Cum ar fi încercat Rusia să spioneze la Davos cu ajutorul unor „instalatori” / Reacţia Moscovei

Oficialii elveţieni au dejucat o presupusă operaţiune rusă de spionaj care implica folosirea unor agenţi deghizaţi în instalatori la Davos, locul unde în acest moment se desfăşoară Forumul Economic Mondial, a relatat un cotidian local, însă informaţiile nu au fost confirmate de Poliţie.

3665 afişări
Imaginea articolului Cum ar fi încercat Rusia să spioneze la Davos cu ajutorul unor „instalatori” / Reacţia Moscovei

Pare scenariu de film cu buget ieftin. Cum ar fi încercat Rusia să spioneze la Davos cu ajutorul unor „instalatori”

Potrivit cotidianului Tages-Anzeiger, citat de site-ul agenţiei Reuters, doi cetăţeni ruşi au fost verificaţi de Poliţia elveţiană în luna august 2019 în staţiunea elveţiană Davos. Cei doi au prezentat paşapoarte diplomatice şi ulterior au părăsit ţara, au precizat jurnaliştii.

Poliţia din cantonul Grisons a confirmat că cei doi ruşi au prezentat paşapoarte diplomatice ruse, însă nu a găsit niciun motiv să-i reţină. De asemenea, autorităţile elveţiene au afirmat că nu s-a găsit nicio conexiune între vizita lor şi Forumul Economic Mondial.

"Este adevărat că am verificat doi cetăţeni ruşi la Davos şi s-au identificat cu paşapoarte diplomatice, dar nu am putut stabili niciun motiv pentru a-i reţine. Li s-a permis să plece", a spus un purtător de cuvânt al poliţiei cantonale, adăugând că autorităţile nu i-au identificat niciodată pe bărbaţi ca fiind instalatori.

Un reprezentant al Ambasadei ruse la Berna a respins informaţiile vehiculate de cotidianul Tages-Anzeiger.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
elveţia,
spionaj,
rusia

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici