Prima pagină » Știri externe » Prim-ministrul Armeniei, conflict public cu Biserica Ortodoxă. Oficialul s-a oferit să demonstreze că este circumcis

Prim-ministrul Armeniei, conflict public cu Biserica Ortodoxă. Oficialul s-a oferit să demonstreze că este circumcis

Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan s-a oferit să-i dovedească liderului Bisercii Ortodoxe din Armenia că este circumcis, după ce a fost acuzat că nu este creștin.
Prim-ministrul Armeniei, conflict public cu Biserica Ortodoxă. Oficialul s-a oferit să demonstreze că este circumcis
Sursă foto: Hepta

Propunerea neobișnuită a venit ca răspuns pentru purtătorul de cuvânt al Patriarhului Bisericii Apostolice din Armenia, Karekin al II – lea, care a insinuat că șeful Guvernului nu este credincios creștin, potrivit Euronews. 

„Cred că sfânta noastră Biserică Apostolică trebuie să se curețe de acei falși «credincioși», care sunt trădători ai țării, au dezonorat amintirea strămoșilor, au rupt jurământul sfântului botez și au înlocuit sigiliul Sfintei Cruci cu semnul circumciziei”, a fost mesaul public transmis de preotul Zareh Ashuryan, purtătorul de cuvânt al Patriarhului ortodox al Armeniei.

Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, a răspuns public, prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook, că este pregătit să accepte provocarea și să dovedească faptul că a fost circumcis, practică oboșnuită în rândul credincioșilor creștini din țară.

Prim-ministrul acuză faptul că Patriarhul Bisericii Apostolice din Armenia ar fi rupt legământul sfânt care îi obligă pe preoți să trăiască în celibat, acuzație pe care a adus-o în atenția publică încă de la începutul lunii iunie.

„Lăsați-l să-mi răspundă în sfârșit la întrebare: a rupt legământul de partizanat sau nu? Are un Copil sau nu?”, a întrebat prim-ministrul în postarea publicată pe Facebook.

Biserica Apostolică din Armenia a publicat un comunicat oficial în care îl acuză pe șeful guvernului din Armenia de subminarea „unității spirituale”, dar nu a dezmințit acuzația cu privire la existența unui copil.

Biserica, acuzată de lovitură de stat

Nu este prima dată când Guvernul și Biserica Apostolică din Armenia se află în conflict.

Miercuri, autoritățile din Armenia l-au reținut pe Arhiepiscopul Bagrat Galstanyan, alături de alți 13 clerici, cercetați pentru orchestrarea unui plot pentru a răsturna guvernul.

Comisia de Anchetă a Armeniei a informat printr-un comunicat că a depus plângere penală împotriva grupului clericilor, care este acuzat că „au obținut mijloacele și instrumentele necesare pentru comiterea unui atac terorist, dar și luarea puterii”.