Prima pagină » Știri externe » Familia fostului director Renault şi Nissan sesizează ONU, argumentând că Japonia nu îi respectă drepturile

Familia fostului director Renault şi Nissan sesizează ONU, argumentând că Japonia nu îi respectă drepturile

Familia lui Carlos Ghosn, aflat în detenţie de peste trei luni în Japonia, a depus o reclamaţie la Naţiunile Unite, argumentând că drepturile fundamentale ale fostului director general al companiilor Renault şi Nissan nu sunt respectate, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
Familia fostului director Renault şi Nissan sesizează ONU, argumentând că Japonia nu îi respectă drepturile

„Am luat decizia de a sesiza instanţele ONU care au rolul să asigure respectarea drepturilor fundamentale”, anunţă familia lui Carlos Ghosn într-un comunicat transmis de avocatul François Zimeray.

„Sunt peste 100 de zile de când Carlos Ghosn este închis în Japonia, într-un penitenciar de tipul celor din Evul Mediu”, precizează avocatul.

Conform presei, Carlos Ghosn este acuzat că nu a declarat compensaţii în valoare de 44 de milioane de dolari în ultimii cinci ani. Dar compania Nissan ar fi avut obligaţia de a raporta compensaţiile în documentele financiare publice. Nissan susţine că un alt membru al conducerii, americanul Greg Kelly, a coordonat planul de compensare. O altă acuzaţie vehiculată este că Ghosn a folosit fonduri ale companiei pentru a cumpăra reşedinţele în care locuia în Rio de Janeiro şi Beirut. Compania Nissan ar trebui să ştie dacă acestea sunt locuinţe ale firmei sau personale. O sursă apropiată de familia Ghosn afirmă că managerul nu este proprietarul caselor.

Carlos Ghosn, fostul director general al companiei Nissan, se află în arest preventiv în Japonia deşi nu a fost încă inculpat, o situaţie ce ridică semne de întrebare privind procedurile judiciare, scria la sfârşitul anului 2018 publicaţia The Wall Street Journal, evocând ipoteza unui plan de blocare a fuziunii cu Renault.