CAZUL BETTENCOURT: Judecătorul francez care l-a inculpat pe Sarkozy, ameninţat cu moartea

O scrisoare de ameninţare, conţinând muniţie, vizându-l pe judecătorul de instrucţie francez Jean-Michel Gentil, cel care l-a inculpat pe fostul preşedinte Nicolas Sarkozy în cazul Bettencourt, a fost primită miercuri la Parchetul Bordeaux, anunţă surse concordante.

260 afișări
Imaginea articolului CAZUL BETTENCOURT: Judecătorul francez care l-a inculpat pe Sarkozy, ameninţat cu moartea

Nicolas Sarkozy (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ameninţările au fost dezvăluite de către Sindicatul magistraturii (SM). Mai mulţi membri din cadrul acestuia au fost vizaţi de această scrisoare, confirmată şi de alte surse.

Într-un comunicat, SM anunţă "că, în urma unor declaraţii de indignare, chiar injurioase, din partea anumitor politicieni, după inculparea lui Nicolas Sarkozy, în urma punerii în discuţie a imparţialităţii unuia dintre magistraţi însărcinaţi cu dosarul (Gentil) de către Thierry Herzog, avocatul lui Nicolas Sarkozy, acest magistrat a primit astăzi (miercuri) o scrisoare ce conţine cartuşe oarbe, ameninţându-l în mod clar cu moartea pe el, rude ale sale şi membri ai Sindicatului Magistraturii, din care ar face parte".

Un purtător de cuvânt al judecătorului Gentil a precizat că scrisoarea, ce conţinea "ameninţări specifice" vizându-l pe "domnul Gentil şi alţi magistraţi", a sosit pe adresa Parchetului Bordeaux, "care a fost nevoit să demareze urgent o anchetă preliminară" şi a sesizat poliţia, a anunţat altă sursă. Această scrisoare conţinea "muniţie pentru armament de război", potrivit acestor surse.

Parchetul Bordeaux nu a putut să fie contactat, pentru comentarii, miercuri seara.

Scrisoarea, a declarat această altă sursă pentru AFP, era adresată "domnului Gentil de la Sindicatul Magistraturii", deşi acesta nu face parte din sindicat, şi îl acuză că "depăşit pragul ireparabilului".

Sindicatul, care se declară de stânga, este calificat drept un "grupuscul de judecători roşii revoluţionari, totalitari, înfuriaţi şi angajaţi politic".

"Sunteţi bine protejat fizic", îi spune autorul judecătorului, "dar unul de-ai dumneavoastră va dispărea". În scrisoare se precizează că aceste "cartuşe sunt oarbe, în aşteptarea intervenţiilor noastre" şi că laboratoarele de expertiză nu vor reuşi să găsească urma autorilor acestor scrisori.

Potrivit site-ului Sud Ouest.fr, cei doi colegi ai judecătorului, Cécile Ramonatxo şi Valérie Noël, au primit şi ei scrisori de ameninţare, o informaţie neconfirmată până miercuri seara.

În comunicatul emis, SM notează că "violenţa declaraţiilor «gardei apropiate» fostului preşedinte şi acţiunea de decredibilizare a justiţiei la care aceasta s-a livrat nu pot decât să provoace neînţelegere în rândul cetăţenilor, pierderea încrederii în instituţia judiciară şi, în fine, o dezlănţuire a urii faţă de magistraţi însărcinaţi să facă dreptate".

Gentil şi cei doi colegi ai săi l-au inculpat pe Sarkozy pentru abuzarea de slăbiciunea Lilianei Bettencourt joia trecută.

Această decizie a provocat comentarii deosebit de virulente ale unei părţi importante a opoziţiei, în special ale fostului consilier al fostului preşedinte Henri Guaino, pe care Gentil a hotărât să îl dea în judecată pentru aceste afirmaţii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici