Castaner, în vârstă de 51 de ani, ocupă în prezent funcţiile de secretar de stat pentru Relaţia cu Parlamentul şi purtător de cuvânt al Guvernului francez.
Singurul candidat pentru această funcţie, Christophe Castaner a fost ales lider de partid cu un mandat de trei ani de către un colegiu format din miniştri, comitetul executiv şi alţi 200 de delegaţi – care au reprezentat cei aproximativ 380.000 de membri ai LREM.
„Nu este un vis, nu este o ambiţie, este o şansă, o onoare, este o datorie. Promit să nu fiu liderul unei mişcări, ci un organizator care facilitează şi care va transmite vocile tuturor adepţilor noştri. Votul vostru nu îmi dă drepturi, doar responsabilităţi”, a spus Castaner.
Un grup format din 100 de membri ai La Republique En Marche! au publicat o scrisoare deschisă în care şi-au anunţat demisia şi au susţinut că partidului îi lipseşte democraţia internă şi a fost consumat de uneltiri politice, iar conducerea este plină de „dispreţ şi aroganţă”.
De profesie avocat, Christophe Castaner a fost deputat socialist şi s-a alăturat campaniei pro-europene din 2016 a centristului Emmanuel Macron pentru alegerile prezidenţiale.
Citeşte şi: Submarinul militar dispărut în Atlantic: Au fost detectate semnale de urgenţă prin satelit/ Cei 44 de membri ai echipajului au provizii şi resurse de oxigen doar pentru câteva zile
Citeşte şi: REFERENDUM în Republica Moldova: Dorin Chirtoacă află astăzi dacă va fi demis sau nu din funcţia de primar al Chişinăului/ Ce se întâmplă dacă va fi revocat
Citeşte şi: SUA ameninţă cu închiderea Ambasadei palestiniene cerând relansarea negocierilor de pace directe cu Israelul/ Mahmud Abbas avertizează că va suspenda orice contact
Citeşte şi: Donald Trump o numeşte „ratată” pe Hillary Clinton, care îl consideră „ruşine” pentru funcţia de preşedinte
Citeşte şi: Mugabe „este pregătit să moară în numele corectitudinii”. Dezvăluirile nepotului preşedintelui din Zimbabwe
Citeşte şi: Liderii catalani Carles Puigdemont şi Oriol Junqueras au fost incluşi pe listele electorale