Compania Johnson&Johnson a decis să retragă de pe piaţă protezele de şold

Johnson&Johnson a decis să retragă de pe piaţă protezele de şold, la mai bine de doi ani după ce Administraţia pentru Alimentaţie şi Medicamente din SUA a început să primească plângeri din partea unor persoane, care reclamau calitatea acestor implanturi, relatează The New York Times.

218 afișări

DePuy Orthopaedics, unitatea Johnson&Johnson care producea protezele, retrage de pe piaţă două tipuri de implanturi, după ce mulţi pacienţi au avut nevoie de o a doua operaţie de şold.

Conducerea Johnson&Johnson a trebuit să retragă de pe piaţă în ultimii ani unele din cele mai bine vândute produse ale sale, inclusiv siropul Tylenol şi lentilele de contact Acuvue din Japonia şi alte state din Asia şi Europa.

Totodată, Administraţia pentru Alimentaţie şi Medicamente a trimis, săptămâna aceasta, o scrisoare companiei, în care avertizează privind comercializarea, în mod ilegal, a unui aparat neautorizat pentru afecţiuni la genunchi şi privind vânzarea neautorizată a unei proteze pentru şold.

Potrivit The New York Times, compania retrage modelele ASR XL Acetabular System şi implantul parţial ASR Hip Resurfacing System.

Aproximativ 93.000 de astfel de proteze au fost făcute la nivel mondial, potrivit DePuy.

Reprezentanţii unităţii au precizat că majoritatea protezelor de tip ASR au fost de succes, însă au sfătuit pacienţii care au beneficiat de modelele retrase de pe piaţă să facă o vizită la chirurg pentru evaluare şi să se monitorizeze anual.

Aceste proteze pentru implant sunt făcute exclusiv din metal, însă acesta se poate deforma, provocând inflamări sau răni ale ţesuturilor.

DePuy Orthopaedics a avut, în 2009, vânzări de aproximativ 5,4 miliarde de dolari, potrivit rapoartelor Johnson&Johnson.

Johnson&Johnson deţine peste 250 de companii în 60 de ţări.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici