Istoricul Marius Oprea: Viaţa după coronavirus

"Pandemia actuală provoacă, fără îndoială, nu numai victime, ci şi o regîndire a modului nostru de viaţă (...) În sfîrşit şi ceva bun, în această criză globală: omul redevine cel mai preţios capital", scrie istoricul Marius Oprea.

1631 afişări
Imaginea articolului Istoricul Marius Oprea: Viaţa după coronavirus

Istoricul Marius Oprea: Viaţa după coronavirus

Redăm integral comentariul:

Pandemia actuală provoacă, fără îndoială, nu numai victime, ci şi o regîndire a modului nostru de viaţă şi de organizare, de la politicile publice şi pînă la strategiile de apărare. Şi, mai ales, va însemna trecerea la un nou model economic, căci în condiţiile impuse de ”distanţarea socială” generată la nivel global de răspîndirea coronavirusului, economia de piaţă devine una disfuncţională.

Sîntem pregătiţi petru aşa ceva? Răspunsul este nu, pentru că nicio strategie nu a fost încă gîndită şi elaborată în sensul unor asemenea schimbări. Totul se modifică din mers. Strategiile geopolitice devin, pe zi ce trece, strategii de supravieţuire naţională.

Dar, “dacă închidem o ţară întreagă, ea se va prăbuşi din punct de vedere economic. Situaţia din Italia este o provocare pentru uniunea Europeană, o uniune care a pierdut multă vizibilitate în ultimii ani. Este timpul ca alţi membrii din UE să sprijine Italia”, spunea filosoful israelian Yuval Noah Harari, într-un text preluat recent de Mediafax.

”Dacă fac asta, îşi vor proteja proprii cetăţeni şi vor arăta că încă respectă valorile UE. Dacă nu vor face asta, virusul ar putea ucide Uniunea Europeană, nu doar pe cetăţenii ei”. Cum spunea şi preşedintele Johannis, în cartea sa ”EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, apărută anul trecut şi tradusă tot atunci şi în limba chineză: ”a înfrunta viitorul de unul singur, reprezintă o politică sortită eşecului”. Dar ajutorul dat Italiei, cu toate angajamentele UE, a fost mai degrabă simbolic.

Ţările europene şi-au închis graniţele, fiecare separat, iar Uniunea Europeană şi-a pus şi ea, per ansamblu, lacătul în faţa cetăţenilor din afara continentului. A rămas un simplu cerc, format din 12 stele aurii pe fond albastru. Ceea ce simboliza drapelul Uniunii, idealurile de solidaritate şi armonie între popoarele Europei a intrat în carantină, ca primă victimă de notorietate a coronavirusului.

Ce se va întămpla în continuare? Revenind la cuvintele filosofului israelian, care presupunea că închiderea graniţelor unei ţări îi va ucide economia, lucrurile cred că pot fi privite mai nuanţat. În mod paradoxal, cel mai puţin loviţi în noile condiţii vor fi cei slabi de pînă mai ieri. Economiile autarhice, capabile să-şi asigure în mare parte din propriile resurse funcţionabilitatea, sau desprinse de puţină vreme de acest model, vor fi cel mai puţin afectate.

Fostele ”pieţe” ale marilor producători mondiali sînt cele mai uşor adaptabile, în această situaţie de criză la nivel global. O piaţă, o economie mică se poate ajusta şi poate produce ea însăşi ceea ce-i lipseşte. Cei loviţi, în primul rînd, sînt marii producători şi exportatori în sine – China, Statele Unite, Germania, Franţa etc. Faptul că investitori de prim rang şi-au închis porţile propriilor întreprinderi din afara graniţelor (recent, uzina Ford de la Craiova a anunţat acest lucru) nu loveşte decît în plan secund în forţa de lucru locală, ci în primul rînd pe producătorul în sine, care îşi diminuează producţia, profitul, îşi reduce şi regîndeşte propriile structuri, pentru a nu cădea în faliment. La nivelul economiilor mari, ale statelor care produc şi exportă masiv, efectele pe termen scurt, mediu şi lung a reducerii capacităţilor de producţie pot avea efecte catastrofale. Statele mai mici vor fi afectate şi ele, dar nu imediat – aici intră în ecuaţie capacitatea de refacere ”naţională” a economiilor statelor care, pînă ieri, au fost trecute în rangul secund de ”piaţă de desfacere”. Precum România.

Cum spuneam, adaptabilitatea noastră poate fi mai mare pentru că dimensioarea economiei nu este una suprastatală. Ca să-l citez din nou pe preşedintele Johannis, ”o piaţă mică revendică operatori mici. O piaţă mare revendică operatori mari” (sic!). Dimensiunule economiei noastre o fac mult mai uşor de adaptat la noua situaţie şi deci mult mai puţin supusă unei crize majore, în urma izolării – avînd în vedere şi deficitul existent între export şi import.

Ca şi în cazul alegerii între furnică şi dinozaur, unde selecţia naturală a ales furnica. Cei mai mici consumă mai puţin şi sînt mult mai capabili de a supravieţui în condiţii de criză. Pînă nu demult, temerile occidentalilor, cum observa tot preşedintele nostru erau, cel puţin anul trecut, fundamental diferite de ale noastre: ei se temeau că ”vor pierde ce au, pe cînd oamenii din est se tem că nu vor avea niciodată ce au cei din Vest”. Cel puţin, acum temerea e una comună: coronavirusul.

În cazul nostru, al României este nevoie de o strategie de asigurare a resurselor primare de hrană şi prelucrare a ei şi de energie. Aparent, lucrurile stau simplu, din punctul de vedere al resurselor şi a gestionării lor. Mai complicat e cu prelucrarea. Ceea ce s-a petrecut cu Hexifarma, singurul mare producător de dezinfectant din ţară, care a fost închis după sinuciderea patronului în urma acţiunii de preluare ostilă a companiei de către un concern francez (cu implicarea, sau fără implicarea serviciilor secrete) se dovedeşte acum un act iresponsabil, care a şubrezit securitatea naţională. Act reparat însă, prin decizia recentă de redeschidere a liniilor de producţie. Industria uşoară de producţie ”în lohn” pentru companiile străine se poate reprofila şi ea, pentru producţia de echipament de protecţie sanitară. Fabricile de conserve din România, închise sub presiunea marilor retaileri din vest s-ar putea redeschide, la rîndul lor. Eu trăiesc demult nostalgia conservelor de peşte de la Tulcea şi, slavă Domnului, peştele din Dunăre şi Deltă nu are coronavirus.

Un inventar al unităţilor de producţie internă, închise sub presiunea preluărilor ostile de tip Hexifarma, din domeniul producţiei alimentare şi de medicamente, devenite acum prioritare pentru siguranţa naţională poate fi făcut cu uşurinţă. Dar numai dacă există viziune, dacă priorităţile securităţii naţionale sînt regîndite, pornindu-se de la premisa pe care o enunţasem pe vremea în care lucram la pachetul de legi ale Securităţii Naţionale în calitate de consilier al primului ministru Tăriceanu, şi anume că aceasta nu poate fi gîndită decît pornindu-se de la securitatea cetăţeanului. Sper că ”serviciile” vor renunţa în fine la vanităţi şi la vînătoarea de cai verzi pe pereţi, la crearea de ”grupuri de comunicare” mai mult sau mai puţin ”strategică” - o dovadă a faptului că, întocmai ca la maşinăria regimului comunist, mare parte a energiei lor tinde, ca şi atunci, să se consume pe claxon.

Şi că vor avea grijă măcar ca, sub prioritatea ”achiziţiilor directe” impuse de situaţia de urgenţă, să nu se tragă iaruăşi ”tunuri”, după buna tradiţie românească. Sau să se abţină măcar la a le trage ei înşişi, în această situaţie de criză, prin firmele ”sub acoperire” pe care le controlează.

Putem să supravieţuim, cu un pic de înţelepciune şi bun simţ. Şi putem continua să-i ajutăm şi pe ceilalţi. Depinde însă de cine este cel care scrie foaia din faţa preşedintelui Johannis (sper să nu fie şi în această situaţie de criză tot persoana pe care o ştiu eu), dar depinde chiar mai mult de măsurile decise ale premierului Orban şi ale ministrului Vela; în ei am toată încrederea. Pentru că închiderea graniţelor şi noile condiţii impuse de regulile de împiedicare a răspîndirii virusului mortal ar putea să nu ne ucidă, totuşi, economia – aşa cum profeţea filosoful israelian.

Chiar dacă stelele simbolice ale Uniunii Europene au fost înlocuite de coroana virusului mortal. Pentru asta, însă, guvernanţii şi parlamentarii ar trebui să poată înţelege că această criză nu afectează ”statul”, o entitate simbolică. Atacul coronavirsusului nu este asupra ”securităţii statului”, ci asupra a ce era socotit pînă acum doar un contribuabil şi o componentă a procesului de producţie: omul. Nevoile şi griijile lui ar trebui puse pe primul plan. Astfel, viaţa după coronavirus ar putea fi chiar mai bună – şi mai simplă, decît pînă acum. În sfîrşit şi ceva bun, în această criză globală: omul redevine cel mai preţios capital.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici