Dispariţia zborului MH370: Noi semnale acustice detectate în Oceanul Indian, în timpul căutării avionului Malaysia Airlines - VIDEO

O navă australiană care participă la căutarea în Oceanul Indian a epavei zborului MH370 a detectat două noi semnale "compatibile" cu cele emise de cutii negre de avion, a anunţat miercuri conducătorul operaţiunilor.

2957 afișări
Imaginea articolului Dispariţia zborului MH370: Noi semnale acustice detectate în Oceanul Indian, în timpul căutării avionului Malaysia Airlines - VIDEO

Dispariţia zborului MH370: Noi semnale acustice detectate în Oceanul Indian, în timpul căutării avionului Malaysia Airlines - VIDEO

Nava "Ocean Shield a putut să capteze semnale în două rânduri, ieri (marţi) după-amiază şi mai târziu, seara", a anunţat Angus Houston, la Perth (vestul Australiei), de unde sunt organizate operaţiunile internaţionale de căutare.

Epava avionului de tip Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines ar putea să fie localizată în zilele următoare cu ajutorul semnalelelor acustice detectate în sudul Oceanului Indian, a precizat şeful operaţiunilor.

Multiplicarea semnalelor captate de nave va permite stabilirea "unei zone reduse" de căutare şi "sper ca în câteva zile să găsim ceva pe fundul (oceanului) care să confirme că este vorba despre locul unde a ajuns MH370", a declarat Angus Houston.

Aceste noi detectări sunt "compatibile" cu semnalele emise de cutii negre de avion, a adăugat el. Unul a durat cinci minute şi 32 de secunde, celălalt aproximativ şapte minute.

Ele se adaugă semnalelor detectate în weekend, în aceeaşi zonă, la peste 2.000 de kilometri în largul oraşului Perth, pe traiectoria estimată a avionului de tip Beoing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines care a dispărut de pe ecranele radarelor civile, pe 8 martie, cu 239 de persoane la bord.

Nave echipate cu sonde de captare a semnalelor sub apă nu au mai detectat semnale, iar anchetatorii se temeau că sondele dispozitivelor de înregistrare de la bordul Boeingului - în cazul în care prezenţa acestor cutii negre este confirmată în locul respectiv - au încetat să mai emită pentru că li s-ar fi terminat bateriile, a căror durată este estimată până la 30 de zile.

Angus Houston a precizat că analizele primelor două impulsuri acustice, care datează de sâmbătă, 5 aprilie, conchid că acestea sunt compatibile cu frecvenţele pe care emit dispozitivele de înregistrare de la bord cunoscute şi sub numele de "cutii negre".

"Semnalele primite în primele zile au fost studiate de către o firmă de specialitate, iar rezultatul este că aceste impulsuri acustice nu sunt de origine naturală şi că ele au fost emise de un echipament electronic", a precizat Angus Houston.

Unii experţi "cred că semnalele sunt compatibile cu caracteristicile unui (dispozitiv de) înregistrare a unui zbor", a spus el, îndemnând din nou la prudenţă atât timp cât epava Boeingului nu este localizată în mod oficial.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici