ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea / ”Troika Moscovei”, de la putere, în arest. S-a descoperit că Teohari Georgescu luase mită şi violase 42 de femei, Luca a fost agent al Siguranţei şi Ana era ”sionistă”

În urmă cu şaptezeci de ani, la începutul anului 1952, la o plenară din martie, Dej a început ofensiva împotriva ”străinilor” din rîndurile comuniştilor din România, pentru a da o nuanţă de ”patriotism” ocupaţiei sovieto-comuniste din ţară. Primul care a ”căzut” a fost Vasile Luca, fost ministru de finanţe, în contextul nemulţumirii populare faţă de ”reforma bănească”. I-au urmat Teohari Georgescu şi Ana Pauker: ”troika” moscovită a dispărut din fruntea partidului peste noapte, aşa cum şi apăruse: din voia lui Stalin.

10573 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea / ”Troika Moscovei”, de la putere, în arest. S-a descoperit că Teohari Georgescu luase mită şi violase 42 de femei, Luca a fost agent al Siguranţei şi Ana era ”sionistă”

ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea / ”Troika Moscovei”, de la putere, în arest. S-a descoperit că Teohari Georgescu luase mită şi violase 42 de femei, Luca a fost agent al Siguranţei şi Ana era ”sionistă”

Teohari Georgescu metrosexualul, Luca nebunul şi Ana ”evreica”                        

Ana Pauker a fost arestată de Securitate la două zile după Teohari Georgescu, în 20 februarie 1953. Anchetarea ei a scos la iveală nu doar că şi-a ajutat fratele, cu vederi pronunţat sioniste, să scape de închisoare şi să emigreze, dar şi că a dispus eliberarea din arestul Securităţii şi returnarea în Israel a unui grup de 12 ”spioni sionişti”, trimişi în România cu misiunea de intensificare a emigrării evreilor. Toţi fuseseră prinşi şi erau chestionaţi în legătură cu misiunile de spionaj primite, cînd ”tovarăşa Ana” a dat dispoziţie ca ei să fie eliberaţi şi să părăsească nestingheriţi România.

Atacată anterior cu vehemenţă de presa de partid, cu numele rostit în procesul de la Praga, în noiembrie 1952, pe lista ”complicilor sionişti” ai lui Rudolf Slanski, acuzată implicit de pregătirea unei conspiraţii antisovietice mondiale, ea avea să pice pe mîna unui ambiţios şi dur anchetator, Vasile Negrea. Ca şi Vasile Luca, Pauker a negat de la bun început acuzaţiile de ”deviere de dreapta” care i s-au adus. Ancheta a fost însă repede stopată. Deşi era considerată inspiratoare a grupului ”deviatorilor”, Ana Pauker a fost eliberată după moartea lui Stalin, datorită intervenţiilor telefonice ale lui Viaceslav Molotov, ministrul de externe sovietic, la exact două luni de la arestare (în 20 aprilie 1953). Soţia lui Molotov însuşi, evreică, se afla în arest la moartea lui Stalin. Scoasă din beciul Securităţii, ea a fost însoţită pînă la cabinetul lui Alexadru Moghioroş, care i-a adus la cunoştinţă gestul de mărinimie al lui Dej, cît şi moartea lui Stalin, liderul de la Kremlin, de care ea nu avusese habar, în celula izolată din ”Submarin”, aşa cum era poreclit în acea vreme arestul MAI din subsolul clădirii. În biroul tapisat cu pluş roşu al lui Alexandru Moghioroş, Ana Pauker a început să plîngă. ”Nu plînge”, i-a spus uşor maliţios Moghioroş. ”Dacă Stalin ar fi trăit, tu erai moartă”.

Vechii duşmani ai lui Dej au fost definitiv reduşi la tăcere. Teohari Georgescu fusese eliberat în 1956 fără să fie judecat, deşi Securitatea descoperise că luase mită, ca ministru de interne şi că 42 de femei fuseseră nevoite să-i accepte avansurile, fiind practic violate, în schimbul unor recompense de la eliberarea din penitenciar a soţilor sau părinţilor şi pînă la acordarea de paşapoarte pentru plecări definitive şi avansări  în aparatul Ministerului Afacerilor Interne, a lor sau  a soţilor. Era "descompus moral", dar docil şi deci util, aşa că a fost numit director al Combinatului Poligrafic "13 Decembrie", locul în care lucrase în vremea ilegalităţii ca zeţar. N-a fost o ironie a sorţii, ci una a lui Dej. Oricum, se putea socoti norocos, faţă de Vasile Luca.

Devenit extrem de impopular din cauza ”reformei băneşti”, Luca a fost unicul ”ţap ispăşitor”, pînă la capăt. În toamna anului 1954 a fost judecat şi condamnat. Conform înţelegerii prealabile cu Iosif Chişinevschi, trimis de "tovarăşul Ghiţă" să-i promită că se are în vedere o uşurare a situaţiei lui, Vasile Luca a făcut o figură frumoasă la proces, recunoscînd toate învinuirile, unele fanteziste, care i-au fost aduse, în speranţa unei sentinţe blînde. Dar Dej nu s-a ţinut de cuvînt: Luca a fost condamnat la moarte. La aceasta a contribuit mărturia din închisoare a unui fost comisar de Siguranţă de la Braşov, Munteanu Ion, care a dat amănunte în legătură cu anchetarea şi recrutarea de către el, în anii ’30, ca agent informator în rîndurile comuniştilor a unui anume ilegalist de origine secuiască, Laszlo Luka. Pe româneşte, Vasile Luca.

Alexandru Voitinovici, şeful completului de judecată îşi amintea în 1968: "I-am urmărit figura după ce am dat citire sentinţei şi figura sa era complect descompusă”. Pe moment, Luca n-a fost în stare nici măcar să-şi scrie cererea de graţiere. Pedeapsa i-a fost totuşi comutată după cîteva zile, din dispoziţia lui Dej, la muncă silnică pe viaţă. În 1961 era deţinut la Rîmnicu Sărat, unde i se amenajase într-o celulă un mic banc de tîmplărie, pentru a-şi omorî timpul şi a-i calma într-un fel crizele episodice de nebunie, din cauza sifilisului netratat, contractat în tinereţe. Pînă să i se satisfacă acest hatîr, avea crize de isterie dese, cu greu potolite de gardienii unei temniţe, unde regula care domnea era tăcerea absolută. Peste doi ani, la Aiud, un infarct avea să-i fie fatal.

Ana Pauker era liberă, dar izolată şi atent supravegheată de către Securitate. Bolnavă de cancer, avea să moară în 3 iunie 1960. Acesta era contextul în care Dej rememora la o şedinţă a Biroului Politic din martie 1961 episodul "devierii de dreapta", din partid: "Cînd s-a făcut cotitura, tovarăşi, în legătură cu pezevenghii aceştia? Atunci, cu reforma bănească. Prima înţepătură, atunci a fost. Au fost demascaţi în prima şedinţă. Pe urmă ne-am dus la Moscova, cînd ne spuneau că nu s-a ivit o mînă de fier în România. După ce ne-am întors de la Moscova, noi am organizat plenara". Şi mina de fier, se înţelege, a devenit el – Stalin de România.

Cum a devenit Dej un Stalin de România, după moartea lui Stalin

Profitînd de antisemintismul tot mai pronunţat al lui Stalin şi de încrederea pe care liderul de la Kremlin începuse să o arate faţă de stalinismul său conservator, Dej primise "undă verde" pentru eliminarea vechilor lui adversari, în frunte cu Ana Pauker. Nimic nu s-a petrecut la întîmplare, fiecare pas fiind dirijat şi urmărit atent de Moscova. Procesul "devierii de dreapta", ca şi cel al "lotului Pătrăşcanu" se înscriu în tiparele înscenărilor staliniste care au avut loc în acei ani în toate ţările satelite ale Uniunii Sovietice, cu deosebirea că victimele acestor procese, Pătrăşcanu şi Luca, şi-au primit pedeapsa după moartea lui Stalin, de la Dej. Acesta nu-l putea ierta pe primul pentru că era mai inteligent decît el şi pe al doilea, pentru că nu i s-a supus. Mai avea nevoie, bineînţeles, şi de un ”ţap ispăşitor” pentru asprimea regimului de ocupaţie sovieto-comunist din România.  

Ca şi condamnarea la moarte a lui Pătrăşcanu, această eliminare a vechiului grup "moscovit" s-a făcut sub controlul sovietic. Pînă la moartea lui Stalin, la instrumentarea proceselor staliniste din România participaseră direct şi activ consilierii sovietici din Ministerul Afacerilor Interne, care aveau "fir direct" cu Moscova. Au făcut-o ani buni şi după aceea, chiar dacă nu cu o implicare ca atunci: ultimii consilieri sovietici din MAI au plecat la Moscova în 1961. Ca o ironie a sorţii, sediul lor era pe strada Drobeta din Bucureşti, în care eu însumi aveam să primesc, în anii în care am condus  Insitutul de Investigare a Crimelor Comunismului, un apartament de serviciu. Clădirea se vede chiar din apartamentele de vis a vis, unde se află şi în prezent sediul Institutului. Boxele blocului, dotat cu adăpos antiatomic, seamănă izbitor cu nişte celule.

Fostul şef al anchetei "lotului Luca", colonelul Francisc Butika, şef de direcţie în Securitatea Poporului declara ulterior, în 1968: "În acea perioadă, noi am avut consilieri sovietici, care de la început au preluat iniţiativa. Şi ca regulă, şi în alte probleme de pînă atunci nu s-a întreprins nimic fără ajutorul lor. Toate planurile de anchetă, inclusiv întrebările, erau traduse în limba rusă şi urmărite de consilieri, în desfăşurarea lor. Întrebările puse la începutul anchetei (nu numai în cazul Luca) erau formulate de dînşii".

Colonelul Butyka fusese însărcinat cu conducerea anchetei, delegat de la Comisia Controlului de Partid, unde pînă atunci se ocupase tot de anchetarea ”devierii de dreapta”. Era secondat de maiorii Gheorghe Mezei şi Teodor Rus, iar legătura cu consilierii sovietici se realiza fie prin generalul Vladimir Mazuru, responsabilul Secţiei de cadre a Securităţii, fie direct la cabinetul ministrului de interne Alexandru Drăghici. Ofiţerul de securitate Gheorghe Enoiu, unul dintre cei care au participat de la bun început la constituirea şi anchetarea "lotului Luca" îşi amintea în 1968 că "în jurul datei de 1 aprilie 1952 am fost chemat, împreună cu alţi ofiţeri din Secţia de anchete şi ni s-a făcut cunoscut că va trebui să lucrăm într-o problemă specială şi să dăm în primire toate lucrările pe care le-am avut pînă atunci. Am fost duşi de consilierul sovietic Ţiganov la generalul Pintilie Gheorghe, unde era şi generalul Mazuru Vladimir". Astfel, sub atenta îndrumare a sovieticilor, încetul cu încetul laţul se strîngea în jurul "deviaţioniştilor".

Anchetator în "lotul Luca", ofiţerul de securitate Petre Socol, declara în 24 martie 1968: "Uneori se aplicau şi măsuri de constrîngere fizică, din ordin superior, respectiv al ministrului de interne, sau la cererea consilierilor sovietici, de a-i încălzi pe arestaţi. Cunosc că au fost bătuţi tov. Aurel Vijoli, Iacob, Craiu şi alţii". Unul dintre cei care au suferit astfel de tratamente, Iacob Alexandru, îi declara anchetatorului său Anghel Marin: "În cazul în care voi fi grav bătut cu vergeaua de oţel, aşa cum mi s-a pus în vedere, voi căuta să mă situez pe poziţia de a declara şi atunci numai adevărul, iar dacă nu voi putea rezista, voi născoci minciuni". Din eroare, declaraţia a rămas consemnată la dosar. Un informator introdus în celula lui Iacob nota ulterior: "A spus că el a fost bătut şi a avut nopţi nedormite. În urma bătăii pe care a primit-o, spune că a declarat lucruri inventate. În această perioadă, cînd a fost scos la anchetă, a fost lăsat odată în camera de anchetă singur. El a observat pe birou o jumătate de lamă, s-a ridicat de la masă, a luat lama şi a început să-şi taie gîtul, dar nu i-a reuşit, deoarece între timp a revenit anchetatorul cu alţi ofiţeri, care l-au luat la rost".

Ion Craiu, un alt arestat din "lotul de la Ministerul Finanţelor" care a suportat "încălzirea" recomandată de consilierii sovietici pentru a da mărturii împotriva lui Vasile Luca, declara în 26 mai 1954: "Am fost bătut şi ţinut 40 de zile şi nopţi nedormit, fiind astfel forţat să semnez procese verbale ce nu cuprind declaraţiile mele". Toate acestea s-au desfăşurat sub controlul consilierilor Saharovski şi Ţiganov, la rîndul lor coordonaţi de Moscova, şi cu participarea directă a ministrului de interne Alexandru Drăghici, care îi raporta mersul anchetei zilnic, direct lui Dej, dornic să ştie cît mai multe amănunte ”picante”. Liderul de la Bucureşti era personal implicat în derularea anchetelor: "Absolut toate declaraţiile au fost trimise în 2 sau 3 exemplare conducerii de partid. Ele au venit înapoi cu observaţii sau îndrumări din partea tov. Gheorghe Gheorghiu Dej. Aceste observaţii au fost luate de anchetatori drept literă de evanghelie" (Francisc Butyka).

Astfel, Securitatea, îndrumată atent de sovietici, smulgea minciună după minciună, adunîndu-le în "dosarele devierii", o adevărată "Evanghelie după Dej" a istoriei PMR, de la cei 29 de arestaţi din "lotul Luca" şi de la cei arestaţi odată cu Teohari Georgescu (între care figura cea mai cunoscută era cea a fostului şef al anchetelor penale din Securitate, Mişu Dulgheru – de fapt, Dulberger). Astfel, în ”istoria oficială” a PCR s-a scris: "În 1952, partidul, în frunte cu Comitetul său Central, a demascat şi zdrobit cu hotărîre activitatea duşmănoasă a grupului fracţionist, antipartinic şi antistatal Pauker-Luca şi a chemat pe toţi membrii săi de partid, întregul popor muncitor, să respingă şi să condamne cu asprime activitatea criminală a acestora. Întergul partid a înfierat activitatea duşmănoasă a fracţioniştilor, făcînd zid în jurul conducerii leniniste a partidului..."

După ce şi-a eliminat adversarii, Dej nu a renunţat la vechea sa pasiune pentru activităţile Poliţiei secrete. Securitatea. Retras pentru întreaga viaţă în obscuritatea intrigilor şi a rapoartelor confidenţiale, îi urmărea cu perseverenţă, cu ajutorul ”Securităţii Poporului”, pe "tovarăşii săi de drum", pierzîndu-şi încetul cu încetul încrederea în toţi cei care îl înconjurau. A procedat aidoma lui Stalin, pe care l-a copiat îndeaproape. Această pasiune a devenit maladivă, din momentul în care liderul de la Bucureşti ordona chiar filajul vieţii intime a propriilor fiice.

Cît despre "tovarăşii de drum, un raport secret al Secţiei Comitetului Central pentru controlul  muncii la Ministerul Forţelor Armate, Ministerul Afacerilor Interne şi Justiţie din aprilie 1968 consemna că în trecut s-a efectuat "urmărirea informativă a unor tovarăşi din conducerea partidului", la ordinul lui Dej. Astfel, "maiorul Aliman Alexnadru din Direcţia a XI-a a relatat că în anul 1955 a găsit în dulap dosare din care rezulta felul cum au fost supravegheate  deplasările tovarăşilor din conducerea partidlului şi persoanele cu care acestea veneau în contact. Colonelul Marcu Ion din Inspectoratul de Securitate Ilfov a arătat că, din ordinul lui Drăghici şi Pintilie Gheorghe, ofiţerii însoţitori de maşini întocmeau zilnic rapoarte de activitate, iar fostul colonel Szacso Alexandru a relatat că în 1957 era în posesia unui tabel pe care figurau numele tovarăşilor Nicolae Ceauşescu, Alexandru Bîrlădeanu, ªtefan Voitec şi alţii, cărora li se instalase tehnică de ascultare".

În acelaşi raport, se consemna că Andrei Arghiropol, colonel din Direcţia tehnică, a recunoscut că prima sa misiune în Securitate "a fost interceptarea în 1949 a convorbirilor tovarăşului Gheorghe Gheorghiu Dej", din ordinul lui Alexandru Nicolski şi Pintilie Gheorghe. Este de la sine înţeles că aceşti doi vechi agenţi sovietici operau la comanda Moscovei. Plasa ţesută cu migală în jurul membrilor conducerii partidului comunist cu ajutorul Poliţiei secrete l-a cuprins astfel şi pe Dej: păzindu-şi cu străşnicie puterea, era la rîndul lui păzit, spre a fi împiedicat să uite vreodată de unde a primit această putere.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici