Biden vrea continuarea negocierilor cu Rusia, dar avertizează asupra consecinţelor atacării Ucrainei

Statele Unite şi Germania, alături de aliaţi şi parteneri vor continua eforturile diplomatice cu Rusia, a declarat preşedintele american, Joseph Biden, în cursul conferinţei de presă organizate împreună cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.

603 afișări
Imaginea articolului Biden vrea continuarea negocierilor cu Rusia, dar avertizează asupra consecinţelor atacării Ucrainei

"Germania şi Statele Unite, împreună cu aliaţii şi cu partenerii colaborează strâns pentru a obţine soluţii diplomatice. Am stabilit clar că suntem pregătiţi să continuăm cu bună-credinţă discuţiile cu Rusia. Şi Germania a asumat rolul de coordonator al eforturilor de reducere a tensiunilor şi a încurajat dialogul în Formatul Normandia", a declarat Joseph Biden, potrivit postului CNN şi cotidianului The Guardian.

Anterior, la începerea întâlnirii cu Olaf Scholz, liderul de la Casa Albă a afirmat că Statele Unite şi Germania "depun eforturi coordonate pentru a împiedica o agresiune rusă în Europa".

"Dacă Rusia optează să invadeze din nou Ucraina, noi suntem pregătiţi şi întreaga Alianţă Nord-Atlantică este pregătită. Vor fi consecinţe rapide şi severe. Nu există nicio temă de importanţă mondială în care Germania şi Statele Unite să nu colaboreze. Avem un set puternic de sancţiuni care vor demonstra determinarea internaţională, vor fi consecinţe severe dacă Rusia încalcă suveranitatea Ucrainei. Mulţumesc Germaniei şi tuturor partenerilor din Europa de Est şi din Uniunea Europeană pentru eforturile unitare", a subliniat Joseph Biden după întrevedere, insistând totuşi pentru găsirea unei soluţii diplomatice.

Preşedintele SUA a avertizat că, în cazul unei invazii ruse, proiectul gazoductului Nord-Stream 2, între Rusia şi Germania, nu va deveni operaţional. "Nu va mai exista Nord Stream 2, îl vom opri", a insistat Biden. Întrebat dacă Olaf Scholz şi-a dat acordul în acest sens, Biden a răspuns: "Vă garantez că vom putea face acest lucru".

"Ne pregătim intens sub toate aspectele pentru a putea impune sancţiuni dacă va exista o agresiune militară împotriva Ucrainei. Vom fi uniţi, vom acţiona împreună, vom aplica măsurile necesare. Va fi un preţ mare pentru Rusia", a declarat, la rândul său, Olaf Scholz.

"Suntem într-o situaţie foarte dificilă. Există o ameninţare militară la adresa Ucrainei şi nu putem menţine tăcerea în legătură cu acest lucru. Observăm un număr mare de militari de-a lungul frontierelor Ucrainei, iar acest lucru reprezintă o ameninţare gravă pentru securitatea Europei, de aceea este foarte important să acţionăm împreună", a subliniat Olaf Scholz.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici