CoE denunţă imobilizări în cămăşi de forţă, sodomizări şi strangulări în închisori din Ucraina

Comitetul împotriva torturii al Consiliului Europei (CoE) evocă un "număr considerabil" de cazuri de rele tratamente sau tortură - imobilizări în cămăşi de forţă, sodomizări, strângerea de abdomen cu o coardă - raportate de către deţinuţi din Ucraina, într-un raport publicat marţi.

434 afișări
Imaginea articolului CoE denunţă imobilizări în cămăşi de forţă, sodomizări şi strangulări în închisori din Ucraina

CoE denunţă imobilizări în cămăşi de forţă, sodomizări şi strangulări în închisori din Ucraina (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Comitetul vorbeşte despre "descoperiri foarte îngrijorătoare" în acest raport pe care l-a întocmit în urma ultimei vizite, în septembrie, în două închisori ucrainene din regiunea Harkov - coloniile numerele 25 şi 100 - şi publică observaţiile preliminare de după vizită.

Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT) evocă cazuri raportate de "bătăi crunte, sodomizări cu tonfa şi utilizarea cămăşii de forţă (asupra deţinuţilor), strângerea abdomenului cu o coardă până când deţinuţii defechează".

Aceste observaţii au fost făcute publice pe site-ul CPT cu acordul Guvernului de la Kiev.

Într-unul dintre cele două centre - colonia 25 -, delegaţia anunţă că a primit "un număr considerabil de acuzaţii de rele tratamente fizice grave şi/sau de torturare a deţinuţilor de către ofiţerii închisorii".

"Deşi cazurile de tortură par să nu fie răspândite, delegaţia a avut impresia clară că cele două instituţii erau gestionate în baza unui sistem de intimidare şi violenţă", subliniază Comitetul.

"Delegaţia a fost izbită de amosfera de frică generală" care domnea în aceste două instituţii, insistă organismul în acest document.

Comitetul relevă "marea reticenţă" de a vorbi a deţinuţilor. Mai mulţi dintre ei au refuzat să stea de vorbă cu delegaţia, după ce au fost abordaţi de către supraveghetori.

Delegaţia îndeamnă autorităţile de la Kiev să lanseze o anchetă independentă pentru a înţelege modul cum funcţionează aceste două închisori şi să adopte măsuri adecvate pentru a se asigura că deţinuţii nu sunt supuşi unor represalii după ce depun mărturie.

Kievul are la dispoziţie un termen de două luni pentru a comunica CPT un raport detaliat cu măsurile angajate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici