Cutremur de suprafaţă în Italia/Numeroase clădiri au fost evacuate, traficul feroviar, oprit

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 4,3 grade s-a produs, joi, în regiunea Calabria, în sudul Italiei, fiind simţit puternic la nivel zonal, iar multe clădiri rezidenţiale şi de birouri au fost evacuate.

1541 afișări
Imaginea articolului Cutremur de suprafaţă în Italia/Numeroase clădiri au fost evacuate, traficul feroviar, oprit

Potrivit Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie din Italia, cutremurul de 4,3 grade a avut loc la ora locală 10.19 (11.19, ora României), în Marea Tireniană, în largul coastelor Calabriei.

Cutremurul s-a produs la adâncimea de doar zece kilometri şi a fost simţit puternic în zonele Catanzaro, Vibo Valenzia şi Reggio di Calabria.

Numeroase imobile rezidenţiale, şcoli şi clădiri de birouri au fost evacuate, iar multe persoane au intrat în panică din cauza seismului, conform agenţiei ANSA.

Traficul feroviar a fost oprit în regiunea Calabria şi sunt verificate liniile ferate şi cablurile de înaltă tensiune.

„Serviciul Protecţiei Civile s-a activat imediat după cutremur şi sunt efectuate verificări în localităţile situate cel mai aproape de epicentru. Din fericire, nu au fost semnalate daune materiale semnificative sau persoane rănite. Situaţia este sub control", a declarat Roberto Occhiuto, preşedintele regiunii Calabria, citat de cotidianul La Repubblica.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici