PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Banalizarea morţii în România: 24.867 de români îngropaţi goi, în saci de plastic

Spaima în faţa morţii a impregnat cotidianul. Vaccinarea accelerată din ultima perioadă nu e niciun succes al logisticii statului, ci un rezultatul unui reflex uman al românilor: că există sau nu Covid, că vaccinul ”provoacă infertilitate pe trei generaţii”, nu mai fac nici cît o ceapă degerată, de cînd la televizor au apărut scene cu buldozerul în cimitire, săpînd gropi pentru morţii pandemiei. Ei nu mai sînt simple cifre – cum a spus, încercînd să pară uman, chiar preşedintele. Ei sînt ce şi noi am putea deveni, din cauza unor politicieni nesăbuiţi, care au căutat să folosească pandemia, nu să o stăvilească. Cu preţul vieţilor noastre, ei au banalizat moartea.

13647 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Banalizarea morţii în România:  24.867 de români îngropaţi goi, în saci de plastic

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Banalizarea morţii în România: 24.867 de români îngropaţi goi, în saci de plastic

Un an de zile de moarte, pe ascuns

Acest proces prin care în mentalul colectiv a pătruns cruzimea morţii din pandemie a fost, la început, stăvilit cu bună ştiinţă prin comunicatele seci, ale aşa-zisului ”Grup de comunicare strategică”, o idee tipic securistică, prin care adevărul era filtrat în aşa fel, încît să nu provoace panică. Da, se murea, dar – aici e cheia – mureau mai ales ”pacienţi cu comorbidităţi”. Acum moartea nu mai poate fi coafată – mor copii, tineri şi adulţi în toată puterea. Şerban Bubenek, şeful medicilor ATI din România, recunoaşte cu amărăciune (şi cîtă durere e în această afirmaţie) că, din nefericire, dintre cei ce intră acolo şi sînt intubaţi, supravieţuiesc patru din zece.

Realitatea de dinaintea ”inventării” vaccinului era modelată de amintitul ”Grup de comunicare strategică” şi statisticile au fost în aşa fel prezentate, încît, după cum declara chiar demisul ministru al sănătăţii Vlad Voiculescu, numărul deceselor de Covid a fost chiar falsificat. Pandemia ne-a adus în plin ceauşism: adevărul nu trebuia cunoscut decît de un grup de iniţiaţi, urmînd ca aceştia, pe baza consultării unor ”specialişti”, niciodată arătaţi, şi cum s-a dovedit, foarte rar consultaţi de fapt, să ia măsurile necesare.

Multe din ele au fost şi sînt aberante. Îmi amintesc de pildă carantinarea unui întreg sat celebru din Apuseni, Remetea, unde locuitorii trăiesc, cei mai mulţi, din turismul rural. Numai pentru că o parte din bătrînii dintr-un azil din sat s-au îmbolnăvit, iar ”focarul” de acolo a dat ”indicele” de peste 3 la mia de locuitori ai satului, care anul trecut aducea automat intrarea în carantină a localităţii, satul a fost închis. Apoi, cum bine ştim, s-a descoperit şi în codul penal o pedeapsă, pentru cei care încălcau carantinarea: ”zădărnicirea combaterii bolilor”. Măsurile luate de autorităţi s-au succedat cu repeziciune: de la stare de alertă, la cea de urgenţă. Nici nu mai ştiu cîte ”declaraţii pe propria răspundere” am scris, ca să mă duc o dată la două-trei zile, la magazinul din colt, în vreme ce, ameninţător şi grav, preşedintele Iohannis trona ecranul televizoarelor, îndemîndu-ne într-una să păstrăm ”distanţarea socială” (pînă şi-au dat seama de aberaţia termenului şi l-au părăsit) şi, mai ales, să ne spălăm vîrtos, nemţeşte, pe mîini.

Ce se întîmpla, mult în spatele ecranului televizorului şi mult mai departe de spaima de îmbolnăvire, am aflat mai tîrziu. Nicio televiziune nu a difuzat vreun reportaj, anul trecut, despre ”morţii Covid-ului”. Nu era pe agenda de teme ale zilei, primită de la acelaşi ”Grup de comunicare strategică”. Moartea trebuia să rămînă o cifră – politica şi ”guvernul meu” erau mult mai importante. Nebunia ”izoletelor” şi sumele imense cheltuite cu ele sînt şi acum trecute cu vederea, cum nici despre dosarele penale, pentru milioanele de măşti neconforme, cumpărate la preţuri exorbitante, nu se mai aude nimic.

Televizoarele au rămas multă vreme setate doar pe avertismentele grave ale preşedintelui şi sfaturile lui Iohannis, repetate pînă la saţietate, urmate de diversele ”Ordonanţe militare” ale Ministerul de Interne, care ne-au înrîurit multă vreme viaţa. Săptămîni şi luni care au părut ani, pe străzile pustii, sirenele salvărilor erau singurele care mai tulburau liniştea nopţii. Şi, încet, ne-am obişnuit cu orice restricţii. Spre binele nostru. Ne-am obişnuit şi cu spitale arzînd, şi cu pacienţi scoşi noaptea din paturi, pentru a face loc bolnavilor de Covid. Nu ne obişnuisem, încă, cu moartea.

Morţii de Covid, ca deşeuri sociale

În spatele tăcerii, funcţiona impecabil un aparat birocratic, care a acoperit moartea cu maldăre de hîrtii, transformînd drame personale în acte ale cotidianului. În timpul pandemiei au funcţionat regulamente clare, elaborate de aceeiaşi ”specialişti”, atît de des invocaţi de preşedintele Iohannis şi de ”guvernul său”. Se stabilise clar: ”Corpul persoanei decedate, confirmată prin teste de laborator nu se îmbălsămează”. Ca urmare, înhumarea trebuia să se producă rapid. Nu se murea atît de des ca acum, cel mai mult în jur de două sute pe zi, dar morţii plecau din spitale ca pe bandă rulantă, printr-un mecanism care desacraliza totul şi-l trata pe cel decedat doar ca pe un deşeu periculos. Care trebuia rapid înlăturat.

Dispoziţiile din primăvara anului trecut erau clare: Decedatul va fi aşezat într-un sac impermeabil nou, dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi igienizat la suprafaţă, cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol). Familia/reprezentantul legal al decedatului care parcurge procedura de identificare a decedatului vor purta obligatoriu echipament individual de protecţie de unică folosinţă: halat de unică folosinţă din material neţesut sau impermeabil la apă; mască facială de protecţie; botoşi (protecţie încălţăminte); mănuşi. Echipamentele individuale de protecţie pentru familia/reprezentantul legal al decedatului care vor parcurge procedura de identificare a decedatului vor fi asigurate cu titlu gratuit de către unitatea sanitară, în care a fost internat pacientul. Cel mult două persoane din familie pot vedea decedatul. În caz de identificare pozitivă (potrivire), vor semna o declaraţie şi se va completa într-un registru special dedicat”.

Familia celui mort, se spunea, ”pot vedea decedatul cu respectarea următoarelor condiţii: vor îmbrăca obligatoriu echipamentul individual de protecţie descris anterior; nu se recomandă contactul direct piele pe piele (atingere, sărut, etc); vor respecta strict protocolul de igienă a mîinilor, care presupune spălarea mîinilor cu apă şi săpun timp de 20 de secunde la intrarea şi la ieşirea în spaţiul mortuar (indicaţia prezidenţială – n.n.). Dacă nu există facilităţi pentru spălarea mîinilor, se va folosi dezinfectant pentru mîini; nu se vor atinge: nasul, ochii, faţa, gura. Se va asigura ventilaţie adecvată în spaţiile în care se află decedatul, fără a se atinge o temperatură disconfortantă”. Cîtă grijă!

După care mortul era dus la groapă, în sicriu sigilat, de către gropari în combinezoane – şi gata. În urma lor, lacrimi şi o menţiune în acel ”registru special dedicat” era totul. O viaţă de om. De preot, slujbă, lumînări, nici vorbă. Drumul era scurt: direct la cimitir, unde groapa proaspăt săpată înghiţea un trup gol, în sac de plastic şi un sicriu sigiliat. La locuinţa celui mort, trebuia ca totul să arate ca într-o zi normală: ”Nu este permis priveghiul la domiciliul persoanei decedate”.

Altfel spus, vreme de un an, moartea de Covid nu a fost ”personalizată”, ci mai degrabă a fost un fel de moarte colectivă, fără chip şi fără nume sau pomenire. Pînă la data la care în sfîrşit ”guvernul meu” al lui Iohannis s-a hotărît că morţii de Covid nu trebuie trataţi ca morţii ciumei lui Caragea, 24.867 de români au avut aceeaşi soartă: au fost vîrîţi goi, în saci de plastic şi coşciuge sigilate şi înmormîntaţi urgent, fără să fi avut o lumînare şi o rugăciune la căpătîi, numai în prezenţa rudelor apropiate. Fără slujbă, fără priveghere (interzisă, după cum am văzut) şi nu mai multe de opt.

Manipularea morţii

Despre această desconsiderare a morţilor, prin decizia autorităţilor din ”România normală” a lui Klaus Iohannis, stabilită prin ordin de ministru (de către Vlad Voiculescu) n-am aflat decît mai tîrziu, cînd presa a intrat în posesia unei corespondenţe între Patriarhul Daniel şi Secretariatul General pentru Culte, prin care Preafericirea sa protestase, încă din 2020, faţă de o asemenea desconsiderare a demnităţii umane. Şi, tot pe tăcute, aşa cum se petrecuse şi cu moartea de Covid pînă atunci, s-a revenit la practica mai veche, şi în cazul morţilor pandemiei.

Situaţia aceasta halucinantă, despre care aproape că nu s-a vorbit, pentru că ”strica imaginea” luptei autorităţilor împotriva Covid-19 s-a schimbat abia în apropierea sărbătorii Sfintelor Paşti, din anul 2021. Secretarul de stat de la Culte, Victor Opaschi, străvechi consilier al lui Ion Iliescu, acum într-un guvern ”de dreapta” fusese bombardat de luni de zile, atît de BOR, cît şi de reprezentanţi ai celorlalte culte şi s-a mişcat, în cele din urmă cu folos.

În sfîrşit, pe 9 aprilie 2021, se anunţa, ca urmare a insistenţelor reprezentanţilor tuturor Bisericilor pe lîngă Secretariatul de Stat pentru Culte, că ”Ministerul Sănătăţii a aprobat un nou ordin, care modifică dispoziţii mai vechi cu privire la persoanele infectate cu noul coronavirus aflate în spital şi la procedurile de înmormîntare. Astfel, bolnavii de COVID pot primi vizite în anumite condiţii din partea familiei, sau a unui preot. De asemenea, se modifică procedura în cazul deceselor cauzate de infecţia cu SARS CoV-2. Înhumarea se va face în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze”.

Se admitea, în spitalele cu clerici angajaţi, ca aceştia să asigure asistenţa religioasă pentru credincioşii cultului, de comun acord medicului curant”, sau în alte cazuri, ”preotul poate fi chemat la spital”, la dorinţa bolnavului. În cazul celor morţi, se schimbau radical procedurile. Demnitatea lor era din nou respectată: ”decedatul va putea fi îmbrăcat, înainte de înmormîntare, şi nu pus în saci de plastic, sicriul va sta în capelă, iar înmormîntarea se va putea face respectînd tradiţia şi cultul religios”. Acestea au fos anunţurile făcute, după un anpotrivit modificărilor precizate de Victor Opaschi, şeful Secretariatul de stat pentru culte. Timp de un an şi două săptămîni, de cînd în 22 martie 2020 a murit primul român din cauza Covid-ului, nu s-a permis legal toaletarea, îmbălsămarea, îmbrăcarea, depunerea sicriului la capelă, ca să nu mai vorbim de slujba în biserică, la căpătîiul celui mort.

Numărul de persoane care participă la funeralii era ”cel permis de reglementările oficiale, dar va fi menţinut la un minimum. Toate persoanele participante vor respecta păstrarea distanţei recomandate în metodologia în vigoare, se vor proteja în mod adecvat, iar purtarea măştii faciale este obligatorie”. O mască, peste lacrimi care acum puteau curge legal, la căpătîiul celui mort. Lacrimi vărsate acasă, în singurătate, şi mult mai amare de către familiile lor, în cazul celor 24.867 de morţi, fără lumînare şi rugăciune şi îngropaţi la repezeală, aproape ca nişte animale, prin decizia autorităţilor ”României bolnave” şi nu normale, a lui Klaus Iohannis.

Ţara nu s-a schimbat prea mult. S-a schimbat comportamentul prezidenţial. Iohannis,  brusc, a avut o revelaţie, cum că acei peste cinci sute de morţi, din ziua în care a cuvîntat, ”nu sînt o cifră”. Şi, de atunci încoace, s-a descoperit că în cimitire se sapă gropi cu buldozerul, pentru morţii de Covid. Moartea nu mai e ascunsă, ca înainte, cînd era însumată anonim, doar în cifra zilnică, anunţată de ”Grupul de comumicare strategică” la televizor, la orele prînzului. Morţii erau menţionaţi la sfîrşit, după ce se prezenta dinamica îmbolnăvirilor şi cifra tot mai mare a celor însănătoşiţi, faţă de care cea a deceselor cauzate de pandemie părea insignifiantă. Moartea a devenit acum un eficient agent al vaccinării.

Cînd vaccinarea se măsura politic, românii i-au întors cu silă spatele – eşecul ei nefiind asumat, aşa cum se întîmpla cu succesul din primele momente, cînd părea că tot românul se înghesuie la vaccin, de teamă că nu mai ”prinde”. Dar farsa politică n-a putut dura, şi din nefericire pentru sănătatea României, ”guvernul meu” şi Iohannis, vaccinaţi la televizor, ”la o oră de maximă audienţă”, au provocat declinul vaccinării, inclusiv prin alte măsuri de gestionare defectuoasă şi o campanie pro-vaccinare de-a dreptul penibiă. Ei au creat situaţia critică actuală, aproape de calamitate, în care moartea a revenit în ”prime time”.  

După aceste imagini cu buldozerul în cimitre, acum lumea, temătoare şi înfricoşată, asaltată de banalizarea morţii sub guvernele lui Iohannis, face coadă din nou la vaccinare, ca rezulat al unei subtile şi discrete manipulări a fricii. Dar şi ca o consecinţă a unei realităţi terifiante: falimentul normalităţii în România.

  

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici