai atent observator. 
 
Cît priveşte antisemitismul neoficial, el cuprinsese larg populaţia română. În ochii acesteia, evreii erau marii profitori ai regimului comunist, ei erau aceia care contribuiseră la consolidarea regimului. Aceiaşi antisemiţi pretindeau, dealtfel, că evreii nu sînt devotaţi regimului, că nu li se poate acorda încredere etc. Toate argumentele ce serveau la denigrarea evreilor erau bune, chiar dacă se băteau cap în cap. Acumularea cantitativă de antisemitism - pentru a folosi termeni dialecticl - trebuia să ducă la un salt calitativ. Acest salt s-a produs cu ocazia evenimentelor din Ungaria, cînd s-a lansat pentru prima oară lozinca jignirii sentimentului demnităţii naţionale, ca una din explicaţiile revoluţiei maghiare. 
 
Guvernanţii români nu au întîrziat prea mult să preia această lozincă şi să treacă la o politică de numerus clausus, la început discretă şi confidenţială. Răspunsul evreilor la transformarea antisemitismului neoficial într-unul oficial, deşi discret, nu a fost prea prompt, dar, în 1958 el a căpătat un aspect exploziv. În lunile octombrie-decembrie 1958, prefecturile de poliţie au fost literalmente luate cu asalt de peste 100.000 evrei, care luasera hotărîrea să părăsească ţara . După această acţiune, pe care oficialitatea română a primit-o ca pe o palmă dată regimului (deşi a încurajat-o sub lozinca reîntregirii familiilor), antisemitismul oficial a încetat de a mai fi discret şi s-a transformat într-o represiune drastică împotriva trădătorilor. 
 
Toţi cei care ceruseră să plece au fost fie licenţlaţi, fie sever retrogradaţi; studenţii au fost eliminaţi din facultăţi etc. Treptat, măsurile s-au extins asupra acelora care nu se înscriseseră pentru plecare şi sectoare întregi au devenit lungerein (germ., au făcut implozie – n.n.), cum ar fi ministerele de externe, interne, armatei, comerţul exterior etc. Este interesant de menţionat că, de îndată ce evreii au pierdut încrederea oficială, ei au recîştigat-o într-o oarecare măsură pe cea a populaţiei, mai ales a cercurilor intelectuale, care sînt mai mult reacţionare, decît antisemite. Degringolada minorităţii evreieşti, din punctul de vedere al importanţei, a fost urmată de o degringoladă a mijloacelor materiale, (fiind marcată) de o pauperizare al cărei ritm a fost mai rapid decît acel al categoriilor sociale româneşti corespunzătoare. Dacă in 1950 evreii mai aveau unele rezerve de aur, bijuterii, mobile, covoare sau alte diferite valori, care-i situau ca avuţie deasupra mediei pe cap de locuitor, situaţia se răstoarnă în 1960 şi, la această dată, dacă se face comparaţia venitului, profesie cu profesie, sau funcţie cu funcţie, se constată că venitul evreilor este mai scăzut decît al românilor de aceiaşi categorie socială. 
 
(Evreii au devenit) din ce fn ce mai putin organizati. În 1947, pentru a te orienta în noianul de organizaţii evreieşti care existau, era nevoie să consulţi un ghid. Organizaţii profesionale, sioniste, studenţeşti, culturale, tot felul de instituţii evreieşti, comunităţi, societăţi de susţinere a sinagogilor etc. Fiecare din aceste societăţi, asociaţii sau organizaţii avea ziarul, sau cel puţin buletinul său de presă, dădea serate, organiza conferinte etc . În 1948, C.D.E.-ul a început să facă o intensă propagandă, pentru unificarea în cadrul lui propriu a tuturor acestor organizatii, cu o platformă comună. Bucurîndu-se de sprijin oficial, acest comitet a înghiţit treptat toate organizaţiile şi, cînd misiunea sa a fost îndeplinită, el s-a autodizolvat. În 1953 nu mai existau decît comunităţile locale, ce aveau prerogative foarte limitate, precum şi o federaţie a acestor comunităţi, cu sediul în Capitală. 

”Firma luminoasă a evreimii române a constituit-o Teatrul Evreiesc de Stat”

Firma luminoasă a evreimii române a constituit-o Teatrul Evreiesc de Stat, care există şi azi şi e folosit ca o dovadă a existenţei unei vieţi culturale evreieşti proprii. Evreii religioşi, din ce în ce mai puţin numeroşi, se mai adună pe la sinagogi. Un mare număr de temple s-au închis, din lipsă de enoriaşi şi cele care există sînt din ce în ce mai dărăpănate, căci susţinătorii sînt săraci şi statul nu le acordă, bineînţeles, nici o subvenţie. Şi totuşi nevoia de organizare îi împinge pe evrei către singura instituţie care le asculta păsuriie, fără a le aprecia de pe poziţii marxiste, dar care, din nefericire, este extrateritorială: este vorba de Legaţia statului Israel. 
 
Cu toate pericolele pe care le reprezintă o vizită la o Legaţie străină, zilnic 50-60 persoane fac coadă în holul Legaţiei israeliene, pentru a cere ajutoare băneşti. medicamente, pentru a-şi aranja problemele legate de plecare sau, pur şi simplu, pentru a cere un sfat. Multă lume remarcă faptul că Legaţia face oficiul pe care îl făceau înainte comunitătile . Dintr-o comunitate complexă, divizată în multe grupuri politico-culturalo-ideologico-profesionale-religioase, minoritatea evreiască a devenit o sumă minimă de indivizi lipsiţi de omogenitate, de o conducere evreiască şi care îşi găsesc sprijinul în Legaţia unui stat pe care îl consider mai curînd al lor, decît pe cel în care trăiesc. Această frecventare a Legaţiei Israelului constituie, de altfel, unul din principalele capete de acuzare ale autorităţilor româneşti la adresa evreilor, cărora li se impută această atitudine de subordonare faţă de un stat străin. Dealtfel, Legaţia Israelului a fost în repetate rînduri împiedicată să primească pe evrei, după cum aceştia erau deseori arestaţi la ieşirea din Legaţie. 
 
Concluzie: Amprenta diminuării numerice, a diminuării importanţei, a averii şi a organizării evreieşti sînt însoţite de o diminuare a specificului evreiesc al acestei minorităţi. Poate că aceasta e trăsătura care distinge net perioada persecuţllior rasiale, 1938-1944, de perioada deplinei egalităţi naţionale, 1944-1964, căci, în timpul ocupaţiei nemţeşti. evreii şi-au păstrat cu tenacitate tradiţia şi specificul naţional, ieşind din război mai uniţi în jurul propriei lor fiinţe. Azi, asimilismul evreilor (sic!) care mai deţin functii în ierarhia comunistă s-a împletit cu indiferenta pe care o creează oboseala în rîndul celor ce-şi aşteaptă plecarea, dînd naştere unei stări de apatie naţională. Sentimentul religios este în scădere, mai ales în rîndurile tineretului, iar numărul celor care vorbesc idiş a descrescut într-o proporţie încă mai accelerată, decît descreşterea numerică a populaţiei evreieşti. Dacă în 1948 un evreu din cinci nu avea idişul ca limbă maternă, azi abia unul din cinci vorbeşte idiş. Probabil că nu există o definiţie mai bună pentru situaţia evreilor din România, în ultimii ani, decît aceea pe care au dat-o singuri: pogromul rece”.
 
Documentul de mai sus, sustras din Ambasada SUA de către o ”sursă” a Securităţii, datat noiembrie 1964, poartă o notă marginală: ”Raportul este, în general, bine apreciat, iar sursa e coniderată (de americani – n.n.) demnă de încredere; în cuprinsul raportului nu există nici un indiciu direct asupra sursei. Din conţinut, însă, rezultă clar că autorul este de naţionalitate evreu, iar faptul că la rubrica evaluarea comentariului (din rezumatul întocmit de rezidenţa CIA la Bucureşti – n.n.) există menţiunea că raportul expune o părere interesantă, bazată pe observaţii personale, poate duce la concluzia că sursa a stat o perioadă îndelungată în ţară (şi poate este încă în R.S.R.), tot aşa cum ar putea foarte bine să fie un diplomat israelian sau un evreu care, între timp, a emigrat. Dintr-un studiu mai atent al raportului, vom desprinde şi alte aspecte, care să ducă la identificarea sursei. 
 
În acest scop, vom întocmi un plan de măsuri, care va fi prezentat spre aprobare pînă la 20 august a.c.. (1966 – n.n.). Raportez că informatorul Stănescu Eugen a sustras încă două materiale, din care nu rezultă nici un fel de indicii asupra surselor. De asemenea, el a reuşit să scoată din ambasadă un material însumînd 55 de pagini, intitulat P.M.R., în ajunul celui de-al II-lea Congres (desfăşurat între 23-28 decembrie1955 – n.n.), care are la început o Notă asupra surselor, în care se precizează: Faptele prezentate în această lucrare provin din presa oficială comunistă din România şi din mărturiile oponenţilor regimului, care au fugit în Vest. Parte din aceste surse nu sînt, desigur, demne de încredere, dar am avut grijă să filtrăm toate aceste fapte şi să le dăm numai pe acelea care par veridice sau cel puţin plauzibile. Nu am tradus acest document (redactat în limba engleză), întrucît a fost procurat de către agentura noastră pe o altă cale, în urmă cu cîţiva ani”. Dar semnatarul acestei note n-a revenit cu un alt raport. Autorul analizei  cu titlul Evreii din România – o minoritate care dispare nu a fost probabil depistat niciodată.
 
Documentul pe care a pus mîna Securitatea în 1966 oferă un diagnostic crud şi exact al situaţiei evreilor în timpul regimului comunist. Pe de o parte, ”asimilarea” prin comunizare, pe de alta ”dinamitarea” organizaţiilor evreieşti, desfiinţate treptat de către autorităţi şi apoi strict interzise, au dus la pierderea oricărui liant comunitar, în condiţiile pierderii sentimentului religios a noilor generaţii de evrei, de după război. Astfel încît tot mai mulţi evrei şi-au pus speranţa într-un singur mod de recuperare sau păstrare a identităţii: emigrarea în Israel (”alya”). Aceasta rămînea singura şansă a evreilor din România de a-şi păstra identitatea, iar autorităţile, în frunte cu Securitatea, au profitat din plin de ea: a început un ”negoţ” cu evrei, vînduţi pur şi simplu de statul român în Israel sau Statele Unite. Dar aceasta este o altă pagină din istoria comunităţii evreieşti din România, despre care voi scrie cu altă ocazie.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici