Cel puţin şapte morţi în urma unui atac sinucigaş ce a vizat sediul comisiei electorale libiene de la Tripoli

Un grup de militanţi au atacat sediul comisiei electorale libiene de la Tripoli, au declarat un purtător de cuvânt al autorităţilor, precizând că cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa, informează agenţia de ştiri Reuters.

217 afișări
Imaginea articolului Cel puţin şapte morţi în urma unui atac sinucigaş ce a vizat sediul comisiei electorale libiene de la Tripoli

Cel puţin şapte morţi în urma unui atac sinucigaş ce a vizat sediul comisiei electorale libiene de la Tripoli

Un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer în incinta clădirii, iar alţii au incendiat o parte din clădire, a mai declarat Khaled Omar, purtător de cuvânt al comisiei electorale.

Oficialul a precizat că trei angajaţi ai comisiei şi patru membri ai forţelor de securitate şi-au pierdut viaţa în cursul atentatului.

Comisia electorală se ocupa de înregistrarea votanţilor înainte de noile alegeri programate să se desfăşoare în Libia, despre care ONU speră că vor putea fi organizate până la finalul acestui an.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici