Doi americani arestaţi în România, acuzaţi în SUA de trafic de droguri şi susţinerea talibanilor

Şapte persoane arestate în Liberia şi România au fost inculpate în Statele Unite pentru trafic de droguri şi sprijin acordat talibanilor în Afganistan, a anunţat luni o sursă judiciară din New York.

95 afișări
Imaginea articolului Doi americani arestaţi în România, acuzaţi în SUA de trafic de droguri şi susţinerea talibanilor

Doi americani arestaţi în România, acuzaţi în SUA de trafic de droguri şi susţinerea talibanilor (Imagine: Mediafax Foto)

Cinci suspecţi au fost arestaţi între vineri şi duminică la Monrovia şi predaţi agenţilor DEA (Agenţia americană antidrog), în timp ce alţi doi, de naţionalitate americană, au fost arestaţi vineri la Bucureşti.

Statele Unite se aşteaptă ca toţi să fie extrădaţi către New York, unde sunt acuzaţi de trafic de droguri şi sprijin material acordat teroriştilor, precizează un comunicat al Parchetului.

Cele cinci persoane arestate la Monrovia nu au intrat niciodată în contact cu talibanii din Afganistan, deoarece au căzut în capcana întinsă de agenţii DEA, care au pretins că sunt terorişti.

Planul consta în primirea la Benin a câtorva tone de heroină produsă de talibani în Afganistan, pe care să le transporte în Ghana, apoi în Statele Unite, unde drogurile urmau să fie vândute.

Suma obţinută în urma vânzării urma să fie trimisă presupuşilor talibani, care ulterior ar fi cumpărat arme, în special rachete sol-aer sau anti-tanc şi mitraliere AK-47 sau M-16.

Potrivit procurorului districtului sud din New York, Preet Bharara, suspecţii "erau dispuşi să livreze milioane de dolari obţinuţi din droguri şi arme mortale unor persoane pe care le credeau a fi talibani".

Presupuşii infractori s-ar fi întâlnit în Benin, Ucraina, Ghana şi România, iar arestările au fost efectuate în cooperare cu aceste ţări.

"Africa Occidentală pare să fie un loc unde se află droguri şi terorism", apreciază procurorul Bharara.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici