PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: ”Filomaericanul” Ioan Talpeş şi vînzarea secretă de rachete sol-aer către Iran, sub embargo-ul SUA

În perioada în care Ioan Talpeş a ocupat funcţia de director al SIE, în România au avut loc numeroase operaţiuni de contrabandă, în care au fost implicaţi atît ofiţeri de informaţii (foşti sau activi), cît şi persoane, îndeosebi cetăţeni arabi, aflate sub controlul acestora. Din care doi, renumiţi, prieteni ai lui Talpeş: Zaher Iskandarani, ”prinţul Banatului” şi Omar Hayssam, ”răpitorul din Irak”. Sînt de notorietate cazurile Mike si Elias Nassar, Zaher Iskandarani, Jimbolia, ”Ţigaretele” etc. Traficul de armament şi de droguri şi contrabanda cu ţigări au fost operaţiuni la ordinea zilei, în perioada 1990-1996 şi nu puţine au fost cazurile în care acoperirea acestora a fost aceea de ”operaţiuni speciale”, de care serviciile de informaţii conduse de Măgureanu şi Talpeş n-au fost deloc străine.

8379 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: ”Filomaericanul” Ioan Talpeş şi vînzarea secretă de rachete sol-aer către Iran, sub embargo-ul SUA

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: ”Filomaericanul” Ioan Talpeş şi vînzarea secretă de rachete sol-aer către Iran, sub embargo-ul SUA

Pacepa: ”Pe timpul lui Talpeş, SIE a fost un serviciu de tip sovietic”

În 1997, fostul preşedinte al României Emil Constantinescu a acuzat dur regimul lui Ion Iliescu pentru practicile sale, afirmînd că atît cît acesta s-a aflat la conducerea ţării, s-a creat şi consolidat un sistem oligarhic generalizat, inclusiv prin acoperirea unor operaţiuni de contraband ”de stat”, prin ”operaţiuni speciale”. Într-o replică adresată atunci lui Constantinescu, Ioan Talpeş a respins acuzaţiile acestuia şi a afirmat că, în vremea mandatului său din fruntea SIE, a interzis ”operaţiunile speciale”. “Sînt obligat să vă informez că eu am fost acela care, după ce am obţinut aprobarea domnului Ion Iliescu, am interzis desfăşurarea operaţiunilor speciale” , a declarat el. ”Se poate documenta şi hotărîrea care a reconferit  legalitate operaţiunilor speciale”, s-a mai scăpat el, rostind astfel un mare adevăr. Afacerile ”speciale” precum Jimbolia erau legale, pentru că erau ”de stat”.

La cîteva săptămîni de la atacul lui Emil Constantinescu, un cotidian central a publicat în noiembrie 2005 o declaraţie a generalului Ion Mihai Pacepa, în care acesta afirma că, pe timpul lui Talpeş, Serviciul de Informatii Externe a fost un serviciu de tip sovietic. “Generalul Ioan Talpeş, care l-a înlocuit pe Mihail Caraman (ofiţerul DIE care a spionat şi furat secretele NATO, în beneficiul ruşilor – n.n.), fusese colaborator apropiat al clanului Ceauşescu şi era familiar cu spionajul de tip comunist. Cu Talpes la cîrmă, SIE a rămas un serviciu de tip sovietic. În 1993, majoritatea cadrelor de conducere din MAE şi circa 60% din ambasadori erau aceiaşi ofiţeri pe care DIE îi plătea, cînd eram la cîrma sa. Ca să nu lase echivoc că spionajul şi nu MAE trage sforile diplomatice, cînd preşedintele Iliescu a făcut prima vizită oficială la Washington, el a fost însoţit de şeful SIE. Cunoşteam bine ce a însemnat asta, pentru că Ceauşescu m-a luat cu el în 90% din vizitele pe care le-a făcut în ţări necomuniste”, a declarat Pacepa, care a revenit în anul următor, în septembrie 2006, oferind numeroase exemple, cu nume de de ambasadori foşti ofiţeri DIE, preluaţi de SIE, afirmînd că atît ”Ambasada română din Washington şi misiunea ONU din New York au rămas, de asemenea, pline cu foştii mei subalterni”.

Practic, Talpeş domnea peste un adevărat imperiu al informaţiilor. În ale cărui subterane se pregăteau acţiuni de anvergură, prin care, contrar politicii şi angajamentelor internaţionale, România continua fie să sprijine fosta Iugoslavie, funcţionînd ca un ”canal rusesc” între Moscova şi Belgrad, prin care circulau nu doar informaţii şi agenţi, ci şi carburanţi, cît şi furnizarea de armament rusesc către Iran, via România – în condiţiile în care Iranul se afla sub embargo american. Embargou pe care ruşii n-au riscat să-l încalce şi i-au pus pe români să o facă – iar Ioan Talpeş a răspuns cu supuşenie solicitării.

Contrabanda cu arme către iranieni s-a făcut prin Romtehnica, regia de armament a Armatei, care a încheiat sub umbrela MApN în 1995 un contract de furnizare a rachetelor sol-aer de tip KUB. Rachetele erau de acelaşi tip cu cele cu care separatiştii ruşi au doborît în 17 iulie 2014 un avion Boeing al Malaysian Airlines, cu 298 oameni la bord, în regiunea Doneţk. Două regimente ale armatei iraniene au fost dotate între 1995-1996, cu tot embargoul impus de Statele Unite Iranului cu un asemenea arsenal, pentru suma de 8,9 milioane de dolari. În 1995, cînd s-a semnat acest contract, Talpeş era şef al SIE şi membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, fără a cărui aprobare o asemenea tranzacţie nu putea avea loc. Dealfel, reacţia lui Talpeş din momentul în care am dezvăluit subteranele acestei afaceri spune multe.

Nu intru acum în detaliile contractului şi a modului său de onorare – spun doar că toate autorităţile române avea conştiinţa încălcării legislaţiei internaţionale şi au căutat să distrugă toate exemplarele contractului, mai puţin unul, în posesia căruia am intrat, în condiţii pe care le voi povesti altădată. Am fost uluit de dimensiunile înşelătoriei: în 1995, România semnase Parteneriatul de Pace cu NATO, dar în acelaşi an semna acest contract de livrare de armament rusesc spre Iran, pe de o parte, iar pe de alta încheia convenţia cu Federaţia Rusă, pentru realizarea unei linii de comunicaţii secrete cu Moscova, fapte care trădau adevărata orientare a ţării: semnaiza spre vest, şi o cotea la est. Şef al SIE pe atunci, Ioan Talpeş n-a fost străin de această situare a României, în raport cu actualii noştri aliaţi din NATO.

Ioan Talpeş susţinea că el a oprit ”operaţiunile speciale”. Aşa de bine le-a oprit, încît în 14 mai 1995 un avion al companiei MIRAVIA a aterizat în zona militară a Aeroportului Otopeni, sosit de la Podgoriţa (Muntenegru - Iugoslavia), avînd destinaţia Teheran (Iran). Ambele zone, atît plecarea, cît şi destinaţia erau sub embargo. Un al doilea zbor pe aceeaşi rută a venit la 29 septembrie 1995. Cînd occidentalii au sesizat aceste încălcări, traficul cu rachetele către Iran s-a mutat pe mare, prin portul Constanţa. Ambele curse n-au venit goale, ci tixite cu ţigări şi au plecat încărcate cu rachete sol-aer, dar urmele traficului au fost şterse de un inspector al Ministerului Transporturilor, care, în împrejurările izbunirii scandalului ”Ţigareta 2”, în 1998 a solicitat foile de zbor şi încărcătură, cu motivaţia că Inspectoratul General al MApN este cel care vrea să ”clarifice” zborurile respective. Dar n-a reuşit să distrugă şi copiile făcute după acele documente. ”Iran-gate” a ieşit la iveală.

Contractul încheiat de Romtehnica sub umbrela MApN, cu numărul 29273R/95, a fost semnat cu avizul dat de generalul Florentin Popa, fostul şef al Direcţiei de Înzestrare a Armatei, pentru furnizarea rachetelor aer-sol către Iran, în timpul embargoului NATO, pentru suma de 8,9 milioane de dolari. El s-a derulat, iar banii au fost vărsaţi de iranieni în contul regiei armatei, de la fosta Bancă Română de Comerţ Exterior. În actele de expediţie, rachetele erau trecute sub marca ”piese de schimb pentru instalaţiile de lansare rachete şi accesorii“. Numai că la fabrica de armament de la Cîmpul lui Bot rachetele veneau dezasamblate rachete KUB din Rusia, iar de aici unde erau montate, inclusiv cu sisteme de ochire de fabricare românească şi pregătite de tragere, plecau la Teheran, nu înainte de a fi ”recepţionate” de delegaţi iranieni, cazaţi de producător (Uzina Electromagnetica din Ploieşti), sub ”legenda” că sînt delegaţi din Egipt.

Transportul de armament către Iran face parte din acele ”transporturi speciale“ despre care Talpeş, şef al Serviciului de Informaţii Externe, afirma că le-a sistat. La începutul lunii noimembrie 2006, contrazicînd aceste afirmaţii, am făcut publice mai multe elemente ale încălcării embargo-ului de către statul român, cu zece ani în urmă, prin livrarea acestor rachete sol-aer către Iran, în acelaşi ”contract-cadru” semnat în decembrie 1989, de către Nicolae Ceauşescu, la ultima sa vizită în străinătate – în Iran. Ceauşescu n-a mai apucat să onoreze contractul, dar a făcut-o Iliescu.

În calitatea mea de consilier al prim-ministrului Tăriceanu pe probleme de securitate naţională, am sesizat la începutul lunii noiembrie 2006 Secţia Parchetelor Militare, în acest caz de contrabandă cu rachete sol-aer şi am depus o vastă documentaţie, care dovedea această contrabandă, cît şi faptul că mari sume de bani au ajuns în buzunarele unor oficiali români. Am arătat că prin contract, din care am depus o copie, era prevazută livrarea echipamentelor necesare pentru dotarea a două regimente iraniene cu rachete sol-aer. Statul român se angaja inclusiv să instruiască militarii iranieni la Craiova, pentru a folosi acest tip de rachete, care se amplaseaza si se lanseaza de pe camioane. Valoarea exactă a rachetelor furniate era de 7,3 milioane, restul fiind cheltuieli de instruire a militarilor iranieni. Am mai arătat că acest contract nu putea fi realizat fără acordul CSAT (inclusiv a lui Iliescu şi Talpeş), a şefului Marelui Stat Major, generalul Cioflină (care tocmai semnase în 1995 Parteneriatul pentru Pace cu NATO!), sau al ministrului apărării de atunci, Gheorghe Tinca. Am mai nominalizat şi alte persoane, precum generalul Florentin Popa, de la Direcţia de Înzestrare a Armatei, colonelul Toma Anton, fost director al Romtehnica şi colonelul Costică Lapteş, fostul şef al Grupului Industrial al Armatei.

Talpeş m-a pîrît la Parchetul General, Băsescu a poftit să fiu chemat la DNA

Replica faţă de actiunea mea nu a întîrziat să apară. Ioan Talpes, fostul şef al SIE, pe atunci senator PSD declara, odată cu înaintarea la Parchetul General a sesizării împotriva mea, în 14 noiembrie 2006: ”Mă întreb de ce domnul Oprea nu l-a anuntat pe preşedintele Constantinescu, pentru că e vorba de un document vechi, din acea perioadă, la care el a avut acces ca şi consilier”. O făcusem. ”De ce a ieşit tocmai acum, poate a şantajat între timp, poate chiar a negociat acest document? Nu e problema mea cu cine, dar nu pot să nu mă întreb“, spunea Talpeş. El susţinea că eu am pus în circulaţie ”şi în trecut documente, care se supun normelor de secretizare, încălcînd astfel legea”. Se referea la publicarea cărţii ”Moştenitorii Securităţii”, în care am devoalat multe din afacerile post-decembriste ale foştilor securişti. ”Oprea nu are certificat ORNISS (Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat - n.r.), alt fapt care, iarăşi, este în conflict cu legea, dată fiind poziţia sa“.

Talpeş se referea inclusiv la documente care priveau în mod direct acţiuni ale sale, pe care le investigasem cît am fost consilier la Cotroceni, însărcinat de către preşedintele Constantinescu cu cercetarea aşa-ziselor ”operaţiuni speciale”, după scandalul ”Ţigareta 2”. Operaţiuni despre care Talpeş susţinea că n-au existat, cu tot vraful de documente pe care le găsisem, privind toate acţiunile de contrabandă, organizată de ”servicii”. Am răspuns tuturor ”nedumeririlor” lui Talpeş, dar nu la Parchetul General, ci la DNA, unde am fost chemat, cu toată ”pompa” şi publicitatea unui Parchet, care răspundea în poziţie de drepţi, faţă de orice dispoziţie venită de la Traian Băsescu.

Pe 29 noiembrie 2006, ca toată lumea bună care i se opunea deschis lui Traian Băsescu, am fost citat la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde am ajuns cu ”reflectoarele” televiziunilor, anunţate din timp, puse pe mine. Pe citaţie nu era scris nici motivul, nici calitatea în care mi se solicita intempestiv prezenţa acolo, aşa că mi-am angajat avocat şi m-am prezentat la DNA. Presa era, cum am spus, prezentă. Procuroarea care m-a audiat a interzis asistarea mea de către avocat, spunînd că ”nu e nevoie”, e vorba doar de o declaraţie care mi se solicita. Am fost de acord să o dau şi fără asistenţă juridică şi am intrat în birou. Discuţia a durat în jur de două ore şi spre final am început să scriu declaraţia solicitată, pe foile albe, dinainte pregătite şi puse în faţa mea. Tînăra procuroare s-a încruntat: ”Ce faceţi? Staţi să vă dictez ce trebuie scris”. Am replicat: ”lăsaţi că ştiu formula, am mai fost anchetat şi de Securitate”. Doamna, sau domnişoara s-a înroşit: ”ce vreţi să spuneţi cu asta?” ”Nimic altceva decît că cunosc formulele de introducere şi, fiind o simplă declaraţie, declar ce ştiu şi ce cred eu de cuviinţă, cu privire la acest subiect”.

Subiectul era afacerea de livrare de armament către Iran, cu încălcarea embargoului, despre care aveam cunoştinţă de multă vreme, dar păstrasem tăcerea, în condiţiile în care jurasem că nu divulg o perioadă de cinci ani, date sau documente de care luasem la cunoştinţă, atîta vreme cît am fost consilier la Cotroceni şi, din însărcinarea preşedintelui Emil Constantinescu, mă ocupasem de redactarea raportului Consiliului Naţional de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate. Vreme în care nu exista ”certificat ORNISS”, ci doar acest jurămînt de confidenţialitate. Trecuseră deja şapte, cînd m-am decis să fac publică, cu o săptămînă înainte de citarea mea la DNA, afacerea de contrabandă cu rachete sol-aer, pe care România a făcut-o în Iran, în ultimii doi ani de mandat ai lui Ion Iliescu. Din cîte am aflat, fusesem citat ca urmare a plîngerii împotriva mea, formulată în 14 noiembrie 2006 către Parchetul General de Ioan Talpeş, fostul director SIE, care, în mod contradictoriu, mă acuzase atît de divulgarea de secrete de stat, cît şi de favorizarea infractorului – adică, recunoştea că e vorba de o infracţiune, dar că aceasta era ”secret de stat”. E exact tipul de logică, de care fostul şef al SIE dispune şi acum: tot ce a făcut la marginea legii e secret şi a fost întreprins spre ”binele naţional”, egal cu contul său în bancă şi sporirea fabuloasei colecţii de antichităţi, pe care o deţine.

Eu m-am dus la DNA, fără să-mi fac niciun fel de probleme. Generalul Ioan Talpeş n-a călcat însă niciodată acolo. Nimeni nu l-a chemat vreodată, deşi, dacă ar intra, probabil că n-ar mai ieşi prea curînd. Sînt prea multe motive, despre care o să povestesc şi în viitor.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici