Comisia Europeană lansează Centrul european pentru transparenţa algoritmilor

Comisia Europeană lansează marţi, la Sevilla, în Spania, Centrul european pentru transparenţa algoritmilor, care va avea un rol important în cadrul Regulamentului privind serviciile digitale.

202 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană lansează Centrul european pentru transparenţa algoritmilor

Sursa foto: Twitter

La evenimentul de lansare vor participa reprezentanţi ai instituţiilor UE, ai mediului academic, ai societăţii civile şi ai industriei, care vor discuta despre principalele provocări şi importanţa, la nivel societal, a supravegherii modului în care sunt utilizate sistemele algoritmice.

Potrivit unui comunicat al CE, Regulamentul privind serviciile digitale impune cerinţe de gestionare a riscurilor pentru întreprinderile desemnate de Comisia Europeană drept platforme online foarte mari şi motoare de căutare online foarte mari. În acest cadru, platformele desemnate vor trebui să identifice, să analizeze şi să atenueze o gamă largă de riscuri sistemice pe platformele lor, de la modul în care conţinutul ilegal şi dezinformarea pot fi amplificate prin intermediul serviciilor lor şi până la impactul asupra libertăţii de exprimare sau a libertăţii mass-mediei. În mod similar, trebuie evaluate şi atenuate riscurile specifice legate de violenţa online bazată pe gen şi de protejarea minorilor în mediul online şi a sănătăţii lor mintale, arată CE.

Planurile de atenuare a riscurilor prezentate de platformele şi motoarele de căutare desemnate vor face obiectul unui audit independent şi al unei supravegheri de către Comisia Europeană.

Centrul european pentru transparenţa algoritmilor (ECAT) va furniza Comisiei expertiză tehnică şi ştiinţifică internă pentru a se asigura că sistemele algoritmice utilizate de platformele online foarte mari şi de motoarele de căutare foarte mari respectă cerinţele de gestionare şi de atenuare a riscurilor, precum şi de transparenţă prevăzute în Regulamentul privind serviciile digitale. Este vorba, printre alte sarcini, despre efectuarea de analize tehnice şi evaluări ale algoritmilor.

În cadrul unei echipe interdisciplinare, oameni de ştiinţă în domeniul datelor, experţi în domeniul IA, oameni de ştiinţă din domeniul social şi experţi în domeniul juridic îşi vor reuni competenţele pentru a evalua funcţionarea sistemelor algoritmice şi vor propune bune practici pentru a atenua impactul acestora. Acest lucru va fi esenţial pentru a asigura analiza aprofundată a rapoartelor privind transparenţa şi a autoevaluării riscurilor prezentate de întreprinderile desemnate şi pentru inspectarea sistemelor lor ori de câte ori Comisia solicită acest lucru. Această misiune nu ar putea fi realizată în lipsa unei capacităţi adecvate de cercetare şi prospecţie – elemente inerente abordării ECAT”, se arată în comunicat.

Regulamentul privind serviciile digitale a intrat în vigoare la 16 noiembrie 2022. Platformele şi motoarele de căutare au trebuit să publice numărul lunar de utilizatori activi până la 17 februarie 2023. În prezent, Comisia analizează datele publicate pentru a desemna platformele online foarte mari şi motoarele de căutare online foarte mari; acestea vor avea la dispoziţie patru luni de la data desemnării pentru a se conforma tuturor obligaţiilor prevăzute în Regulamentul privind serviciile digitale şi, în special, pentru a-şi prezenta prima evaluare a riscurilor. Până la 17 februarie 2024, Regulamentul privind serviciile digitale se va aplica tuturor serviciilor intermediare; până la aceeaşi dată, statele membre trebuie să desemneze coordonatori ai serviciilor digitale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici