Alţi doi agenţi au demisionat din Secret Service, în urma scandalului de prostituţie din Columbia

Doi agenţi ai Secret Service au demisionat din această poliţie de elită care îl apără pe preşedintele american Barack Obama, în urma scandalului de prostituţie din Columbia, în timp ce un al treilea este în curs de concediere, au transmis marţi surse oficiale.

471 afișări
Imaginea articolului Alţi doi agenţi au demisionat din Secret Service, în urma scandalului de prostituţie din Columbia

Alţi doi agenţi au demisionat din Secret Service, în urma scandalului de prostituţie din Columbia

"Alţi doi angajaţi au fost achitaţi de orice acuzaţii privind abateri grave dar se vor confrunta cu măsuri în plan administrativ", a declarat şeful adjunct al Secret Service, Paul Morrissey, într-un comunicat.

Cu puţin timp înainte, un ofiţer fusese deja concediat.

Unui alt angajat i-a fost retras de asemenea marţi permisul de securitate, o etapă care poate conduce la concediere, a adăugat Morrissey.

În total, nouă agenţi ai Secret Service şi-au pierdut locul de muncă sau au părăsit poliţia de elită în urma acestui episod în care aceştia sunt acuzaţi că au invitat 20 de prostituate la hotelul din Carthagena, la mijlocul lunii aprilie în Columbia, unde pregăteau sosirea lui Barack Obama pentru summitul Americilor.

Până acum 12 agenţi au fost implicaţi în acest scandal şi au fost supuşi unei anchete. După anunţul de marţi, toate cazurile au fost abordate.

Însă Morrissey a subliniat că Secret Service "nu va evita să ia măsurile necesare dacă noi informaţii cu privire la aceşti indivizi vor vedea lumina zilei".

Doisprezece membri ai Armatei, dintre care o persoană de la Agenţia de comunicaţii a Casei Albe, au fost de asemenea anchetaţi de Pentagon.

Barack Obama i-a numit marţi "idioţi" pe agenţii Secret Service care frecventau prostituate, salutând în acelaşi timp profesionalismul acestei grupări de elită. "Băieţii de la Secret Service fac întradevăr o muncă incredibilă. Mă protejează pe mine, le protejează pe fetele mele", a declarat Obama, în cadrul înregistrării unei emisiuni de televiziune la Chapel Hill (Carolina de Nord, sud-est) unde urma să ţină un discurs în faţa elevilor.

"Nu trebuie ca o mână de idioţi să ne facă să uităm de munca" celorlalţi agenţi, a explicat Obama. "Nu ştiu la ce se gândeau. Acesta este motivul pentru care nu mai sunt acum acolo", a concluzionat acesta.

Este prima dată în nouă zile când Obama abordează acest subiect.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici