Bill Clinton se imaginează candidat la preşedinţie în Franţa sau Irlanda

Fostul preşedinte american Bill Clinton a declarat, miercuri, că se imaginează candidat la alegerile prezidenţiale din Franţa sau Irlanda, recunoscând totuşi zâmbind că franceza sa proastă nu i-ar permite să câştige în Hexagon.

197 afișări
Imaginea articolului Bill Clinton se imaginează candidat la preşedinţie în Franţa sau Irlanda

Bill Clinton se imaginează candidat la preşedinţie în Franţa sau Irlanda

"Singurele două ţări în care m-aş putea prezenta pentru a fi ales la preşedinţie sunt Irlanda, dacă m-aş instala şi aş cumpăra o casă, deoarece aici aş putea candida graţie ascendenţei mele irlandeze", şi în Franţa "pentru că m-am născut în Arkansas, care face parte din teritoriile cedate când a fost vândută Louisiana" de către Franţa Statelor Unite în 1803, a explicat el pentru AFP.

"Orice persoană născută într-un loc din lume care a făcut parte din imperiul francez, dacă se instalează în Franţa şi trăieşte acolo şase luni şi vorbeşte franceză, poate candida la preşedinţia ţării", a continuat Clinton, în vârstă de 66 de ani, care a fost preşedintele Statelor Unite din 1993 până în 2001.

Un sondaj teoretic privind şansele sale de a câştiga cursa pentru palatul Elysée îl credita, în urmă cu câţiva ani, cu "rezultate bune", a subliniat el, în cadrul acestui interviu realizat cu ocazia reuniunii fundaţiei sale, Clinton Global Initiative, la New York.

"Şi mi-am spus: este foarte bine. Dar este mai bine decât aş putea face vreodată, deoarece odată ce vor auzi franceza mea proastă cu accent sudist, aş ajunge la procente cu adevărat mici şi într-o săptămână aş fi fript", a conchis democratul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici