Data la care Consiliul UE vrea să poarte negocieri cu echipa PE, care o susţine pe Kovesi, pentru şefia Parchetului European

Consiliul UE ar fi propus Parlamentului European ca pe 20 martie să fie întâlnirea pentru o primă rundă de negocieri cu echipa PE , în vederea unei decizii privind şefia Parchetului European, pentru care candidează şi Laura Codruţa Kovesi, a declarat Gabriela Zoană, joi, pentru MEDIAFAX.

2265 afișări
Imaginea articolului Data la care Consiliul UE vrea să poarte negocieri cu echipa PE, care o susţine pe Kovesi, pentru şefia Parchetului European

Data la care Consiliul UE va vrea negocieri cu echipa PE, care o susţine pe Kovesi, pentru şefia Parchetului European

„Sunt discuţii în Parlamentul European conform cărora Consiliul UE ar fi propus data de 20 martie, însă la momentul acesta Parlamentul nu a dat un răspuns şi nu se ştie încă data primei negocieri”, a afirmat, joi, pentru MEDIAFAX, europarlamentarul PSD Gabriela Zoană.

Echipa de negociere a Parlamentului European este compusă din preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei LIBE, Claude Moraes şi Judith Sargentini, preşedintele Comisiei CONT, Ingeborg Grassle (grupul PPE).

Stabilirea unei date pentru prima rundă de negocieri cu Consiliul UE întârzie din cauza faptului că Judith Sargentini, care face parte din grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, doreşte să aibă putere egală de decizie cu preşedintele Comisiei LIBE, Claude Moraes (grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor), la întâlnirea cu cei din Consiliu, au afirmat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Cu alte cuvinte, Sargentini ar vrea să se prezinte la negocieri în calitate de co-preşedinte al echipei, alături de Claude Moraes. Presiuni în acest sent sunt făcute din partea grupului PPE, au precizat sursele citate.

Sursele menţionate au adăugat că ar putea avea loc mai multe runde de negocieri între echipa PE şi Consiliul UE, înainte să fie luată o hotărâre finală în legătură persoana care va fi viitorul procuror-şef european.

Având în vedere că Laura Codruţa Kovesi este candidatul ales de comisiile PE pentru funcţia de procuror-şef european, iar Consiliul UE a stabilit ca Jean-François Bohnert să fie desemnat pentru şefia Parchetului UE, cele două instituţii trebuie să negocieze pentru a ajunge la un consens.

Cei trei reprezentanţi ai echipei de negociere a PE au fost stabiliţi în şedinţa Conferinţei Preşedinţilor, pe 7 martie, la Bruxelles. Conferinţa Preşedinţilor a avut loc după ce în urma unui vot secret, Comisia LIBE a Parlamentului European a selectat-o pe Laura Codruţa Kovesi pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european.

Rezultatul a fost: Laura Codruţa Kovesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franţa) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania) -1 vot. Kovesi a fost preferată şi în Comisia CONT cu o zi înainte.

În schimb, în urma votului reprezentanţilor permanenţi ai statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-şef european, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi, din România, şi de germanul Andres Ritter.

România nu va face parte din echipa celor trei ambasadori care vor reprezenta Consiliul UE la negocierile cu PE pentru numirea şefului Parchetului European, procedura referindu-se la trei state ce vor deţine Preşedinţia rotativă. Când un candidat are aceeaşi naţionalitate ca unul din statele ce îşi deleagă un reprezentant la negocieri, regulamentul Consiliului UE prevede că următorul stat membru ce va deţine Preşedinţia va trimite un ambasador în locul celui de dinainte.

Prin urmare, din partea Consiliului vor fi prezenţi la negocieri reprezentanţii Finlandei, Croaţiei şi Portugaliei, următoarele preşedinţii ale Consiliului care nu au candidaţi pentru Procurorul European, a declarat, pentru MEDIAFAX, Romain Sadet, reprezentant al biroului de presă al Consiliului UE.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici