PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Masoneria naţională” a rezerviştilor din SRI îl atacă pe Eduard Hellvig: preşedintele Asociaţiei cadrelor în rezervă din Argeş care a ridicat troiţa pentru ”eroii Securităţii” îl face ”nebun” şi îl acuză că-şi face campanie electorală

Toată lumea, inclusiv noi, a fost interesată să vadă ce documente a declasificat nebunul ăsta”, spune colonelul Dumitru Şovar despre acţiunea lui Eduard Hellvig, de predare în decembrie anul trecut a documentelor care s-au regăsit în arhiva SRI cu privire la Revoluţie, documente adunate de la unităţile teritoriale din toată ţara. Şovar, care e mason şi ”securist patriot” îl acuză pe Hellvig că prin declasificarea documentelor Revoluţiei ”îşi face campanie”, spune că totul a fost ”o gogoriţă” şi îl taxează dur pentru faimosul discurs de la Cluj, care a însemnat de fapt prima delimitare clară a unui director SRI de moştenirea Securităţii.

21600 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Masoneria naţională” a rezerviştilor din SRI îl atacă pe Eduard Hellvig: preşedintele Asociaţiei cadrelor în rezervă din Argeş care a ridicat troiţa pentru ”eroii Securităţii” îl face ”nebun” şi îl acuză că-şi face campanie electorală

Eduard Hellvig

”Colonelul Mitică”: Nici Şovar nu ştie ce e mai întîi, ”cadru SRI”, afacerist, sau mason

Dumitru Şovar se recomandă peste tot drept ”colonel SRI”. Şi-a recunoscut de mai multă vreme, după pensionarea lui din instituţie în 2010, apartenenţa la masonerie. E pensionar, dar Serviciul Român de Informaţii e o bună carte de vizită, care-i asigură ”intrări” peste tot, aşa că e în continuare ”colonel”. ”Colonelul Mitică”. După decembrie 1989 şi-a continuat activitatea, începută în Securitate în acelaşi an, în Divizia de Apărare a Constituţiei din SRI, care a preluat atribuţiile şi ”personalul” Direcţiei a I-a de Informaţii Interne a Departamentului Securităţii Statului. La pensionare (ori în pragul acesteia) ”s-a privatizat”, deschizîndu-şi, ca mulţi alţi foşti securişti, un ”serviciu de pază şi protecţie”, sub denumirea EUROGUARD 2007 SRL. Calitatea de ”colonel SRI” pe care şi-o atribuie în continuare pînă azi, deşi e pensionar (e drept că din ”Serviciu”) îi deschide multe uşi şi nu ezită să şi-o aroge. Are chiar nevoie de ea: din 19 iunie 2013, Şovar figurează în ”Registrul Naţional al evaluatorilor de risc la persoane fizice”, e şi ”persoană fizică autorizată (”PFA”) şi cu această recomandare obţine cît mai multe contracte de consultanţă de specialitate, în domeniul pazei şi protejării ”obiectivelor”.

Şovar, om cu greutate la Piteşti, e şi preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii. În această calitate, împarte în fiecare an plachete, la aniversarea SRI-ului în martie, tuturor oficialilor şi invitaţilor, semnate de ”colonel Dumitru Şovar” şi cu antetul şi sigla SRI-ului. Anul trecut, pe 31 martie, după o asemenea manifestare la cea de-a 32-a aniversare a SRI-ului, Dumitru Şovar a fost declarat de către ”Jurnalul de Argeş” drept ”omul săptămînii”, pentru ”organizarea ireproşabilă a evenimentului”, la care au fost prezenţi şi ziariştii amintirei publicaţii. ”Colonelul Mitică”, aşa cum e cunoscut în oraş, are ”PR”-ul în sînge, după cum se pare. Şi o nostalgie imensă după vremurile Securităţii, pe care le regretă profund şi fără să-şi ascundă regretul. Face parte din categoria acelor securişti nostalgici, patrioţi, parte din ei şi în masonerie, care socotesc democraţia un regres al societăţii româneşti. Dar se bucură totuşi , pe de altă parte, de toate avantajele unui ”securist privatizat”. Şovar are totuşi o mare durere: de ce securiştii sînt blamaţi? De ce există o instituţie care să-i ”deconspire”, de ce i se predau acesteia documentele Securităţii?

Asta e ce-l doare pe colonelul SRI ”Mitică” Şovar. Fostul ”cadru” s-a pensionat de mai bine de un deceniu, dar conduce Asociaţia Cadrelor în Rezervă şi Retragere din Serviciul Român de Informaţii şi ăsta e şi motivul pentru care se consideră încă ”activ”, peste tot recomandîndu-se deloc întîmplător cu atributul de ”colonel SRI”, cu care semnează şi plachetele împărţite mai tuturor oficialilor piteşteni sau oamenilor de afaceri din zonă, la aniversările Serviciului, de 1 decembrie sau cu orice ocazie prinde momentul, fără să facă specificarea că e ”în rezervă”. 

Cum am spus, Şovar are propria firmă de securitate, fiind cel mai bun exemplu posibil şi făţiş de ”privatizare” a practicilor vechii Securităţi. Nu prea e instituţie publică din oraşul Piteşti, sau chiar din comunele judeţului Argeş care să nu fi apelat la serviciile firmei lui, sau la Dumitru Şovar, ca ”Persoană Fizică Autorizată” (PFA) pentru consultanţa şi expertiza de pază şi protecţie legal necesară, la imobilele publice. Se pare că nu mai e altcineva în judeţ care să aibă curaj să ”ocupe” piaţa, în afara lui. Îmi şi imaginez cum procedează, după cîte am mai aflat de la ”bîrfele” din oraş. Începe cu placheta, şi dacă nu ţine, mai strecoară un ”vezi că eşti filat”, sau un apropos legat de o trecută ”problemă” cu Securitatea (de ”colaborare” fireşte, în cazul celor pe care Şovar îi ştie că au făcut parte din reţea). El a lucrat în 1989, unul din cei mai rodnici ani în recrutarea de informatori ai Departamentului Securităţii Statului, tocmai la Direcţia de Informaţii Interne. Sau, îi sugerează cîte unuia că ”vezi că ai dosar la noi”. La SRI, adică. Ceea ce-i face pe majoritatea celor solicitaţi să încheie contractul solicitat de ”domnu’ colonel Mitică, de la SRI”.

Probabil că Dumitru Şovar a obţinut în acest fel majoritatea contractelor, din care cele mai recente (şi publice) sînt cu Spitalul din Cîmpulung Muscel, sau cu Primăria din comuna Pietroşiţa. Colonelul ”PFA” Şovar şi firma lui EUROGUARD 2007 s-au abonat astfel pe bandă rulantă la colaborarea cu statul. Ultimul contract obţinut, înainte de a intra în scandalul public generat de iniţiativa lui de ridicare a unei troiţe în memoria ”eroilor de pe frontul nevăzut”, numită de presă pe bună dreptate ”monumentul Securităţii de la Piteşti”, a fost unul pentru ”servicii pază, monitorizare şi intervenţie” cu Societatea Apă-Canal. Tare, nu?

Nu pot să neg că Şovar îşi iubeşte patria. Dar o patrie a lui, aşa cum o înţelege el, care l-a făcut mai întîi temut, ca ofiţer în Securitate, iar acum un bogat ”pensionar special” al democraţiei, împotriva căreia a luptat, slujind dictatura. Nu i se pare un paradox, ci trece cu uşurinţă de la Securitate la SRI şi înapoi, socotindu-le acelaşi lucru – exact ceea ce oficial cel puţin SRI se străduieşte să distingă. Cînd e încolţit, spune că a fost în Securitate ”mai puţin de un an”, cum se apără dacă e cazul. Dar acel an a fost deajuns: cînd a intrat în Securitate ştia, de fapt, că nu merge la mînăstrie, nu călcase pe atunci în vreo biserică, decît poate să tragă cu urechea. Acum e un om pios: ridică troiţe. Nu e singurul paradox din comportamentul lui. E creştin, după cum îşi face crucile largi la ”cinstirea eroilor”, dar e şi mason, după cum a recunoscut faţă de colegii din Asociaţia Cadrelor în Rezervă din SRI. E nostalgic după ordinea din comunism, dar e un capitalist pur-sînge. E cum şi trebuie să fie, ca să facă bani şi a descoperit că reţeta Securităţii, aceea de a inspira teamă, pe care o cunoaşte foarte bine, îi e de mare folos şi acum, la pensie.

Atac frontal la Hellvig, din partea unui ”adevărat patriot”

Singura problemă a lui Dumitru Şovar s-a născut de cînd cu ”troiţa”, inaugurată pe 15 septembrie anul trecut. De atunci încoace a avut parte de o atenţie pe care nu şi-a imaginat-o şi probabil nu şi-a dorit-o, în asemenea măsură şi termeni. Dar, din nou paradoxal, însă numai la prima vedere, pentru că de fapt se potriveşte cu temperamentul lui coleric: totodată îi place să fie în centrul atenţiei. Deşi a făcut cîteva gesturi discrete şi reparatorii, de pidă acela de a adăuga o specificare pe troiţă care arată că e vorba de ”eroii” de după 1990 (deşi nu e clar ce ”sereişti” au căzut la datorie, în Piteşti), Dumitru Şovar a trecut şi la o ofensivă mediatică, mai întîi pe pagina lui de facebook, unde continuă să se ia de toată lumea care îi contestă iniţiativa, sau condamnă Securitatea.

Şovar nu e unic, ci reprezintă o întreagă categorie de ”sereişti”, adică ”generaţia căpitanilor” din Securitate, preluaţi din SRI. Şi dintre care numeroşi, pentru că li se potrivea şi le place mediul şi influenţa din ”societăţile secrete”, au cochetat serios cu masoneria. Ei sînt cei care-şi arogă şi construcţia Serviciului Român de Informaţii, împrumutîndu-i şi ceva din ”gloria” fostei Securităţi, în ale cărei valori continuă să creadă cu tărie. În interviul despre care am vorbit la începutul acestui articol, colonelul SRI Dumitru Şovar afirmă răspicat, despre sine şi generaţia de rezervişti pe care o reprezintă: ”Chiar dacă am lucrat un singur an înainte de 89, tot sunt securist. Eu am făcut SRI-ul, da? Cu cine-l făceau, dacă nu-l făceau cu mine?".

Ca autor al iniţiativei de ridicare a ”troiţei Securităţii” la Piteşti, s-a simţit lezat în amorul propriu de afirmaţia făcută de directorul SRI Eduard Hellvig, în discursul său ţinut la Cluj, în care s-a delimitat clar de acest gest: ”Cu siguranţă, iniţiatorul acestui demers cât şi tinerii care au participat la acea inaugurare (e vorba de cadre SRI în uniformă, aduse de Şovar ca să dea ”greutate” evenimentului – n.n.) nu au auzit de «Experimentul Piteşti», de ororile făcute de fosta Securitate în anii ’50 şi cred că a fost o greşeală. Eroii trebuie căutaţi oriunde în altă parte decât printre structurile regimului totalitar din trecut. Cu tot respectul, SRI este o instituţie care îşi cinsteşte eroii săi care s-au sacrificat pentru construcţia statului democratic şi atât". Mai întîi, Şovar a tăcut, dar apoi a negat că a avut de gînd să cinstească şi Securitatea.

În interviul acordat ieri în presa electronică argeşeană, minte de stinge, în ceea ce afirmă că ”i-a scris” lui Hellvig, după discursul de la Piteşti: "După ce-a zis domnul director vizavi de crucea noastră, i-am făcut un raport în care am precizat faptul că este vorba despre ofiţeri ai SRI şi SIE care au activat pe frontul nevăzut începând cu 1990…, deşi eram profund afectaţi, discursul domnului director ne-a adus o şi mai mare întristare. Dacă, totuşi, înainte de a susţine discursul de la Cluj ar fi avut bunăvoinţa de a verifica înscrisurile de pe soclu, ar fi observat că imediat după ce am constatat că se fac interpretări tendenţioase, am refăcut placa de marmură şi am introdus doar cadrele militare care au activat după 1990. I-am spus toată treaba asta şi l-am invitat să vină şi să depună o coroană pentru ofiţerii de informaţii care nu mai sunt", spune Dumitru Şovar. Minte de îngheaţă apele: Şovar a schimbat inscripţia de pe plăcutţă numai DUPĂ discursul lui Hellvig de la Cluj. Din prudenţă.

Dar acum lui Dumitru Şovar nu-i mai e teamă de nimic, avînd probabil în spate întreaga sa generaţie de ”securişti-patroiţi”, reciclaţi în SRI, în al căror purtător de cuvînt s-a erijat, manifestîndu-şi o adevărată revoltă faţă de acţiunile şi afirmaţiile directorului SRI Eduard Hellvig. Şovar îl atacă frontal pe acesta, pentru acţiunea de predare în totalitate a documentelor Securităţii care mai erau deţinute la SRI către CNSAS: "N-am înţeles de ce au declasificat acele documente. Asta denotă că domnul director îşi face o campanie, iar declaraţiile pe care le face ţintesc un interes pe care nu-l descifrez. Am văzut că se duce la Memorialul Gheorghe Ursu... Ce caută Hellvig la Memorialul Gheorghe Ursu?”

Întreg interviul acordat de Dumitru Şovar pentru Argeşfocus.ro este o diatribă împotriva lumii româneşti, care nu înţelege ”meritele” Securităţii. Grav este că, pentru mulţi piteşteni Şovar reprezintă SRI-ul. Hellvig îşi păstreează, cum se spune, ”mortul în casă”, într-un mod inexplicabil, faţă de atacurile frontale pe care i le aduce Dumitru Şovar, cel care se recomandă în continuare drept ”colonel SRI”, atît în scris cît şi verbal, lăsînd să se înţeleagă că e activ şi încălcînd inclusiv legea, prin atribuirea falsă de calităţi oficiale. Şovar e de fapt pensionar – unui mai aparte, dar tot asta e.

Ceea ce nu-l împiedică pe Dumitru Şovar să se adreseze public directorului SRI cu apelativul ”nebunul ăsta” şi să-l condamne că, predînd documentele anului 1989 la CNSAS (documente de care, de fapt pare să se teamă: "Nu mi-e jenă că am fost ofiţer de Securitate, toată lumea ştie cine am fost şi că n-am făcut niciun rău. A, că zic ei acum că, vezi, Doamne, e poliţie politică, da, pot să găsească orice. Eu mă aştept acum la orice. Situaţia e următoarea. Eu ca ofiţer de Securitate am deschis un dosar, am o lucrare care, probabil, e în arhivă. Dacă acolo zice că am aprobat o cerere de supraveghere, de filaj, de tehnică sau de ceva, e poliţie politică. O singură hârtie şi gata, ai suprimat şi îngrădit drepturile omului. Care îngrădire? Îngrădit în limba română înseamnă apărare, faci gard la casă ca să ţi-o aperi. Deci eu l-am apărat, că existau o infracţiune sau mai multe infracţiuni. Până la urmă, Securitatea nu era o organizaţie paramilitară din Ucraina, era o instituţie votată de parlamentul de atunci, Marea Adunare Naţională”, spală Şovar imaginea Securităţii şi propria activitate.

Cît despre faptele pentru care Securitatea e acuzată de poliţie politică, ”domnul colonel Mitică Şovar” spune: ”Ce vină am eu pentru ce s-a întâmplat atunci? Aşa putem să-i acuzăm şi pe cei care au fost pionieri, utecişti şi aşa mai departe". Dacă eu, Şovar, aş fi deschis un dosar în care mi-aş fi depăşit prerogativele muncii de informaţii, adică l-am bătut p'ăla, i-am smuls unghiile, l-am lovit, l-am înjurat, atunci da, se poate spune că am făcut poliţie politică. Ori eu n-am înjurat pe nimeni, mi-am făcut doar datoria ". Dumitru Şovar probabil îl dispreţuieşte profund pe directorul SRI, dincolo de cuvintele dure folosite în mod public la adresa lui, socotind că prin acţiunea lui, Hellvig a atacat imaginea instituţiei pe care o conduce, prezentînd activitatea Securităţii la Revoluţie din interese ”de campanie”: ”Se încearcă să fie puse serviciile secrete într-o lumină proastă, scot într-un mod fals nişte idei despre evenimentele din decembrie ’89, în loc să se aplece pe problemele adevărate ale Revoluţiei. Ce putea să facă Securitatea, câteva mii de cadre, împotriva Armatei sau a populaţiei? Atâta ură n-am putut să văd…”.

Cel care acuză Securitatea e tocmai directorul SRI, Eduard Hellvig, care potrivit lui Şovar e ”nebunul ăsta”, care din interese de campanie strică ”imaginea SRI”, delimitîndu-se de Securitate şi, mai mult, predîndu-i întreaga arhivă la CNSAS. Să vedem cine cîştigă, în acest meci, pe care colomelul Şovar l-a început, cu nonşalanţă, cu şeful instituţiei care-i dă pensia şi-l menţine la conducerea asociaţiei din Argeş a rezerviştilor ei. Căci Şovar nu e singur. Se simte puternic şi vorbeşte pentru că aşa îi e firea, dar prudenţa specific meseriei l-ar fi împiedicat să stea de vorbă cu presa în astfel de termeni, dacă n-ar avea în spate un grup puternic de rezervşti SRI, proveniţi din fosta Securitate. El vorbeşte în numele lor, de fapt, a celor care au fost prezenţi la ”troiţa Securităţii” nu numai din Argeş, dar şi din alte judeţe, vechi ”rezervişti” ai Securităţii, nostalgici periculos de puternici. După părerea mea, ei şi ridicarea lor la suprafaţă, prin vocea lui Şovar reprezintă adevăratul pericol pentru democraţie – şi nu cea a unui partid parlamentar care merge pe cartea suveranismului, intrat pe scena unei ”democraţii” de care foştii securişti profită, detestînd-o.   

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici