Cei cinci suspecţi au fost inculpaţi pentru tulburarea liniştii publice, iar unul dintre suspecţi a mai fost incuplat şi pentru vătămare corporală gravă.
Persoanele arestate au între 17 şi 24 de ani, a mai comunicat poliţia.
Trei alte persoane reţinute în cursul ultimelor două zile au rămas în custodia poliţiei.
Poliţia a reţinut un total de nouă persoane pentru o serie de fapte, inclusiv sub suspiciunea de tentativă de omor.
În urma atacului, solicitantul de azil a fost internat la spital cu fracturi craniene şi un cheag de sânge pe creier.
Până la 20 de persoane au participat la atacul asupra unui azilant kurdo-iranian în vârstă de 17 ani, care a fost atacat vineri seara în timp ce aştepta autobuzul în apropierea unui local din zona Croydon, în sudul Londrei, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.
Gary Castle, un oficial din cadrul poliţiei britanice, a declarat că informaţiile disponibile indică faptul că suspecţii l-au întrebat pe tânăr de unde este şi după ce au stabilit că este un solicitant de azil au început să-l lovească.
Citeşte şi: Germania avertizează Marea Britanie că va putea avea acces la piaţa UE doar respectând principiile fundamentale/ Dacă Londra va încerca negocieri bilaterale, UE va schimba tonul
Citeşte şi: Donald Tusk: UE nu intenţionează sancţionarea Marii Britanii, întrucât Brexit va fi „suficient de punitiv”/ Bruxelles-ul va negocia cu Guvernul de la Londra mai puţin de un an configurarea viitoarei relaţii bilaterale
Citeşte şi: Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: Nu a fost o zi bună nici pentru UE, nici pentru Londra. Brexit poate spori unitatea europenilor
Citeşte şi: Ministru britanic: Londra nu ameninţă UE în ceea ce priveşte cooperarea în domeniul securităţii
Citeşte şi: Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Marea Britanie/ Manfred Weber: De acum înainte contează doar interesele statelor membre. Antonio Tajani: Londra nu poate lua decizii unilaterale
Citeşte şi: VIDEO Ambasadorul britanic la UE i-a înmânat lui Donald Tusk SCRISOAREA prin care se declanşează procedura BREXIT/ Theresa May, discurs de confirmare în Parlamentul de la Londra
Citeşte şi: Mihail Drăghici, editorialist MEDIAFAX: Brexit a generat criză constituţională la Londra, cu riscul destrămării Marii Britanii
Citeşte şi: Ministru britanic: Londra are un „plan de urgenţă vast” în cazul neajungerii la un acord Brexit cu Uniunea Europeană