dezbatere

Senegalul va dezbate prelungirea mandatului preşedintelui actual. Oamenii contestă decizia

Preşedintele Senegalului, Macky Sall, a anunţat, sâmbătă, că scrutinul din 25 februarie va fi amânat până la o data ulterioară, pe fondul unor presupuse corupţii în cadrul organismului constituţional care a gestionat lista, dar şi în privinţa anumitor candidaţi. Unele grupuri din opoziţie şi din societatea civilă au reacţionat sub forma protestelor şi au denunţat […]

India. Dezbatere naţională după ce o actriţă şi-a înscenat moartea

O tânără actriţă indiană, care şi-a înscenat moartea în cadrul unei campanii de combatere a cancerului, a stârnit ample dezbateri în India. Vineri, echipa ei a anunţat public faptul că tânăra a murit. Sâmbătă, ea a dezvăluit că totul a fost regizat, potrivit BBC.

Suspiciuni de fals în aproape 1.000 de dosare de cetăţenie. O nouă lege a cetăţeniei, în dezbatere

Ministerul Justiţiei a pus vineri în transparenţă decizională o nouă iniţiativă care înseamnă reforma Legii cetăţeniei. Este vorba de un „cadru normativ suplu, previzibil, stabil, în materie de cetăţenie, pentru că actualul cadru legislativ era absolut depăşit, perimat”, susţine Alina Gorghiu. Proiectul prevede că dobândirea sau redobândirea cetăţeniei române va fi un proces accesibil, digitalizat, […]

Klaus Iohannis se va adresa miercuri plenului Parlamentului European

Preşedintele Klaus Iohannis se va adresa miercuri, 7 februarie, de la ora 12.00, plenului Parlamentului European, reunit în sesiune la Strasbourg, în cadrul dezbaterii „This is Europe”, în urma unei invitaţii primite din partea preşedintelui Parlamentului European, Roberta Metsola.

Reîncepe dezbaterea cu privire la posibilitatea ca preoţii romano-catolici să se căsătorească

Într-un interviu publicat duminică, arhiepiscopul Charles Scicluna din Malta, care este şi secretar adjunct în biroul doctrinar al Vaticanului, a remarcat că preoţilor li s-a permis să se căsătorească în primul mileniu din istoria Bisericii şi că mariajul este permis şi astăzi în ritul oriental al Bisericii Catolice. „Este probabil prima dată când spun acest […]

Premierul Marcel Ciolacu a fost împiedicat să ţină discursul la dezbaterea bugetului pe 2024

„Nu plec de aici până nu opriţi bătaia de joc. Dl.. Ciolacu, când daţi banii la profesori?”, spune George Simion. Mai mulţi parlamentari din Opoziţie au protestat faţă de proiectul bugetului pe anul 2024 şi s-au poziţionat în zona microfonului sălii de plen a Camerei Deputaţilor, unde are loc şedinţa Parlamentului. Premierul Marcel Ciolacu a […]

CCR dezbate pe 31 ianuarie sesizarea ÎCCJ referitoare la sporul de pedeapsă condamnaţilor fugari

Judecătorii CCR dezbat pe 31 ianuarie sesizarea ÎCCJ privind legea care adaugă un spor de pedeapsă condamnaţilor care nu se prezintă în şapte zile pentru ispăşirea pedepsei.

Bugetul Camerei Deputaţilor, în dezbatere

Bugetul Camerei Deputaţilor va fi de 686,98 milioane de lei credite de angajament şi 638,02 milioane de lei credite bugetare. Proiectul a fost trimis la Comisia pentru buget, apoi va fi supus aprobării plenului.

Străzi baricadate la Madrid înaintea dezbaterii pentru investirea lui Sanchez

Poliţia a baricadat străzile din faţa parlamentului spaniol din Madrid, în prima zi de dezbateri pentru învestire, după ce premierul Pedro Sancez a oferit amnistia separatiştilor catalani în schimbul susţinerii candidaturii sale, scrie Reuters.

Marcel Boloş nu participă la Ora Guvernului din Camera Deputaţilor

Ministrul de Fuinanţe, Marcel Boloş, a cerut conducerii Camerei Deputaţilor reprogramarea dezbaterii „Ora Guvernului”, la catre fusese invitat la solicitarea AUR: „Cu părere de rău vă informez că agenda pe luna noiembrie 2023 solicită prezenţa mea la activităţi care au fost deja planificate”.

Ion Cristoiu: Există un zvon că Marcel Ciolacu a făcut aceste legi în aşa fel încât să cadă la CCR

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că premierul Marcel Ciolacu ar fi trebuit să intre în trepidaţii după ce CCR a stabilit că va judeca abia pe 18 0ctombrie contestaţia la pachetul de măsuri fiscale pe care şi-a asumat răspunderea în Parlament, dar nu a făcut-o, deşi a invocat mereu urgenţa pentru adoptarea lor. “Tot ce se […]

Ministerul de Finanţe a pus în dezbatere publică proiectul pentru modificări fiscale: impozit minim pe cifra de afaceri a companiilor mari şi a băncilor

Ministerul de Finanţe a pus marţi în dezbatere publică proiectul de creşteri de taxe şi introducere de taxe noi. Coaliţia a renunţat la ajustorul fiscal şi a păstrat un „impozit minim pe cifra de afaceri” pentru firme cu afaceri mai mari de 50 mil. euro şi pentru bănci, anunţă Ziarul Financiar.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, este dezbătută în Parlament

Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, este dezbătută luni în Parlament. Procedura a fost iniţiată de parlamentarii USR şi Forţa Dreptei.

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere strategia naţională de vaccinare în România până în 2030

Ministerul Sănătăţii anunţă că proiectul aflat în transparenţă decizională este menit să asigure acces echitabil la vaccinare pentru oricine, oricând şi la orice vârstă. „Strategia de vaccinare nu impune vaccinarea obligatorie, dar dă dreptul tuturor, mai ales pacienţilor cu boli cronice, să se vaccineze gratuit, dacă doresc. Compensarea vaccinurilor este contrară principiului obligativitatii, iar Romania […]

Noul Cod Silvic, lansat marţi în dezbatere publică de Ministerul Mediului

Conform documentului, tăierile la ras vor fi interzise în aproape jumătate din suprafaţa de pădure a ţării.

Proiectul privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază, publicat în dezbatere

Proiectul privind stoparea creşterii preţurilor la produsele alimentare de bază a fost publicat în dezbatere pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, dezbătut joi în comisii

Propunerea legislativă care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, iniţiată de liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, va fi dezbătută joi în Comisia permanentă comună privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, au decis marţi membrii Birourilor Permanente Reunite.

Deca, la dezbaterea legii învăţământului preuniversitar în Senat: Suntem într-un moment istoric

Legea învăţământului preuniversitar este menită să răspundă provocărilor existente şi viitoare, pentru ca educaţia să redevină temelia unei societăţi bazate pe valori, spune Ligia Deca: „Suntem într-un moment istoric”.

Ciucă, întrebat dacă i s-a cerut să rămână vicepremier: Nu am discutat deocamdată

Premierul Nicolae Ciucă a spus luni seara că marţi va avea loc Biroul Politic Naţional în care se va stabili cu ce mandate se va intra la negocierile privind rocada guvernamentală.

Tezaurul României aflat la Moscova, subiect de dezbatere în Parlamentul European

Eurodeputatul Eugen Tomac, liderul PMP, a discutat, în Parlamentul European, despre Tezaurul României aflat la Moscova: „Nu puteam rata această dezbatere, pentru că cel mai mare jaf de bunuri de patrimoniu din istoria ultimului secol al Europei priveşte România”.

Negrescu: Am iniţiat o dezbatere importantă despre rezultatele Anului European al Tineretului

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu transmite că a iniţiat o dezbatere importantă şi interactivă cu Comisia Europeană despre rezultatele Anului European al Tineretului: „Am solicitat ca propunerile tinerilor să fie implementate până la finalul mandatului pentru a le arăta că implicarea lor contează”.

Tomac, despre Schengen: Este esenţial să rămânem uniţi pentru a reuşi să ne atingem acest obiectiv

Preşedintele PMP Eugen Tomac împreună cu preşedintele USR, Cătălin Drulă şi deputaţii Vlad Botoş şi Vlad Gheorghe, au participat astăzi la dezbaterea referitoare la accesul României în spaţiul Schengen din Comisia de Petiţii a Parlamentului European.

Legile Educaţiei, în avizare interministerială. Ar putea fi adoptate de Guvern în 23 martie

Legile Educaţiei au intrat joi în procesul de avizare interministerială şi ar putea fi adoptate de Guvern în şedinţa din 23 martie, după care să fie trimise spre dezbatere în Parlament.

Franţa dezbate înscrierea dreptului la avort în Constituţie. Guvernul susţine propunerea

Parlamentarii din camera inferioară a Parlamentului Francez au început joi să dezbată o propunere de a înscrie dreptul la avort în constituţia ţării, primul pas într-o bătălie legislativă lungă şi incertă, provocată de abrogarea dreptului la avort în Statele Unite.

CCR dezbate pe 14 decembrie sesizările privind suprataxarea muncii part-time

CCR are şedinţă de judecată pe 14 decembrie pentru sesizările privind pe suprataxarea muncii part-time. USR şi Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională, susţinând că este „una dintre numeroasele modificări nocive” aduse de Coaliţia PSD-PNL-UDMR Codului fiscal, prin ordonanţă de Guvern.

Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Lucian Bode a început

Deputaţii au început dezbaterea moţiunii simple „Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul pe care l-a creat”, iniţiată de 55 de deputaţi împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode.

Dar, nu e doar despre avort, ci despre cât mai valorează votul cetăţenilor acasă la mama tuturor democraţiilor

De zile bune ne uităm spre Statele Unite şi încercăm să înţelegem dacă decizia Curţii Supreme legate de avort întoarce SUA înapoi cu un secol sau nu. E o dezbatere încă deschisă, dar nu despre ea discutăm aici.

Premierul Portugaliei: dezbaterea privind aderarea Ucrainei ar putea pune în pericol unitatea UE

Dezbaterea privind aderarea Ucrainei ar putea pune în pericol unitatea UE, a afirmat premierul portughez António Costa, potrivit CNN.

Ion Cristoiu: Nae Ionescu despre vechile noastre apucături turceşti, precum încă să facem întîi casele şi pe urmă îngăduim străzii să se strecoare printre ele, cum va putea

1. În tableta Duminica, din Bilete de Papagal, 22 martie 1929, publicistul Tudor Arghezi dezbate luptele fratricide din cadrul Mişcării Socialiste. Prilej pentru autor de a medita mai amplu la un adevăr: Nici o duşmănie nu e mai puternică pe lumea asta decît cea între fraţi: „Nimeni nu se pricepe mai bine la discordie şi […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ce se dă? O lovitură de stat

Mă sună un prieten surescitat: „Ai publicat acum zece ani şi patruzeci de zile <Cum se dă o lovitură de stat. Manual pentru începători>. Am mare nevoie de el”. Iată-l: Capitolul unu. Fără strigături! Nu uita: „ieşi afară” e o tautologie. Ca şi „coboară jos”. „Vrem salarii decente” e un oximoron. O lovitură de stat […]

Blinken va pune în discuţie problema asigurării securităţii alimentare la reuniunea ONU

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken va călători săptămâna aceasta la New York pentru a prezida o reuniune a Naţiunilor Unite privind securitatea alimentară. Blinken se va întâlni pe 18 mai cu înalţi oficiali din 10 ţări din Africa şi cu miniştrii de externe din Pakistan şi Turcia, relatează Reuters. Pe 19 mai, Blinken […]

Vicepreşedintele PNL Robert Sighiartău, despre criza demografică: Trebuie să lucrăm pentru stimularea natalităţii şi pentru aducerea românilor din diaspora

Vicepreşedintele PNL Robert Sighiartău, a declarat în cadrul dezbaterii „15 milioane de români în 2050. Ce şanse mai are România să evite implozia demografică”, organizată de Sierra Quadrant, că situaţia demografică din România este „dramatică”.

Macron este mai convingător decât Le Pen în dezbaterea electorală. Preşedintele Franţei este preferat în sondaje

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a dovedit a fi mai convingător decât candidatul de extremă-dreapta Marine Le Pen într-o dezbatere pre-electorală la televiziunea franceză înaintea scrutinului prezidenţial de duminică, conform unui sondaj de opinie. Sondajul rapid realizat de Elabe pentru BFM TV a constatat că 59% dintre telespectatorii intervievaţi l-au considerat pe Macron mai convingător decât […]

Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, dezbatere electorală intensă pe teme politice, economice şi sociale

Preşedintele în funcţie al Franţei, Emmanuel Macron, şi adversara sa în cursa prezidenţială, Marine Le Pen, au avut o dezbatere televizată intensă, miercuri seară, pe o serie de teme politice, economice şi sociale, precum şi despre imigraţie şi despre politica externă.

Cea mai tare ştire din pandemie: o femeie şi-a dus soţul să se vaccineze legându-l cu o frânghie

Imaginile venite din Brazilia au deschis o dezbatere pe reţelele de socializare între cei care au apărat gestul şi cei care sunt împotriva lui.

Parlamentul francez a suspendat dezbaterea despre COVID-19. Declaraţia „iresponsabilă” a preşedintelui Macron i-a indignat pe francezi

Parlamentul francez a suspendat miercuri, 5 ianuarie, dezbaterea asupra noii legi COVID-19 deoarece parlamentarii opoziţiei au cerut explicaţii preşedintelui Emmanuel Macron cu privire la comentariile în care acesta a spus că vrea să „enerveze” persoanele nevaccinate. Liderul francez a făcut această afirmaţie în cadrul unui interviu publicat marţi seară în Le Parisien. El a mai […]

Parlamentul a început dezbaterea şi votul bugetului pe 2022. Opoziţia contestă procedura

Senatorii şi deputaţii au început, la ora transmiterii ştirii, dezbaterea pe proiectul de lege privind bugetul de stat pe anul 2022.

Ciucă, întâlnire cu Isărescu despre cum e evoluat economia, bugetul şi criza energetică

Premierul Nicolae Ciucă şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, au discutat, vineri, despre principalele evoluţii din economie, în contextul actual al revenirii economice, al crizei energetice şi al nevoii de a elabora un buget solid şi credibil pentru 2022.La întâlnire a fost prezent Cosmin Marinescu.

Ion Cristoiu: Klaus Iohannis le-a zis celor de la PNL să menţină uşa deschisă pentru negocierile cu USR. USR i-a dat cu uşa-n cap votând pentru verificarea Averii Preşedintelui

Publicistul Ion Cristoiu aduce în atenţie o iniţiativă a AUR prin care cere verificarea averii preşedintelui Iohannis, iniţiativă care, respinsă, a primit doar votul USRPLUS în conducerea Parlamentului pentru a intra în dezbatere, ceea ce arată un nou concubinaj între cele două partide, deşi şeful statului ar fi sugerat PNL readucerea partidului lui Cioloş în […]