PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Cînd clopotele bat sub pămînt şi lumina vine din ocna de sare, sau cum patru oameni hrănesc zilnic alţi 110

”Lumina se plimba afară. Şi iar se căznea, aşa orb, s-o afle. Dar nu putea decît să şi-o închipuie”. Sînt rîndurile scrise de poetul Vasile Voiculescu despre coborîrea eroului său, Zahei Orbul, în ocnă, în vremuri în care pe pămînt domnea iadul închisorilor comuniste. Aşa s-a întîmplat şi în salina de la Ocnele Mari, unde robii regimului săpau la sare, chinuiţi de slujbaşii acestuia. Cei din urmă aveau resentimente puternice faţă de credinţă şi de poezie. Pe prima erau asmuţiţi să o sfărîme; pe cea de-a doua o distrugeau pentru că, pur şi simplu, nu intra în puterea înţelegerii lor. Aşa cum bine spunea unul dintre comandanţii Securităţii din acei ani, generalul Pintilie Gheorghe, despre cadrele Securităţii şi gardienii închisorilor: „La noi nu au ce să caute oameni care cred în Dumnezeu!”. Dar a venit vremea ca Dumnezeu să coboare şi în ocna de sare a orbului Zahei, iar de acolo să izvorască lumina, pînă la cer. Cu aceste sentimente am trăit Sfînta Liturghie Arhierească, oficiată de Înalt Preasfinţitul Varsanufie de la Rîmnic, de Sfînta Varvara, ocrotitoarea minerilor, în capela de la Ocnele Mari: un loc al suferinţei, preschimbat într-o grădină a rugăciunii. Şi a minunilor zilnice.

1170 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Cînd clopotele bat sub pămînt şi lumina vine din ocna de sare, sau cum patru oameni hrănesc zilnic alţi 110

Petre Veteleanu, Facebook

Biserica predestinată, de pe locul tîrgului de traiste

Capela din muntele subpămîntean de sare a fost săpată la Ocnele Mari în 2008-2009, din iniţiativa preotului Petre Dinel Veţeleanu, de la Parohia Trăistari, de deasupra ocnei şi a fost sfinţintă în data de 4 septembrie 2009. Slujba Arhierească din 4 decembrie acest an, în ziua Sfintei muceniţe Varvara, ocotitoarea minerilor, s-a făcut şi pentru pomenirea deţinuţilor politici şi de drept comun care au trudit în ocna de sare, din care peste două sute şi-au găsit sfîrşitul în ea, fiind îngropaţi noaptea, pe ascuns, în cimitirul din Ocnele Mari – Bozasca, cum îşi mai amintesc localnicii în vîrstă: aşa era obiceiul împămîntenit la gardienii din vremea regimului comunist, cînd şi moartea era ”secret de stat”.

Capela din ocnă e simplă şi frumoasă, cu o catapeteasmă din lemn şi cuvenitele locuri de închinare; la intrare, se află un pangar, dar şi o bibliotecă publică, pentru vizitatori. La pangar, se găsesc icoane pictate pe plăci de sare şi pe stică, de copii ai parohiei, care a înfiinţat, tot din vremea părintelui Veţeleanu, şi o ”şcoală de artă” pentru micii pictori, îndrumaţi acum de Rozalia, fiica acestuia, absolventă de ”belle arte”. Această ctitorie ”cu suflet” e doar una din ”minunile” săvîrşite în viaţa sa de părintele Veţeleanu, care a plecat la Domnul în anul 2021, lăsînd în urma lui poate una din cele mai bogate moşteniri ale unui preot paroh. Nu întîmplător, la o şedinţă a Consiliului Local din Ocnele Mari, în care s-a hotărît să i se decerneze titlul de ”cetăţean de onoare”, s-a consemnat în cuvîntul de ”laudatio” că părintele Petre Veţeleanu este un adevărat ”sfînt pe pămînt”. Cuvinte de laudă ale mirenilor, poate neobişnuite în cinul bisericesc, dar care au încercat să exprime recunoştinţa faţă de multele fapte bune ale preotului.

Cînd părintele Veţeleanu a venit preot paroh în 16 ianuarie 1994 la Biserica cu hramul ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, după ce absolvise Facultatea de Teologie de la Bucureşti, acest loc de închinare de la intrarea în Ocnele Mari nu ieşea cu nimic în evidenţă. ”Biserica Trăistari”, cum e cunoscută, aminteşte denumirea locului, după un tîrg de „trăişti” din păr de capră, care îşi avea spaţiul de desfăşurare lîngă biserică, la care veneau să cumpere asemenea trăişti mai toţi ”cămăraşii”, negustorii de sare din Imperiul Austro-Ungar, care le încărcau cu sarea de la Ocne pe cai şi le purtau astfel în întreg Imperiul. Dovada obiceiului se află însemnată pe multe înscrisurile de pe marginile şi coperţile din cărţile de slujbă de acum un veac-două, aflate în muzeul parohial şi care au fost, unele, dăruite şi de aceşti negustori. Dealtfel, toată lumea din partea locului foloseşte pentru biserică mai degrabă numele de ”Trăistari”, decît pe cel al hramului ei, ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică”.

Lăcaşul de cult a început să se ridice în aceste locuri ”de tîrg” la 1 aprilie 1856 de către enoriaşi şi călători, cu stăruinţa Prea Cuviosului Siluan, egumen al unei vechi mînăstiri cu o istorie încă nescrisă, ridicată în cătunul Titireciu de lîngă Ocnele Mari, azi dispărută, ”domnitor al Ţării Româneşti fiind Alexandru Ghica, iar episcop al Râmnicului fiind Sfîntul  Calinic”, cum zice pisania, care mai arată că ”biserica s-a zidit pînă deasupra ferestrelor de către egumenul sus-pomenit”. După moartea lui Siluan, în vremea unor viituri, cînd se afla în călătorie spre alt schit din zonă, lucrările au fost continuate de Panait Russu si cumnatul său, ieşeanul Petre Panaitescu din Iaşi, ”cămăraşul de sare al Domniei” la Ocnele Mari şi bunicul după tată al istoricului P.P.Panaitescu. Zidirea bisericii s-a încheiat în 1862, cînd s-a şi sfinţit, chiar de către Sfîntul episcop Calinic al Rîmnicului, în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, fiind înzestrată cu o sesie parohială de 30 de pogoane de pămînt, nefiind, deci, din cale-afară de bogată, dar nici fără venituri.

Cel mai cunoscut preot slujitor al ei din vremurile trecute a fost un învăţător originar din satul Budeşti, pe nume Zamfir Bîrsan, care a întreprins o muncă pastoral-culturală intensă, construind în 1928 o casă parohială, în 1935 repictând biserica şi construind ”Casa de Sfat”, care a devenit cel mai vestit cămin cultural din periferia oraşului Rîmnicu Vîlcea, cu una dintre cele mai bogate biblioteci parohiale. Atît casa parohială, cît şi căminul cultural de la parohia Trăistari au fost confiscate de regimul comunist, care l-a şi condamnat pe preotul-învăţător Bîrsan la temniţă pe viaţă. A fost graţiat însă în 1958 şi a mai apucat să slujească la biserică, încă patru ani. Mormîntul său se află în curtea bisericii. I-a urmat la slujire preotul Gheorghe Veţeleanu, absolvent al Facultăţii de teologie de la Cernăuţi, şi el fost deţinut politic – unul din cei peste 3.000 de slujitori ai altarului, care au cunoscut temniţa. Peste nenorocirile aduse de  comunismul, care i-a năpăstuit slujitorii, s-a adăugat cutremurul din 1977, care a stricat biserica, refăcută în anii următori aproape din temelii. Se mai păstrează la locul ei doar vechea pisanie, din vremea lui Cuza.

Preotul Veţeleanu a început tot în acele timpuri construcţia casei parohiale din curtea bisericii şi a unui muzeu parohial, dar ceea ce deranja cel mai mult regimul a fost munca sa de catehizare în rîndul tinerilor. La un an după pensionarea lui în 1993, i-a urmat, cum am arătat, Petre Veţeleanu. Pînă la el, parohia Trăistari şi-a urmat cursul obişnuit al istoriei unei biserici de ţară, sau de periferie a oraşului Rîmnicu Vîlcea. Dar el i-a îmbogăţit neaşteptat destinul, care s-a împlinit în 2002, cînd părintele Veţeleanu, alaturi de Fundaţia ”Inimă pentru Inimă” şi alţi parteneri a început să desfaşoare o intensă activitate de ajutorare a săracilor din Ocnele Mari. Şi, Dumnezeu ştie, în vremea ”tranziţiei”, aceştia n-au fost şi nu sînt puţini. Biserica ”Trăistari” s-a dovedit astfel a avea un nume predestinat.

Minunea zilnică din capela de sub pămînt

Tot Dumnezeu ştie cîtă a fost strădania părintelui Veţeleanu şi a prezbiterei Dana, pentru a înfiinţa din 2010 (cu sprijinul preotului-ajutor Bogdan Nistor, venit la parohia Trăistari în 2006), Cantina socială ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, pentru ajutorarea celor săraci. Cum am amintit, din 4 septembrie 2009 funcţiona în subteranul salinei Ocnele Mari capela cu hramul Muceniţei Varvara. Din 4 decembrie 2017, s-a încheiat săparea în sare, cu ajutorul conducerii exploatării miniere şi s-a sfinţit adevărata biserică a Ocnei, mult mai mare, de către ÎnaltPreaSfinţitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, preot paroh fiind Petre Veţeleanu şi preoţi coslujitori Vasile-Bogdan Nistor şi Bogdan-Vasile Brădean. După ridicarea la cer, în urma unei îndelungi suferinţe a preotului Veţeleanu, cei doi preoţi-ucenici ai săi, alături de văduva-prezbiteră, Dana Veţeleanu şi de fiica sa, Rozalia, au continuat ctitoria socială a părintelui.  

Recent, în acest an, a fost încheiată ridicarea clopotniţei din faţa bisericii săpată în muntele de sare, prin efortul minerilor şi susţinerea lui Cristian Miu, directorul Exploatării miniere şi a enoriaşilor de ”deasupra”, de la parohia Trăistari. La slujba de sfinţire a ”clopotelor de sub pămînt”, săvîrşită de către ÎnaltPreaSfinţitul Varsanufie, am fost şi eu de faţă, în ziua de 4 decembrie, anul 2022.  

Clopotele de sub pămînt bat pentru cei de deasupra lui. Nu numai pentru pomenire. Din daniile de la capelă şi cele strîse, cu eforturi zilnice de parohia Trăistari, din 2010 a început hrănirea zilnică a 30 de săraci. Acum, în ajunul sărbătorilor anului 2022, numărul lor a crescut la 110. Vă imaginaţi cum, şi de cîtă dăruire e nevoie, ca patru oameni să se ocupe, de la un cap la altul, de hrănirea zilnică a alţi 110? Eu n-aş fi crezut, dacă n-aş fi văzut, din această vară, cînd am locuit cîteva zile la casa parohială de la Trăistari, cît am fost invitat pe şantierul arheologic de la Buridava dacică. Studenţii de pe acest şantier, aproape douăzeci, conduşi de profesorul Cosmin Bărbulescu de la Universitatea Piteşti au fost, pe timpul lucrărilor, ”adăugaţi” şi ei porţiilor,  gătite zilnic de prezbitera Dana şi cele două ajutoare ale sale, la Cantina socială ”Sfinţii Petru şi Pavel” de la Biserica Trăistari.

Fiecare leu dăruit parohiei, ori adunat din vînzarea iconiţelor gravate în sare ori pictate pe sticlă de copiii parohiei, cot la cot cu Rozalia Veţeleanu, se găseşte într-o farfurie primită zilnic, cu hrană caldă, de cîte unul din cei 110 ”abonaţi” ai cantinei. Cei mai mulţi, bătrîni şi bolnavi, primesc mîncarea acasă, 5 zile pe săptămană, 4 saptamani, 12 luni… Prin strădania părintelui Nistor, parohia a fost înzestrată cu două autoutilitare de mici dimensiuni şi un microbuz şcolar: celor bătrîni, săraci şi bolnavi li se adaugă, tot zilnic 12 copii, din familii defavorizate şi cu risc de abandon şcolar, hrăniţi zilnic şi aflaţi alături de alţi copii din vecinătatea bisericii, în programul de ”after-school” al parohiei Trăistari. Toată această mică armată a nevoiaşilor e în grija celor doi preoţi, a văduvei părintelui Veţeleanu, ”sfîntul de pe pămînt”, a unui şofer, al unei educatoare şi a unui ajutor la bucătărie, care n-ar izbuti, fără ajutorul anonim, care se adună şi ajunge la parohie, să hrănească zilnic atîtea guri.

Cum se întîmplă minunea, de a putea pune masa, pentru atîţia oameni? Aşa, ca după pilda Evangheliei înmulţirii celor cinci pâini şi a celor doi peşti, minune care se săvîrşeşte mereu şi mereu atunci cînd clopote bat sub pământ – şi se simte cum lumina se ridică din ocna de sare şi ajunge la cer, acoperind în drumul ei durerile trecutului şi suferinţa zilei de azi.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici