Canicula face victime în centrul SUA: 13 persoane au murit şi zeci de locuitori au cerut asistenţă medicală

Un val de căldură asociat cu o umiditate crescută a provocat moartea a 13 persoane în centrul Statelor Unite, potrivit presei americane.

262 afișări
Imaginea articolului Canicula face victime în centrul SUA: 13 persoane au murit şi zeci de locuitori au cerut asistenţă medicală

Fântâni arteziene (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Serviciul Naţional de Meteorologie a emis avertizări de caniculă pentru 18 state, din Montana până în Texas şi West Virginia, indicele de căldură ajungând până la 38 de grade Celsius. Valul de caniculă ar urma să se deplaseze spre est în următoarele zile, informează BBC News Online.

Peste o mie de recorduri de căldură au fost depăşite luna aceasta în Statele Unite, au declarat oficiali americani.

În următoarele zile, o "combinaţie de temperaturi foarte ridicate şi umiditate crescută va crea indici de căldură periculoşi în centrul SUA", a afirmat Administraţiaa Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA).

Poliţia de frontieră americană a precizat că temperaturile ridicate sunt de asemenea responsabile pentru creşterea numărului deceselor înregistrate în rândul imigranţilor ilegali care încearcă să treacă graniţa din Mexic.

Mai multe drumuri din Oklahoma au crăpat din cauza caniculei, iar zeci de locuitori ai statului au cerut asistenţă medicală în ultimele zile.

Meteorologii au precizat că temperaturile neobişnuit de mari vor continua până la sfârşitul lunii. Căldura provoacă în medie moartea a 162 de persoane anual, în Statele Unite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici