Activele lui Aleksei Navalnîi, blocate în Rusia printr-o procedură judiciară

  • Activele lui Aleksei Navalnîi au fost blocate în Rusia, printr-o procedură judiciară
  • Conturile bancare ale lui Aleksei Navalnîi sunt blocate, iar apartamentul său din Moscova este pus sub sechestru
  • Decizia a fost luată pentru recuperarea daunelor stabilite printr-un proces de calomnie
1140 afișări
Imaginea articolului Activele lui Aleksei Navalnîi, blocate în Rusia printr-o procedură judiciară

Activele lui Aleksei Navalnîi, blocate în Rusia printr-o procedură judiciară

Autorităţile ruse au blocat activele lui Aleksei Navalnîi, în cadrul unei proceduri judiciare, în timp ce liderul opoziţiei era spitalizat în Germania după ce a fost otrăvit.

Conturile bancare ale lui Aleksei Navalnîi sunt blocate, iar apartamentul său din Moscova este pus sub sechestru, a declarat Kira Yarmysh, purtătorul de cuvânt al disidentului.

"Acest lucru înseamnă că apartamentul nu poate fi vândut, donat ori utilizat ca garanţie ipotecară", a spus Kira Yarmysh, potrivit agenţiei Reuters.

Activele liderului opoziţiei ruse au fost blocate pe 27 august, în cadrul unei proceduri judiciare lansate de compania Moscow Schoolchild. O instanţă judiciară rusă a decis în octombrie 2019 că Aleksei Navalnîi şi asociaţii săi trebuie să achite daune în valoare de 1,4 milioane de dolari într-un proces de calomnie.

"În total, instanţa a decis recuperarea a 88 de milioane de ruble (1,14 milioane de dolari) de la Navalnîi, de la Fundaţia Anti-Corupţie (FBK) şi de la un asociat, Lyubov Sobol", a precizat Kira Yarmysh.

Decizia de blocare a activelor a fost luată în timp ce Aleksei Navalnîi era internat în Germania, după ce a fost otrăvit în Rusia.

Aleksei Navalnîi a fost internat 32 de zile în Clinica universitară Charité din Berlin, dintre care 22 de zile s-a aflat la terapie intensivă. Disidentul rus a fost externat miercuri.

Aleksei Navalnîi, un critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, s-a simţit extrem de rău în timpul unui zbor intern, în Rusia, pe 20 august. Liderul opoziţiei ruse a fost transferat în comă în Germania. Medicii germani au stabilit că disidentul rus a fost atacat cu o substanţă neurotoxică din gama Noviciok. Rusia a negat orice implicare în presupusul atac şi a cerut dovezi că disidentul ar fi fost otrăvit.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici