Dezbaterea Biden-Ryan - runda a doua a campaniilor candidaţilor la preşedinţia SUA

Dezbaterea între vicepreşedintele democrat Joe Biden şi candidatul republican la vicepreşedinţie Paul Ryan, miercuri, la Centre College din Danville, în statul Kentucky (zona central-estică), este considerată neoficial "runda a II-a" între campaniile candidaţilor la preşedinţie.

166 afișări
Imaginea articolului Dezbaterea Biden-Ryan - runda a doua a campaniilor candidaţilor la preşedinţia SUA

Dezbaterea Biden-Ryan - runda a doua a campaniilor candidaţilor la preşedinţia SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Dezbaterea, o înfruntare între un fost senator şi un congresman, ambii catolici, unul considerat un "tocilar" în materie de politici şi statistici, celălalt un orator experimentat, întruneşte toate elementele unei dezbateri interesante, relatează CNN.

În timp ce Ryan este considerat un băiat "deştept" care se va afla la înălţime, Biden nu este deloc străin dezbaterilor, în contextul celor 36 de ani în care a fost senator şi celor două candidaturi la peşedinţie, a declarat duminică preşedintele Comitetului Naţional Republican Reince Priebus.

După victoria lui Romney de miercuri seara, prima dintr-o serie de trei între candidaţii la preşedinţie, duminică au apărut speculaţii potrivit cărora Biden se află sub presiune pentru a recupera terenul.

"Mulţi se vor uita să vadă cum încearcă vicepreşedintele Biden să compenseze prestaţia de săptămâna trecută a preşedintelui", afirmă corespondentul CNN la Casa Albă Jessica Yellin. De asemenea, partenerul lui Mitt Romney în alegerile prezidenţiale de la 6 noiembrie a declarat că în această săptămână "presiunea este mai mare" şi că se aşteaptă ca Biden să îl vizeze "ca o ghiulea".

În opinia unor analişti, vicepreşedintele ar fi putut primi de la echipa sa ordinul să "elibereze câinele de atac, un rol pe care Biden îl ştie prea bine din campanie", potrivit CNN, care citează o declaraţie pentru Fox News a lui Brett O'Donnell, un fost "antrenor" de dezbateri al lui Romney. Până la următoarea dezbatere Obama-Romney, la 16 octombrie, depinde de vicepreşedintele Biden să preia controlul asupra dezbaterilor, a apreciat totodată Robert Gibbs, un consilier de campanie al preşedintelui.

În contextul în care vicepreşedintele democrat este cunoscut pentru comiterea unor gafe, republicanii - încercând să ridice nivelul aşteptărilor - afirmă că Biden va fi mai atenat în cursul dezbaterii. El a fost aplaudat pentru performanţele obţinute în campania pentru alegerile primare democrate din 2008, pe când era senator. "Este o persoană foarte disciplinată când vorbeşte în astfel de situaţii. Nu face gafe în astfel de momente", a declarat Ryan pentru Fox News săptămâna trecută, adăugând că nu contează pe o eventuală greşeală din partea acestuia.

Însă un purtător de cuvânt al campaniei lui Obama, Jen Psaki, a negat că miza dezbaterii de miercuri ar fi mai importantă pentru Biden decât pentru Ryan. "Problema congresmenului Ryan este dacă se va duce la dezbatere pentru ca să apere politicile pe care el şi Romney le promovează sau dacă, aşa cum a făcut Mitt Romney săptămâna trecută, se va ascunde de ele şi va minţi în legătură cu ceea ce reprezintă", a subliniat Psaki.

Unii observatori politici consideră că Ryan, preşedintele Comisiei pentru Buget a Camerei Reprezentanţilor, va fi atacat în privinţa planului controversat de buget pe care l-a propus. Între altele, acesta prevede schimbări majore pentru Medicare, asigurarea de sănătate publică pentru persoane în vârstă. Însă unii analişti argumentează că Ryan, un "pasionat al statisticilor", probabil va fi bine pregătit. În ceea ce priveşte stilul, Newt Gingrich, fostul preşedinte al Camerei, apreciază că reprezentantul din Wisconsin trebuie să insiste asupra originii sale pentru a relaţiona cu audienţa.

Un lucru de urmărit în cursul dezbaterii de miercuri vizează valorile religioase, pe care cei doi candidaţi la vicepreşedinţie le împărtăşesc pentru pentru prima dată în istoria Statelor Unite. Observatorii notează că diferenţa de vârstă care îi desparte, de aproximativ 30 de ani, poate constitui un element care să îi diferenţieze. "Bănuiesc că (Ryan) va fi mai respectuos cu Biden", a declarat Gingrich pentru NBC, apreciind că "este vorba despre o diferenţă de generaţii care nu îl va lăsa pe Ryan să cedeze un milimetru, dar fără să fie foarte ostil".

Potrivit unui sondaj CNN/ORC International realizat recent, 55% dintre repondenţi consideră că Ryan se va descurca mai bine, în timp de 39% apreciază că Biden va câştiga dezbaterea. Cei doi şi-au intensificat atacurile reciproce în ultimele săptămâni. Biden a criticat planul de buget al lui Ryan afirmând că i-ar putea afecta pe bătrâni prin multiplicaea taxelor asupra ajutoarelor sociale. Ryan a contraatacat săptămâna trecută, în statul Ohio, afirmând că Obama şi Biden reprezintă adevăratele ameninţări la adresa programelor de sănătate şi pensionare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici