Casa Albă monitorizează cazul incidentului armat din California

  • Preşedinţia SUA monitorizează cazul incidentului armat din California.
  • Casa Albă: "Continuăm să menţinem contactele apropiate cu autorităţile locale şi să oferim asistenţă dacă este necesar".
  • Cel puţin opt persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite în atacul armat din California.
333 afișări
Imaginea articolului Casa Albă monitorizează cazul incidentului armat din California

Casa Albă monitorizează cazul incidentului armat din California

Preşedinţia SUA a anunţat, miercuri seară, că monitorizează cazul incidentului armat produs în statul California şi poate oferi asistenţă dacă va fi necesar, informează CNN.

„Casa Albă monitorizează situaţia, inimile noastre sunt la victime şi la familiile acestora. Ştiu că oficiali locali au discutat public această problemă şi există o investigaţie în curs. Continuăm să menţinem contactele apropiate cu autorităţile locale şi să oferim asistenţă dacă este necesar", a declarat Karine Jean-Pierre, un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Autorităţile din California au anunţat că nu mai există niciun risc iminent în oraşul californian San Jose.

Cel puţin opt persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite în atacul armat produs miercuri la un centru de coordonare a traficului feroviar din oraşul San Jose.

Presupusul autor al atacului a fost împuşcat mortal de poliţie, a confirmat Russell Davis, şeful Departamentului Şerifilor din comitatul Santa Clara.

Autorităţile americane încearcă să afle motivul atacului produs la sediul Autorităţii pentru Transporturi Feroviare responsabilă de zona Santa Clara.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici