Berlusconi glumeşte despre petrecerile "bunga bunga" la o conferinţă cu premierul israelian - VIDEO

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a glumit luni pe tema petrecerilor "bunga bunga" de la vila sa, la începutul unei conferinţe de presă cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu.

990 afișări
Imaginea articolului Berlusconi glumeşte despre petrecerile "bunga bunga" la o conferinţă cu premierul israelian - VIDEO

Berlusconi glumeşte despre petrecerile "bunga bunga" la o conferinţă cu premierul israelian (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vorbind despre un tablou din secolul al XIX-lea din spatele lor, care îl reprezintă pe Apollo cântând la liră înconjurat de nouă muze, Il Cavaliere a observat: "Este bunga bunga din anul 1811".

"Autoironia este întotdeauna importantă", a declarat şeful Guvernului în vârstă de 74 de ani, judecat pentru că a plătit pentru o relaţie sexuală cu o tânără de 17 ani şi că ulterior a profitat de funcţia sa pentru a disimula scandalul.

Potrivit anchetei, la vila lui Berlusconi din Arcore, în apropiere de Milano, ar fi avut loc orgii, cu femei goale dansând în jurul său.

Ruby, tânăra dansatoare de club din centrul procesului, le-ar fi spus anchetatorilor că premierul ar fi numit el însuşi petrecerile "bunga bunga".

În cursul conferinţei de presă, Benjamin Netanyahu s-a arătat liric pe tema bogăţiilor artistice din Italia, mărturisindu-şi bucuria de a merge în piaţa Navona şi de a admira faimoasa fântână a sculptorului din secolul al XVII-lea Gian Lorenzo Bernini.

Abia după un lung şir de complimente cei doi politicieni au abordat subiectul conflictului israeliano-palestinian.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici