Directorul artistic al Teatrului Balşoi, atacat cu acid, şi-a pierdut vederea

Serghei Filin, directorul artistic al Teatrului Balşoi din Moscova, agresat cu acid în urmă cu trei luni, şi-a pierdut vederea, a anunţat avocata acestuia, Tatiana Stukalova, într-un interviu.

293 afișări
Imaginea articolului Directorul artistic al Teatrului Balşoi, atacat cu acid, şi-a pierdut vederea

Serghei Filin (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Există documente care atestă că, până în prezent, Serghei nu vede nici cu ochiul drept, nici cu ochiul stâng", a declarat Tatiana Stukalova în acest interviu publicat pe site-ul cotidianului Izvestia.

"Potrivit acestor documente, diagnosticul este trist", a adăugat ea, fără să ofere alte detalii.

Avocata a făcut această declaraţie pentru a răspunde unor afirmaţii făcute la Moscova şi care puneau sub semnul întrebării gravitatea rănilor suferite de Serghei Filin.

Avocatul balerinului Pavel Dmitrichenko, care a fost arestat şi acuzat că ar fi comandant acel atac, afirmase în această săptămână că Serghei Filin nu şi-a pierdut vederea.

La rândul său, balerinul vedetă Nikolay Tsiskaridze, ale cărui relaţii cu conducerea Teatrului Balşoi erau foarte proaste şi care era considerat rivalul lui Serghei Filin, aşa cum au relevat evenimentele, a pus şi el sub semnul întrebării, în mai multe interviuri, gravitatea arsurilor suferite de Filin şi chiar faptul că acesta ar fi fost atacat cu acid.

Directorul artistic al Teatrului Balşoi a fost agresat de un bărbat care l-a stropit cu acid, pe 17 ianuarie, la parterul imobilului în care locuieşte. Serghei Filin a suferit arsuri de gradul al treilea în zona feţei şi a ochilor şi a suportat deja o grefă de piele şi mai multe intervenţii chirurgicale la nivelul ochilor, în Rusia. Artistul se află în prezent în Germania pentru a-şi continua tratamentul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici