Bătaie între femei în Parlamentul afgan - VIDEO

Două deputate din Parlamentul afgan au avut o dispută violentă, marţi, în urma unei discuţii despre atacurile cu rachete din Pakistan, relatează CNN. Nazifa Zaki, fost general de armată, a aruncat cu pantoful în colega sa Hamida Ahmadzai, potrivit unei înregistrări video din Parlament.

862 afișări
Imaginea articolului Bătaie între femei în Parlamentul afgan - VIDEO

Bătaie între femei în Parlamentul afgan

Aceasta a fost postată online pe Internet şi o prezintă pe Zaki părăsindu-şi ulterior locul şi îndreptându-se spre Ahmadzai, care aruncă o sticlă cu apă în momentul în care Zaki se apropie. Aceasta din urmă o loveşte pe Ahmadzai şi cele două încep să se bată.

Arian Yoon, o altă femeie parlamentar, a declarat că Zaki a lovit-o pe Ahmadzai în faţă.

Alţi membri ai Parlamentului au întrerupt rapid bătaia.

Discuţia de la care a pornit disputa a degenerat în momentul în care una dintre coaliţiile parlamentare a vrut să îl convoace pe preşedintele Hamid Karzai în legătură cu atacurile cu rachetă şi artilerie din Pakistan. Ahmadzai a cerut ca cei doi vicepreşedinţi ai ţării să fie convocaţi. Acesta a fost momentul în care Zaki a atacat, a declarat Yoon.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici