dezbatere

Dezbatere online. Cât de asemănătoare sunt româna și italiana: „În Italia, credeau că vorbesc dialectul napolitan”

O discuție online despre asemănările și diferențele dintre limbile italiană și română a atras foarte multe comentarii. Numeroși români, italieni, dar și străini au analizat cele două limbi și au relatat ce au observat atunci când au încercat să le înțeleagă.

România ar putea avea în 2027 primul standard național pentru companiile Family-Friendly. Parlamentul, autoritățile, societatea civilă și mediul privat susțin inițiativa

România ar putea avea în 2027 primul standard național care să definească și să evalueze companiile prietenoase cu familia, printr-un demers comun al Parlamentului, autorităților publice, societății civile și mediului privat. Inițiativa a fost susținută luni, la Palatul Parlamentului, în cadrul conferinței „Family-Friendly Companies- Investment in Families Is an Investment in the Economy”, organizată de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

Dezbatere pe rețelele de socializare. De ce aleg italienii să se mute în România, deși salariile sunt mai mici

Unii italieni aleg să se mute în România, deși salariile sunt mai mici decât cele din Italia. Dezvăluirea făcută de un italian a stârnit o polemică pe rețelele de socializare. La discuțiile pe alocuri aprinse au participat români și italieni.

Un turist italian s-a declarat încântat de România, dar a găsit un element negativ: „Deprimant și distopic”

Un turist italian s-a declarat încântat de România, dar a găsit și un element negativ. Deprimant și distopic, a spus italianul după ce a văzut blocurile românești.

Se simt românii mai apropiați de italieni decât de alte popoare? Dezbatere online: „Îi considerăm verii noștri”

O întrebare despre români și italieni a stârnit o amplă dezbatere în mediul online. Un utilizator al unei rețele de socializare a întrebat dacă se simt românii mai apropiați de italieni decât de alte popoare.

Dezbatere aprinsă în mediul online după ce un italian, îndrăgostit de muzica românească, a întrebat dacă merită să viziteze România

Un italian a provocat o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare după ce a întrebat dacă merită să viziteze România. Discuțiile au vizat obiectivele, prețurile și frumusețile României. Italianul susține că a învățat parțial limba română fiind îndrăgostit de muzica românească.

Eurodeputații cer un buget ambițios al UE pentru 2028-2034. Costa și von der Leyen, despre competitivitate, energie și Ucraina

Eurodeputații au cerut miercuri un buget ambițios al UE pentru 2028-2034, adaptat provocărilor economice și de securitate. Antonio Costa și Ursula von der Leyen au vorbit despre competitivitate, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina și migrație.

De la glumă, la controversă. O dronă aeriană care stropește un câine cu apă a stârnit o uriașă dezbatere

O dronă aeriană care stropește un câine cu apă a stârnit o uriașă dezbatere pe rețelele de socializare. Inițial, comentatorii au făcut glume, dar apoi discuția a devenit serioasă axându-se pe modul în care pot fi folosite dronele pentru controlul societății.

Trump i-a speriat pe separatiștii canadieni. Aceștia nu mai vor referendum privind independența în următorii ani

Președintele american Donald Trump i-a speriat pe separatiștii canadieni. Aceștia au anunțat că nu vor mai solicita organizarea unui referendum privind independența în perioada în care Trump se va afla la Casa Albă. Ei consideră că liderul american bulversează dezbaterea publică.

SONDAJ G4Media: Care sunt cele mai mari provocări când încerci să slăbești? Ce metode ai încercat și ce părere ai despre noile tratamente

Slăbitul și menținerea greutății au devenit provocări pentru tot mai mulți oameni, iar soluțiile disponibile sunt din ce în ce mai diverse, de la diete și sport până la medicamente și chirurgie bariatrică.

Controverse privind modernizarea Falezei Dunării din Galați. „PACT pentru Galați” cheamă cetățenii la o dezbatere publică spontană

Proiectul de modernizare a Falezei Dunării din Galați stârnește nemulțumiri tot mai mari. Reprezentanții PACT pentru Galați susțin că autoritățile nu au organizat o consultare publică reală înainte de aprobarea investiției și îi invită pe gălățeni la o întâlnire pentru a discuta viitorul unuia dintre cele mai importante simboluri ale orașului.

Franța se pregătește să anuleze simbolic legislația colonială privind sclavia, la peste 170 de ani de la abolirea practicii

Parlamentul Franței va dezbate un proiect de lege pentru abrogarea oficială a „Codului Negru”, o serie de decrete regale care defineau persoanele înrobite din coloniile drept „bunuri mobile”. Deși sclavia a fost abolită acum mai bine de 170 de ani, practica nu a fost abrogată niciodată în mod oficial.

Ciprian Ciucu va participa la dezbaterea „București — Metropola viitorului, între istorie și reformă”, găzduită de G4Media

Cum facem din București un oraș mai circulabil, mai coerent, mai sigur și mai locuibil? Cum facem din București o Metropolă a Viitorului?

Bărbat arestat pentru că a aruncat o piatră într-o focă

Un bărbat a fost arestat pentru că a aruncat o piatră într-o focă. Incidentul s-a produs în SUA.

Ciucu: Bugetul Capitalei pe 2026 a fost pus în dezbatere. Câți bani sunt alocați investițiilor

Primarul general Ciprian Ciucu a anunțat luni că bugetul Capitalei pentru 2026 a fost lansat în dezbatere. Conform acestuia, 32% din bani vor merge pentru investiții.

Amendamentul PSD pentru ajutoare pentru pensionari a fost respins. UPDATE PSD amenință cu blocarea bugetului. Figuri importante din PNL atacă PSD-ul

Într-o scenă care a amintit mai degrabă de Caragiale decât de o dezbatere tehnică pe buget, comisiile reunite de buget-finanțe au fost miercuri teatrul unui nou scandal politic, după ce parlamentarii s-au contrazis nu doar pe fondul unui amendament PSD, ci și pe felul în care se numără voturile. La final, amendamentul PSD a fost repins de două ori la vot.

Programul SAFE, între promisiuni de transparență și presiunea de a prioritiza industria națională de apărare

Programul european SAFE (Security Action for Europe) a devenit în ultimele luni un subiect constant de dezbatere în România. Oficial, mecanismul este prezentat ca un instrument prin care statele membre ale UE pot accelera achizițiile militare, consolidând în același timp baza industrială de apărare.

George Simion: A admira politica „America First” nu înseamnă că trebuie să fii slugoi / Ministrul Apărării încurcă apusul cu răsăritul. Nu știe că NATO nu are comandant suprem

Dezbaterile din Parlament privind cererea Statelor Unite de a trimite forțe și echipamente în România au degenerat astăzi în acuzații și tensiuni între partidele politice. George Simion, liderul AUR, a intervenit pentru a da replică, afirmând că respectarea politicii „America First” nu echivalează cu supunere oarbă față de Washington.

Marius Voineag spune că DNA nu a fost invitată la dezbaterile pe legile justiției: Eu sper să existe deschiderea pe viitor

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, a afirmat vineri, la emisiunea „OFF The Record” de la Mediafax, că instituția pe care o conduce nu a fost invitată la dezbaterile pe legile justiției. „Eu sper să existe deschiderea pe viitor” în acest sens, a mai spus șeful DNA.

Nicușor Dan nu vrea referendum național pe subiectul pensiilor magistraților: Nu există o dezbatere

Președintele României, Nicușor Dan, a spus că nu există o dezbatere pe subiectul pensiilor magistraților, pentru că toată lumea spune că sunt anormale. Așadar, el consideră că nu este nevoie de referendum, așa cum a cerut prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu.

Cum salvăm clădirile istorice? Primăria Capitalei cheamă experți și cetățeni la dialog / Dezbatere publica privind proiectul de renovare a faţadei Muzeului Theodor Aman

Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Bucureşti, organizează o dezbatere publică privind proiectul de renovare a faţadei Muzeului Theodor Aman, monument de arhitectură de importanţă naţională.

Papa intervine în dezbaterea americană despre avort. Care au fost cerințele Suveranului Pontif

Papa Leon al XIV-lea a intervenit pentru prima dată într-o dispută privind avortul care frământă Biserica Catolică din SUA, ridicând aparenta contradicție cu privire la ceea ce înseamnă cu adevărat să fii „pro-viață”, conform AP.

AFM: Ghidul de finanțare pentru programul Rabla, în dezbatere publică

Agenția Fondului pentru Mediu a organizat o dezbatere publică privind Ghidul de finanțare a Programului Rabla pentru persoane fizice. După apariția ghidului în Monitorul Oficial, pe 9 sau10 septembrie, AFM va publica calendarul cu date exacte pentru lansarea sesiunii.

Primăria București organizează dezbatere publică despre extinderea liniei de tramvai în zona Unirii

Primăria Municipiului București lansează în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind „aprobarea Planului Urbanistic Zonal-Extinderea infrastructurii de tramvai în zona Unirii”.

Dezbatere electorală la Antena 1. Nicușor Dan: Trebuie să definim foarte clar rolurile din sistemul medical/Ce și-ar fi dorit să-l întrebe pe George Simion

Candidatul independent la prezidențiale Nicușor Dan declară, vineri, că rolurile din sistemul medical trebuie definite mai clar. „Nu avem definit foarte clar competența pe acest lanț: medic de familie, policlinică, spital mic, spital universitar, nu știm cine ce face”, spune el.

Nicuşor Dan, despre lipsa lui Simion la dezbatere: Mi-aş fi dorit să lămurim opiniile divergente

Candidatul independent Nicuşor Dan spune că îi pare rău că George Simion nu participă la dezbateri pentru că şi-ar fi dorit să lămurească „opiniile divergente asupra unor chestiuni”.

AUR acuză TVR de partizanat politic: A devenit un aparat de campanie pentru Nicușor Dan

Alianța pentru Unirea Românilor susține că TVR a acționat în mod părtinitor în favoarea candidatului Nicușor Dan prin schimbarea formatului de dezbatere fără acordul echipei de campanie a lui George Simion, potrivit unui comunicat de presă emis de partid.

Simion este în Italia unde ar avea o întâlnire cu Giorgia Meloni

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, are miercuri după-amiază o întâlnire și cu Giorgia Meloni, au declarat surse politice pentru Gândul.

George Simion îl acuză pe Nicușor Dan că evită dezbaterile organizate de mediul academic și de business

George Simion, candidat în turul 2 la alegerile prezidențiale, a punctat absența contracandidatului său, Nicușor Dan, la dezbaterea organizată de Camera de Comerț și Industrie.

George Simion spune că Ungaria este un model pentru el: „Din păcate, cercetarea românească este întotdeauna Cenușăreasa”

„Din păcate, cercetarea românească este întotdeauna Cenușăreasa. La nivel de patente nu a existat nicio strategie până în acest moment și, iată, și în acest domeniu, Ungaria reprezintă un model, la fel cum vânătoarea, de exemplu, într-o țară văduvită de munți de mare, reprezintă o parte consistentă din PIB-ul Ungariei”, a spus George Simion la dezbaterea de marți, organizată de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).

George Simion: „Orice creștere de taxe înseamnă recesiune. România are nevoie de reforme ca pe vremea lui Cuza”

„O țintă în 5 ani de mandat o să fie să aducem 150 de șefi de stat și guverne aici la Camera de Comerț, care este atât de persecutată și văzută ca un rău doar pentru că reprezintă mediul autohton, nu capitalul autohton, pentru că – foarte bine ați spus în pledoaria dumneavoastră – avem nevoie de investitori străini și o instituție emblematică a statului român”, a declarat George Simion, marți, la dezbaterea organizată de Camera de Comerț a României.

Simion a explicat de ce nu a participat la dezbaterea Digi 24: „Nu vă e rușine? Sunteți asasini mediatici”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a explicat de ce a refuzat să participe la dezbaterea electorală de luni seara, de la postul tv Digi 24. „Nu vă e rușine? Sunteți asasini mediatici”, le-a spus Simion jurnaliștilor care i-au adus invitația.

COMUNICAT de presă AUR: Nicușor Dan evită dezbaterile organizate de mediul academic

Redăm comunicatul AUR: „Astăzi ar fi trebuit să aibă loc dezbaterea organizată de Universitatea din București. După ce și-a declarat public deschiderea față de dialog și a confirmat, înainte de turul 2, participarea la această dezbatere organizată de mediul academic, Nicușor Dan face un pas înapoi și evită în mod deliberat confruntarea de idei. Duminică, […]

Putin nu este binevenit în România, afirmă Nicușor Dan și George Simion. Divergențe de opinie când vine vorba de Ucraina și Israel

Nicușor Dan și George Simion și-au exprimat pozițiile ferme cu privire la o posibilă vizită a președintelui rus Vladimir Putin în România, în contextul mandatului de arestare emis de Curtea Penală Internațională pentru crime de război.

Cum ar trebui reformat aparatul bugetar? George Simion: Trebuie eliminați paraziții / Nicușor Dan: Politica de cadre a statului, redefinită

Politica de cadre a statului român trebuie redefinită, susține Nicușor Dan, iar George Simion spune că din sistem trebuie eliminați paraziții, întrebați despre cum se poate ajunge la o structură optimă a aparatului bugetar.

Dispute la dezbatere: Nicușor Dan: Vă deziceți de Georgescu? / Simion: Eu nu mă dezic de poporul român

„Donald Trump nu apreciază slugărnicia”, i-a spus Dan lui Simion. „Meloni e apreciată”, a replicat Simion. Referitor la criticile lui Georgescu la adresa Georgiei Meloni, cei doi au avut un nou schimb de replici: „Vă deziceți de Georgescu?” vs „Eu nu mă dezic de poporul român”.

Dezbatere Nicușor Dan vs George Simion. Pozițiile celor doi candidați privind apartenența României la NATO, UE și parteneriatul cu SUA

Cei doi candidați la prezidențiale, calificați în turul 2 din 18 mai - Nicușor Dan și George Simion - au fost întrebați joi seara, în cadrul dezbaterii organizate de Euronews România, despre pozițiile pe care ei le au privind apartenența țării noastre la NATO și UE, dar și parteneriatul strategic cu SUA.

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca și dusul la coafor al lui Nicușor Dan

George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca și dusul la coafor al lui Nicușor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidați au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranțe false, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan vs George Simion. A avut loc prima dezbatere. Contre privind căderea leului și viziunea pentru România între Dan și Simion

Nicușor Dan și George Simion sunt prezenți la congresului Blocului Național Sindical (BNS). Cei doi stau unul lângă altul, totuși au lăsat un scaun distanță.

George Simion organizează o „dezbatere națională”. Candidatul AUR va primi întrebări de la români, dar și de la influenceri

Secțiile de vot s-au deschis în diaspora unde deja peste 50.000 de români au votat. Candidații își încheie campania electorală cu evenimente finale. George Simion, candidatul AUR, organizează începând cu ora 20:00 "o dezbatere națională" prin care va intra în legătură cu românii care vor să-i adreseze întrebări, dar și cu mai mulți influenceri.