Simonian a atras atenția asupra impactului negativ pe care conținutul acestor posturi îl are asupra relațiilor dintre Erevan și Moscova, subliniind că intervențiile lor în afacerile interne armene trebuie combătute.
„Dacă posturile de televiziune de stat ruse își permit să intervină în afacerile interne ale Armeniei, atunci trebuie să reacționăm și, cel puțin, să le scoatem din casele noastre”, a afirmat șeful legislativului armean în fața presei. Declarațiile vin pe fondul unor tensiuni politice puternice între guvernul condus de Nikol Pașinian și Biserica Apostolică Armeană, care au fost intens mediatizate și comentate în presa rusă cu tonuri critice.
Anterior, autoritățile armene au condamnat declarațiile oficialilor ruși care s-au amestecat în problema internă legată de cazul miliardarului Samvel Karapetian, reținut sub acuzația de a încerca să răstoarne guvernul. Ministrul de externe Ararat Mirzoian a cerut Rusiei să nu se implice în conflictul dintre autoritățile laice armene și cler, descriind situația drept o „problemă internă”.
Tensiunile au culminat cu ciocniri violente între forțele de ordine și enoriași în orașul Ecimiadzin, sediul Bisericii Apostolice Armene, după încercarea poliției de a aresta un arhiepiscop acuzat de incitare la răsturnarea puterii. Incidentul a fost condamnat de catolicosul Garegin II, iar justiția a dispus arestarea mai multor lideri ai protestelor clericale, inclusiv a arhiepiscopului Bagrat Galstanian.