Doi tineri din Hong Kong, condamnaţi la 5 ani de detenţie pentru că au incitat la revoluţie

Doi tineri din Hong Kong,de 21, respectiv 26 de ani, au fost condamnaţi la 5 ani de detenţie pentru pentru incitare la subminarea puterii.

179 afișări
Imaginea articolului Doi tineri din Hong Kong, condamnaţi la 5 ani de detenţie pentru că au incitat la revoluţie

Choi Wing-kit, în vârstă de 21 de ani, şi Chris Chan, în vârstă de 26 de ani, făceau parte din grupul "Returning Valiant", care a folosit reţelele de socializare şi tarabele stradale pentru a susţine independenţa faţă de dominaţia chineză.

Fiecare dintre ei a pledat vinovat de "conspiraţie pentru incitare la subminarea puterii", o infracţiune pedepsită în temeiul unei legi privind securitatea naţională pe care China a impus-o după protestele gigantice, uneori violente, în favoarea democraţiei din 2019, relatează AFP.

Joi, judecătorul Kwok Wai-kin a declarat că grupul a "incitat la rezistenţă sângeroasă (...) pentru a răsturna regimul actual".

Condamnarea celor doi vine după ce o instanţă superioară a decis că infracţiunile grave împotriva securităţii naţionale trebuie pedepsite cu minim 5 ani de închisoare.

Într-un alt caz, Choi Wing-kit a fost condamnat la şase luni de închisoare pentru "posesie de armă ofensivă", un baston pliabil.

În octombrie, 5 tineri din Hong Kong au fost condamnaţi la detenţie într-o instituţie corecţională pentru că au incitat la revoluţie, acesta fiind primul caz în care minori au fost pedepsiţi pentru că se împotrivesc regimului de la Beijing,

Autorităţile au lansat acuzaţii separate de terorism împotriva altor 7 membri ai grupului Returning Valiant pentru că ar fi planificat un atac cu bombă, poliţia acuzându-i că au încercat să producă puternicul exploziv TATP. Aceştia riscă închisoare pe viaţă şi se vor întoarce în faţa instanţei în luna mai.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici