PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Un fost deputat MAN şi membru al CC al PCR are, din acest an, o efigie într-o primărie liberală. Cum e justificat acest omagiu

La Sîntana-Arad, de 15 ianuarie 2022 (Ziua Culturii Naţionale) s-au pus, în holul primăriei, mai multe efigii ale unor personalităţi din trecut, originare din localitate. Printre acestea, Ştefan Augustin Doinaş, sau Ştefan Hell, laureat al premiului Nobel pentru chimie în 2014 şi director al Institutului ”Max Planck”. Mă întrebam într-un articol la Mediafax, din 16 mai a.c. ”ce caută un şef de CAP, alături de un laureat Nobel şi un poet celebru”. Era vorba de Ştefan Goina, activist comunist din 1944, cel ce a ”colectivizat” Sîntana şi a devenit ulterior membru în CC al PCR. În articol, am invocat inclusiv un studiu privind activitatea acestui Goina, scris de nepotul său, Călin Goina, care a stat probabil la baza deciziei primăriei de a-i omagia bunicul, printr-o efigie din gips armat. Supărat pe acel articol, sociologul a trimis la MEDIAFAX un ”drept la replică”, în apărarea efigiei bunicului său. Care e tot acolo, în holul primăriei din Sîntana, n-a mutat-o nimeni.

19591 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Un fost deputat MAN şi membru al CC al PCR are, din acest an, o efigie într-o primărie liberală. Cum e justificat acest omagiu

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Un fost deputat MAN şi membru al CC al PCR are, din acest an, o efigie într-o primărie liberală. Cum e justificat acest omagiu

Replici pe marginea unei efigii

Articolul pe care l-am scris în 16 mai a.c. la MEDIAFAX, intitulat ”Raiul” de la Sîntana şi Creatorul său, tovarăşul Goina – la loc de cinste, în 2022”, a fost scris pornind de la un memoriu pe care mi l-a transmis un localnic, Constantin Ene, nemulţumit de omagierea în Sîntana a unui fost membru CC şi autor (fizic şi moral) al acţiunii de colectivizare în comună, tovarăşul Ştefan Goina. Ceea ce am scris n-a avut niciun efect. Efigia fostului comunist nu s-a mişcat din primăria de la Sîntana, după cum mi-a mărturisit înt-un mail din 18 mai domnul Ene: ”Buna ziua, domnule profesor, primarul de la Sîntana nu a înţeles nimic din articol şi nici din faptele lui Goina. Mi-a spus că trebuie să înţelegem şi noi că a fost o personalitate. Credeţi că se mai poate face ceva?” Am mai avut apoi cîteva discuţii telefonice cu Constanti Ene, un om exasperat de preamărirea unui fost potentat local comunist. Dl. Ene a trimis memorii mai peste tot, în legătură cu omagierea membrului CC al PCR Goina la Sîntana, pe care o consideră nelalocul ei. Ultima, în această lună.

Nu mă aşteptam însă ca o replică să vină de la cel care e, de fapt, autorul moral al acestei ”revalorizări” în efigie, în anul de graţie 2022, a unui nomenclatuirist comunist – şi anume Călin Goina, nepotul său, care a trimis redactorului şef al MEDIAFAX, Gabriel Negreanu, un ”drept la replică” tardiv, la aproape patru luni de la publicarea articolului, pe care îl redau integral, mai jos: ”Domnule Negreanu, în editorialul "Raiul" de la Sîntana, domnul Oprea citeaza selectiv si tendenţios dintr-un studiu scris de mine. Cercetarea mea publicată la Polirom, apoi la CEU Press într-o formă îmbunătăţită, şi citată în lucrari fundamentale asupra colectivizării (cum ar fi Kligman, Verdery Peasants under Siege, Princeton University Press, 2011) şi prezentată drept un studiu subiectiv şi parţial, folosită să 'demonstreze' o teză încărcată ideologic, care răstălmăceşte radical date, analiza şi concluziile mele. Dl Oprea, care nu cunoaşte deloc cazul, foloseşte exclusiv citate din monografia mea, ca să-şi susţină 'analiza.' Mai mult decît atît, atunci cînd se îndepărtează de citatele din studiul meu, articolul include inexactităţi flagrante, cum ar bucăţile despre "nemţii bătuţi cu bestialitate" "pentru că nu au dorit să se înscrie în colectiv" sau despre "nemţii trimişi în Siberia." Nemţii nu puteau să se înscrie in colectiv, pentru că fuseseră expropriaţi in 1945. Au existat presiuni (ca peste tot) de înscriere în colectiv, dar nu asupra nemţilor, pentru că ei nu aveau pămînt. Am studiat ani întregi acest caz. Fireşte, nici un cetăţean român nu a fost ‘deportat în Siberia'. Probabil autorul se refera la deportările la muncă forţată ale etnicilor germani din februarie 1945 (care au fost în Ucraina şi munţii Ural, nu în Siberia), fapt absolut veridic, dar care precede cu 4 ani colectivizarea, şi cu cel puţin un an colonizarea satului cu români, care are loc abia începînd din 1946, ca urmare a reformei agrare. Vă rog să-mi îngăduiţii elementarul drept la replică. Calin Goina, doctor în sociologie la Univ California Los Angeles (UCLA) lector univ. la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Babeş-Bolyai”.

S-ar spune că eu sînt nu doar un istoric ”partizan” ideologic, dar mai fac şi greşeli. Nu e vorba nici de una, nici de alta. Citatele pe care Călin Goina mi le atribuie, în mod fals şi care conţin într-adevăr erori, precum ”nemţii care au fost bătuţi cu bestialitate” pentru că ”nu au vrut să se înscrie în colectiv” nu îmi aparţin. Dacă ar fi fost mai atent, ar fi văzut că afirmaţiile ”cu greşeli” , care, repet, nu îmi aparţin, sînt de fapt citate, dintr-un ”Apel” pe care localnicul Constantin Ene l-a făcut către locuitorii din Sîntana (şi ochii şi urechile primarului liberal al oraşului).
Îl reiau aici, cu tot cu ghilimelele care erau prezente şi în articolul meu precedent, dar pe care dl. lect.univ. Călin Goina s-a făcut că nu le vede, din plăcerea de a mă ”pune la zid”, în faţa şefului de la MEDIAFAX. Citez, deci: ”Daţi-l jos pe Goina! Acest personaj căţărat în fruntea ierarhiei politice a urcat treptele politice şi administrative, călcînd în picioare oamenii pe care a ajuns să îi conducă. Pentru că nu au dorit să se înscrie în CAP, numeroşii nemţi care au locuit în Sîntana au fost bătuţi cu bestialitate de Goina şi acoliţii săi, iar cei care nu au putut fi convinşi prin bătaie, au fost deportaţi în Siberia, cu bilet doar dus. Da, CAP-ul din Sîntana condus de acesta a avut rezultate, dar rezultatele s-au datorat muncii oamenilor din Sîntana şi a pămîntului bogat şi roditor, pe care Dumnezeu l-a dăruit sîntănenilor. Dumnezeul acela care ne veghează pe toţi şi ne dă dreapta răsplată, Dumnezeul acela în care Goina bănuim că nu a crezut. Prin urmare, stimaţi domni care aţi urcat pe soclu pe un torţionar, vă rugăm să îl daţi jos, dacă nu o vom face noi, cei care ştim istoria şi ne pasă de acest oraş. Să se facă dreptate o dată pentru totdeauna!”.
Lect. univ. Călin Goina nu mai e tînăr cercetător, ca atunci cînd a scris studiul său depre Sîntana şi avea 36 de ani, astfel încît bănuiesc că acum poate citi ghilimelele. În cazul meu, n-a vrut să o facă, insistînd să mă ”demoleze”, pentru că ”m-am legat” de bunicul său, activistul CC al PCR Gheorghe Goina.

De altfel, chiar şi în cazul afirmaţiilor lui Constantin Ene, domul Călin Goina, care e sociolog, ar fi trebuit să fie mai înţelegător. Un sociolog într-adevăr aplicat şi profesionist trebuie să fie familiarizat cu ceea ce îndeobşte se numeşte ”imaginar colectiv”, care are darul să modifice mai mult sau mai puţin realitatea: pentru români sau nemţi, deopotrivă, o deportare în URSS a rămas în memoria colectivă ca una în Siberia – unde erau cele mai multe lagăre, din universul concentraţionar sovietic – chiar dacă în cea proprie, a subiectului deportării, localizarea e una mai precisă (în cazul saşilor şi şvabilor, întreprinderile sovietice din zona Uralilor, sau la fermele din Ucraina). Deci ”erorile materiale” pe care lect.univ. Călin Goina mi le impută nu-mi aparţin şi chiar şi în cazul lor, adică al afirmaţiilor făcute de Constantin Ene ar fi trebuit să manifeste înţelegere. Aşa-zisele erori pe care mi le atribuie sînt între ghilimele pe  care, dacă lectorul universitar de la sociologie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai ar fi fost atent, le-ar fi observat. Şi, dacă ar fi fost un pic mai puţin pătimaş în a-şi apăra prin orice mijloace bunicul şi efigia lui, ar fi acceptat modul în care se raportează memoria subiectivă la cea colectivă, cît şi deformările subiective care se pot ”colecta” pe acest parcurs, cu privire la un fapt istoric. Proces pe care, ca sociolog, ar fi trebuit să-l înţeleagă şi să-l accepte – chiar dacă e vorba de contestarea bunicului său. Nu eu ”ideologizez”, ci domnia sa ”idealizează”.

Rotiţă într-un mecanism, efigie într-o primărie

Lect.univ. Călin Goina mai face apel la argumentul autorităţii, vorbind despre ”cercetarea mea, care a fost publicata la Polirom, apoi la CEU Press într-o formă îmbunătăţită, şi citată în lucrări fundamentale asupra colectivizării (cum ar fi Kligman, Verdery Peasants under Siege, Princeton University Press, 2011) şi prezentată drept un studiu subiectiv şi parţial”.

Ei bine, chiar aşa stau lucrurile! Domnul Călin Goina lasă să se înţeleagă că ”cercetarea sa” ar fi de fapt o carte în sine, publicată mai întîi la prestigioasa editură Polirom, apoi de CEU Press. Ei bine, lucrurile nu stau aşa. ”Cercetarea sa” este într-adevăr doar un studiu de caz, care e parţial, prin definiţie. Ce nu spune Călin Goina în ”dreptul la replică” e că studiul său face parte dintr-un capitol al unei monografii, intitulat  ”Colectivizarea şi schimbarea relaţiilor sociale”, deci priveşte un aspect particular al procesului de colectivizare şi, în cadrul acestui ”gen proxim”, mai există şi o ”diferenţă specifică”: studiul se ocupă de aceste relaţii doar în cazul colectivizării în comuna natală (acum oraş) Sîntana de Arad. Călin Goina, din dorinţa de a lăsa senzaţia că un studiu e de fapt o monografie în sine, nu aminteşte nici titlul cărţii, din care studiul său de caz face parte: ”Ţărănimea şi puterea. Procesul de colectivizare a agriculturii în România (1949-1962”, apărut la editura Polirom, în 2007. Nici numele coordonatorilor volumului, în care i-a apărut studiul (Dorin Dobrincu şi Constaintin Iordachi), preferîndu-le pe cele mai răsunătoare, Catherine Verdery şi Gail Klingman, care de fapt sînt cele care au finanţat cerctarea privind colectivizarea în România şi au prefaţat cartea.  Despre bunicul său, Călin Goina nu a scris ”pe gratis”.

Lect.univ. Călin Goina, care avea 36 de ani cînd a scris studiul său de caz asupra colectivizării la Sîntana şi purta, cum e firesc, nostalgia imaginii bunicului său (apriori, acest studiu e unul subiectiv, cum mai mult sau mai puţin e orice cercetare, ceea ce contează în fond fiind onestitatea ei) e doar o rotiţă într-un mecanism, în această monografie a colectivizării, cum a fost şi bunicul său Gheorghe Goina, în colectivizarea ca atare – şi nu motorul ei. Chiar dacă, spre deosebire de el, bunicul i-a fost răsplătit nu numai cu o citare într-o lucrare din Statele Unite , ci cu calitatea de deputat în M.A.N. şi membru al CC al PCR, pentru ”rezultatele” obţinute în colectivizarea de la Sîntana. Dacă ar fi fost mai atent, ar fi văzut că, în acelaşi volum (pe care nu-l citează), eu însumi am scris capitolul II din prima parte a cărţii, care priveşte fondul procesului de colectivizare în România (”Transformarea socialistă a agriculturii – asaltul final”).  Ceea ce am scris eu, e o analiză istorică monogafică, bazată pe documente şi nu un studiu particular de caz, cu metode sociologice şi bazat pe istorie orală – ca al domniei sale. Şi eu, nu numai el, am fost citat în aceeaşi lucrare, de care face caz, ”Peasants under Siege”, Princeton University Press, 2011, şi o invocă drept autoritate, scrisă de Gail Klimgman şi Catherine Verdery. Dealtfel, cu cele două distinse cercetătoare am o veche relaţie de prietenie şi colaborare, mai veche decît colaborarea la ”Ţărănimea şi puterea”. Am să-mi permit să le trimit, spre amuzament (amar), un link la acest articol, cît şi la cel precedent.

Luîndu-ne însă cu nepotul, am uitat de bunic, Aşa cum spuneam, domnul Constantin Ene se luptă încă să dea efigia lui Goina jos, din primăria Sîntana. Mi-a mai scris de cîteva ori, am mai vorbit cu el la telefon. Încearcă să adune materiale, despre cine a fost de fapt Ştefan Goina – şi mă ţine la curent, cu tot ce găseşte. Îmi scria, de pildă, într-un mail (sper că sunt vizibile ghilimelele!): ”Am aflat o poveste de la un neamţ, plecat din Sîntana, care astazi trăieşte în Offenbach, Germania. Emigrat împreună cu părinţii în 1981, pe numele lui Maier Anton. asemenea ca şi tatăl lui. După revoluţia din 1989, a început să revină în România periodic. Prin anii 2005-2006, stînd cu el de vorbă, ne-a povestit că tatăl său a lucrat maistor, adică zidar la C.A.P. Viată nouă - Sîntana. Se ocupa cu confecţionarea crucilor şi bordurilor de morminte, la cimitir. Lucra după următoarea practică: o cruce se plătea la C.A.P, următoarele două erau banii lui Goina, iar următoarele două erau banii lui personali. Deci era un om care cîstiga mulţi bani, atît la locul de muncă, cît şi după orele de program. În 1981, s-au gîndit să emigreze în Germania. Avînd în vedere că avea o relaţie cu Goina, prin care făceau amîndoi nişte bani, i-a cerut ajutorul, pentru a pleca legal din ţară. Goina i-a aranjat, nu ştim cu ajutorul cui, să primească paşaport legal, pentru a emigra, în schimbul sumei de 60.000 de mărci germane. Au făcut rost de aceşti bani în valută, i-au dus tovarăşului Goina şi au primit în decurs de o lună-două paşaport. Maier Anton junior, care ne-a povestit întîmplarea, avea la vremea respectivă 17 ani. El trăieşte şi astăzi în Germania, părinţii lui fiind decedaţi acolo”.

Constantin Ene mi-a trimis informaţii despre tragedia deportărilor. După cum spuneam, ”erorile materiale” pe care Călin Goia mi le atribuie mie, sînt de fapt conţinute în citate. Ele se referă la deportări şi la memoria acestora, aşa cum s-a păstrat ea. Iată, între altele, ce mi-a mai scris Constantin Ene cu privire la această tragedie, petrecută la Sîntana: ”vă scriu despre ceea ce am discutat ieri telefonic, despre Adelmann Ştefan, (Ştefi baci). În anul 1980, părinţii mei construiau o anexă la casă, zidar era acest Ştefi baci. L-am auzit, in timp ce lucra, cîntînd în limba rusă. Eu făcînd rusa la şcoală, l-am întrebat : -Stefi baci, ştii limba rusă? - De unde ştii tu că e limba rusă? – Ştiu, pentru că învăţăm la şcoală. Dumneata de unde ştii limba rusă? Tot de la şcoală? - Eu ştiu limba rusă, pentru că am locuit 9 ani în Rusia. Fusese deportat de comunişti în lagărele de muncă, la vremea cînd avea 17 ani. Mi-a povestit că a făcut foamea, neprimind mîncare. Mîncau ce puteau aduce de pe cîmp, lucrau la agricultură. Aduceau cartofi în buzunar, neavînd voie să aducă. Seara, dacă aveau noroc, în lagăr puteau să prindă o pisică sau un şobolan şi aveau carne la cină. După 9 ani s-a eliberat, venind acasă împreună cu alţi consăteni. Acasă au primit ordin de recrutare, pentru a merge în armată. Ei au crezut că, după 9 ani de stat în lagăr, au crezut că nu mai e necesar să facă armata. Comisariatul le-a spus că de moarte şi de armată nu poate să scape nimeni, urmînd să mai facă 3 ani de armată. A emigrat în Germania în 1990, copiii lui fiind deja acolo, din timpul comunismului. Copiii trăiesc şi astăzi în Germania, el si soţia lui murind, în urmă cu cîţiva ani. Sînt foarte multe astfel de exemple, foarte multe familii de şvabi au emigrat, plătindu-l pe Goina. Fiecare familie de şvabi din Sîntana a avut deportaţi în Rusia, membri ai familiei, atât bărbaţi cît şi femei. C.A.P-ul a luat fiinţă în această perioadă, cînd cetăţenii mai în putere erau la muncă silnică în Rusia”.

Permiteţi-mi, în aceste condiţii, să-mi menţin punctul de vedere, cu tot ”dreptul la replică” al lect.univ. Călin Goina. Bunicul său, tovarăşul Gheorghe Goina, membru al PCR din 1947, preşedinte al CAP-ului din Sîntana pentru meritele sale în colectivizare a ajuns, pe rînd, deputat în Marea Adunare Naţională, membru supleant şi membru plin în Comitetul Central al PCR şi, bineînţeles, Erou al Muncii Socialiste – ca să nu mai punem la socoteală şi alte distincţii primite, în timpul regimului comunist. După care, ”regimul liberal” l-a premiat din nou, post-mortem, la Sîntana, unde efigia sa a fost pusă pe 15 ianuarie a.c.., de Ziua Culturii Naţionale, alături de cea a unui mare poet, Doinaş, şi de cea a unui laureat Nobel pentru Chimie, originari din comună. Dar, între tragedia sutelor de familii de saşi şi şvabi, deposedaţi de pămînturi, pe care au fost puşi apoi să muncească precum robii la întoarcerea din deportare, între tot ce a însemnat ”colectivizare” şi ”meritele” tovarăşului Goina, scoase la lumină de nepotul său, Călin Goina, într-un ”studiu de caz” mai mult sociologic decît istoric, daţi-mi voie să ţin partea victimelor şi a tragediei prin care au trecut. ”Pe un fecior de-a lui Haicu, ăştia care erau mai bogaţi aci, l-o dus la primărie şi l-or căsăpit”, i-a povestit un localnic din Sîntana chiar nepotului lui Gheorghe Goina, sociologul Călin Goina. Ei bine, eu mă gîndesc la acest ”fecior” şi nu la efigia bunicului, din primăria Sîntanei.


 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici