Aleksei Navalnîi a fost condamnat la 15 zile de detenţie

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost condamnat joi seara la 15 zile de detenţie fiindcă a încălcat condiţiile unei condamnări precedente care îi interzicea să participe la manifestaţii publice, relatează Interfax.

191 afișări
Imaginea articolului Aleksei Navalnîi a fost condamnat la 15 zile de detenţie

Aleksei Navalnîi a fost condamnat la 15 zile de detenţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Opozantul rus a fost sancţionat pentru că a distribuit la metroul din Moscova, la 15 februarie, pliante care fac apel la organizarea unui marş la 1 martie.

Potrivit lui Navalnîi, în acea zi el a fost reţinut timp de opt ore la poliţie, apoi eliberat.

"Nu am făcut decât să informez lumea despre eveniment. Toate aceste acţiuni au loc pentru ca eu să nu particip la marş", a acuzat el.

Activistul în vârstă de 38 de ani, aflat în fruntea protestelor care au avut loc la Moscova în iarna anului 2011-2012, şi care s-a situat pe locul doi la alegerile pentru Primăria Moscovei, a afirmat în mod repetat că acuzaţiile împotriva sa sunt un complot al Kremlinului pentru a-l îndepărta de pe scena politică.

Navalnîi a fost condamnat în iulie 2013 la cinci ani de închisoare pentru fraudă, însă pedeapsa a fost ulterior suspendată. Ulterior, alte pedepse au fost pronunţate împotriva sa, inclusiv în cazul Yves Rocher.

Marţi, justiţia rusă a confirmat în apel pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare la care opozantul rus a fost condamnat în primă instanţă în decembrie în cazul Yves Rocher.

El şi fratele său au fost declaraţi vinovaţi pentru că au deturnat 27 de milioane de ruble (384.000 de euro) în detrimentul filialei ruse a Yves Rocher. Ei au fost condamnaţi şi la plata unor indemnizaţii de 4,4 milioane de ruble (aproximativ 63.200 de euro) firmei.

Tribunalul a precizat că ziua începerii executării pedepsei de către Aleksei Navalnîi va fi considerată ca fiind 28 februarie 2014, când opozantul a fost plasat în arest la domiciliu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici