"Este interzis să dai like la acest clip". Un "idiot" a fost filmat la Veneţia când a plonjat în apă de la etajul trei

Autorităţile italiene caută un bărbat care a sărit de pe o clădire de trei etaje într-un canal din Veneţia, în ziua de joi, 23 martie 2023

2976 afișări
Imaginea articolului "Este interzis să dai like la acest clip". Un "idiot" a fost filmat la Veneţia când a plonjat în apă de la etajul trei

Luigi Brugnaro- Twitter/Facebook

Numindu-l pe bărbat „idiot”, primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro, a scris într-o postare pe Twitter că îi va acorda bărbatului un „certificat de prostie şi că va încasa o mulţime de lovituri” pentru fapta sa, care a devenit virală pe reţelele sociale.

Primarul a adăugat şi un video cu saltul, spunând că bărbatul şi complicele său care au realizat acest videoclip vor fi arestaţi.

În videoclip, persoana, purtând doar boxeri negri, sare de pe acoperişul unei clădiri într-un canal, aterizând pe burtă.

„Încercăm să-l identificăm, să-l raportăm, pe el şi pe prietenul său de jos care a făcut videoclipul stupid pentru reţelele sociale”, a spus Brugnaro. Primarul a spus şi că a trimis poliţia la clădire pentru a investiga cum a reuşit bărbatul să intre în clădirea rezidenţială privată şi cum a ajuns pe acoperiş, potrivit CNN

Primarul i-a îndemnat pe toţi utilizatorii din lume să nu dea LIKE la acest clip pentru că i-ar încuraja infracţiunea "idiotului". 

Majoritatea comentatorilor şi-au exprimat părerea că este un incident foarte iresponsabil şi periculos, că bărbatul care a plonjat de la etajul trei în canalul Veneţiei a pus în pericol viaţa sa şi a altora şi a arătat lipsă de respect faţă de oraşul Veneţia.

Ar fi putut lovi o gondolă cu turişti sau s-ar fi putut răni, mai scriu alţii. 

Chiar şi inteligenţa artificială de pe Bing AI transmite că nu este nimic amuzant sau admirabil în a face astfel de lucruri stupide pentru obţinerea popularităţii pe reţelele sociale.

În 2022, mai mult de 40 de turişti au fost arestaţi pentru înot (uneori nud) în canalele din Veneţia şi un bărbat a fost arestat pentru că a făcut surf pe Canalul Mare.

O turistă americană a fost amendată pentru că a provocat daune de 25.000 de dolari după ce a aruncat trotineta electrică pe Scările Spaniole din Roma. Un turist saudit a fost amendat după ce a condus un Maserati închiriat pe Scările Spaniole.

Deşi mulţi rezidenţi susţin că turiştii pot fi o pacoste, nu pot ignora faptul că turismul este vital pentru supravieţuirea oraşului.

Se estimează că aproximativ 20 de milioane de turişti vizitează Veneţia anual şi acest număr creşte doar pe măsură ce trece de la an la altul, chiar şi în ciuda pandemiei de coronavirus şi a crizei energetice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici