AstraZeneca a anunţat că livrările vaccinului său vor fi mai mici decât planificase, din cauza unor probleme apărute la una dintre fabricile sale

  • Livrările vaccinului AstraZeneca / Oxford către Europa, sub rezerva aprobării acestuia, vor fi mai mici decât se aştepta, din cauza unei „scăderi a randamentului” la una dintre fabricile sale.
  • Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat pe 12 ianuarie că a primit o cerere de autorizare pentru vaccinul AstraZeneca / Oxford împotriva noului coronavirus.
  • Comisia Europeană a rezervat iniţial până la 400 de milioane de doze din acest vaccin.
4293 afișări
Imaginea articolului AstraZeneca a anunţat că livrările vaccinului său vor fi mai mici decât planificase, din cauza unor probleme apărute la una dintre fabricile sale

Foto: Profimedia

Livrările vaccinului AstraZeneca / Oxford către Europa, sub rezerva aprobării acestuia, vor fi mai mici decât se aştepta, din cauza unei „scăderi a randamentului” la un loc de producţie, a declarat vineri grupului britanic, relatează Le Figaro.
 
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat pe 12 ianuarie că a primit o cerere de autorizare pentru vaccinul AstraZeneca / Oxford împotriva noului coronavirus. Agenţia a indicat apoi că ar putea lua o decizie pe 29 ianuarie. 
 
Deşi nu există un interval de timp preconizat pentru începerea livrărilor noastre de vaccinuri, dacă primim aprobare în Europa, volumele iniţiale vor fi mai mici decât se prognozase iniţial din cauza randamentului mai mic la o fabrică din lanţul nostru european de aprovizionare,” a declarat un purtător de cuvânt al companiei AstraZeneca.
 
Comisia Europeană a rezervat iniţial până la 400 de milioane de doze din acest vaccin. "Vom furniza zeci de milioane de doze în februarie şi martie către Uniunea Europeană şi vom continua să creştem volumele de producţie," a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a specifica cantităţile exacte. 
 
”AstraZeneca a confirmat astăzi în cadrul şedinţei comitetului de conducere cu statele membre că va avea loc o modificare a programului său de livrare,” a declarat şi Stefan De Keersmaecker, purtător de cuvânt al Comisia Europeană pe probleme de sănătate. "Încercăm să aflăm mai multe," a adăugat el.
 
Uniunea Europeană şi EMA sunt presate ca să aprobabe mai repede noul vaccin împotriva coronavirusului. Vaccinul AstraZeneca / Oxford are avantajul de a fi mai ieftin de produs decât cel al rivalilor săi. De asemenea, este mai uşor de depozitat şi transportat, în special faţă de cel de la Pfizer / BioNTech care trebuie păstrat la temperaturi foarte scăzute (-70 ° C). Vaccinul Oxford / AstraZeneca este un vaccin „vector viral” care ia ca purtător un alt virus (un adenovirus de cimpanzeu) transformat şi adaptat pentru a combate Covid-19.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici